Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:21 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a tras cu arma la Cireșica pentru prinderea unui tânăr care vindea droguri

ro

06 May, 2020 00:00 1421 Marime text

Un tânăr de 28 de ani, din Constanța, a fost condamnat de Tribunalul Constanța la închisoare cu executare, pentru trafic de droguri de risc! Decizia nu este definitivă. Conform DIICOT Constanța, în intervalul iunie 2018 - iunie 2019, inculpatul a vândut circa 140 de grame de cannabis.


După filaj, inculpatul a fost oprit în trafic, în zona Cireșica, din municipiul Constanța. La momentul intervenției – întrucât portierele se aflau blocate, șoferul a refuzat să coboare pe moment și chiar a executat manevre de evitare a blocajului. În acest sens, echipa operativă a recurs la spargerea parbrizului, în dreptul conducătorului auto, iar unul dintre polițiști a tras un foc de armă în plan vertical, fără a se înregistra victime ori alte pagube materiale.


Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, astfel cum ele au fost reținute de către procurori.


Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă, aceasta fiind contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță care va lua o decizie definitivă.


Citește și

Tânăr de 23 de ani, reținut pentru trafic de droguri de risc și mare risc. A fost depistat în trafic

DIICOT, precizări despre renunțarea la urmărirea penală față de prim grefierul din cadrul PCA Constanța, în dosarul publicării protocolului clasificat SRI-PÎCCJ

Printre inculpați, un fost student la Teologie O rețea care alimenta consumatorii de cannabis din întreg județul Constanța, destructurată și condamnată
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii