Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:12 21 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO. Primăria Constanța Cele 275 de insule de colectare digitalizate au devenit operaționale! Iată detalii

ro

21 Sep, 2026 14:00 103 Marime text
Sursă foto: Primăria Constanța
Cele 275 de insule ecologice digitalizate din municipiul Constanța au devenit, de astăzi, 21 septembrie 2026, operaționale, facilitând procesul de colectare separată a deșeurilor.

Constănțenii pot utiliza eco-insula la care sunt arondați, pe baza cartelei de acces. În municipiul Constanța sunt amplasate peste 400 de platforme pentru colectarea deșeurilor, însă cartelele de acces sunt destinate strict utilizării celor 275 de insule ecologice.
 
Echipe formate din inspectori din cadrul Compartimentului Salubritate și Spații Verzi și reprezentanți ai Polaris M Holding se află pe teren pentru a verifica funcționarea corespunzătoare a eco-insulelor și pentru a oferi sprijin cetățenilor, transmite municipalitatea.
 
Insulele ecologice înlocuiesc vechile platforme de colectare a deșeurilor cu un sistem modern de colectare separată pentru fiecare tip de deșeu: biodegradabil, rezidual, sticlă, plastic și metal, hârtie și carton. Pe măsură ce noul sistem va fi implementat, vechile containere pentru colectarea deșeurilor vor fi retrase din locații, astfel încât depozitarea deșeurilor se va face strict la eco-insula la care locuitorii sunt arondați.
 
Fiecare apartament este identificat prin intermediul unui card, iar sistemul va permite autorizarea sau blocarea accesului, în funcție de utilizarea corectă a echipamentului.
 
Accesul este controlat și monitorizat, iar eco-insulele sunt dotate cu camere de supraveghere, pentru prevenirea actelor de vandalism și a utilizării necorespunzătoare.
 
În continuare, cetățenii care au întâmpinat orice fel de probleme în procesul de distribuire a cartelelor sunt rugați să transmită un e-mail la adresa servicii.publice@primaria-constanta.ro.
 

Pentru sesizări privind colectarea deșeurilor, cetățenii pot contacta Compartimentul Salubritate și Spații Verzi din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, la numărul de telefon 0241.488.178, și Dispeceratul Polaris M Holding, la numerele de telefon 0241.548.600 și 0241.549.030.

 
„Prin colectarea corectă și separată a deșeurilor, contribuim la un oraș mai curat!”, transmite Primăria Constanța.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii