Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:29 27 10 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Recursul Prefecturii Constanța împotriva Consiliului Local Cernavodă. Este vizată o HCL care aproba tariful de manopera utilizat societatea Utilități Publice

ro

22 May, 2020 00:00 895 Marime text
 
  • Prefectura Constanța a declarat recurs împotriva Consiliului Local Cernavodă
  • În acțiunea s-a invocat și avizul de nelegalitate nr.2/28.02.2019 emis de secretarul orașului
  • Tribunalul Constanța le-a respins acțiunea

 
Prefectura Constanța a declarat recurs în dosarul nr.
5332/118/2019 împotriva Consiliului Local Cernavodă. Obiectul dosarului este anulare act administrativ HCL NR 43/2019. Dezbaterile pe fond, la Tribunalul Constanța au avut loc în ședința publică din 07.02 .2020 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea data. HCL nr.43/2019 viza aprobarea tarifului de 25,00lei/oră manopera directă ce va fi utilizat de un SRL la întocmirea devizelor estimative și a situațiilor de plată pentru lucrările prestate de această societate în care UAT-ul este asociat unic, începând cu data de 01.02.2019.  Societatea s-a ocupat printre altele și de reabilitarea trotuarelor și aleilor pietonale din orașul Cernavodă. 
Analiza documentației conexe HCL Cernavodă nr. 43/2019 relevă faptul că, operatorul Utilități Publice Cernavodă SRL a prezentat autorităților administrației publice locale ale orașului Cernavodă numai o cerere prin care a solicitat aprobarea „tarifului de 25,00 lei/ or manopera directă ", nexistând nicio dovadă a avizarii de către ANRSC conform prevederilor legale în materie.
În acțiunea Prefecturii, s-a invocat și avizul de nelegalitate nr.2/28.02.2019 emis de secretarul orașului Cernavodă. De cealaltă parte, CL Cernavodă, în probațiune a depus înscrisuri.
Urmare a probelor administrate, magistrații de la Tribunalul Constanța au decis să respingă acțiunea Prefecturii județului Constanța, cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Facem mențiunea că în Monitorul Oficial al României a fost publicată și hotărârea nr. 06/05.12.2019 a asociatului unic Unitatea Administrativ-Teritorială Orașul Cernavodă, în calitate de asociat unic al societății Utilități Publice Cernavodă SRL. Astfel, s-a aprobat majorarea capitalului social al Societății Utilități Publice Cernavodă SRL de la suma de 3.917.550 lei la 7.704.515 lei, prin conversia (transformarea) parțială a creanței certe, lichide și exigibile în părți sociale în valoare de 3.786.965 lei, conform raportului de expertiză extrajudiciară. Majorarea capitalului social al societății se va face prin emiterea unui număr de 145 de noi părți sociale, rezultate în urma conversiei parțiale a creanței certe, lichide exigibile, valoarea unei părți sociale fiind de 26.117 lei. În urma majorării capitalului social al societății Utilități Publice Cernavodă SRL, asociatul unic va deține 295 de părți sociale, în valoare totală de 7.704.515 lei, reprezentând 100% capitalul social. Participarea asociatului unic la profit și pierderi va fi 100%.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii