DNSC avertizează. Emailuri false trimise în numele unor bănci din România!
DNSC avertizează. Emailuri false trimise în numele unor bănci din România!
21 Sep, 2026 12:52
ZIUA de Constanta
79
Marime text
79
Marime text

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi serii de tentative de fraudă prin email, în care atacatorii se folosesc de identitatea unor bănci din România.
Mesajele false le solicită destinatarilor să își „actualizeze contul” într-un timp foarte scurt, uneori de doar două minute, amenințând că, în caz contrar, cardul sau contul va fi suspendat.
DNSC atrage atenția că adresa reală de expediere a acestor mesaje nu are legătură cu banca în numele căreia sunt transmise.
Ce spune Directoratul Național de Securitate Cibernetică - DNSC
Atenție: tentative de fraudă prin email sub identitatea unor bănci din România
O serie de email-uri false circulă sub numele mai multor bănci din România și cere „actualizarea contului" în doar 2 minute, sub amenințarea suspendării cardului. Adresa reală de expediere nu are nicio legătură cu banca, semn de folosire frauduloasă a identității instituției.
Semnale de alarmă:
- Adresă de expediere neobișnuită sau nelegată de domeniul oficial al instituției
- Termen foarte scurt pentru acțiune ("2 minute")
- Amenințare cu suspendarea contului sau a cardului
- Solicitare de date personale (act de identitate, adresă, ocupație, telefon) printr-un link din email
- Referiri la legislație sau proceduri oficiale, folosite pentru a părea legitim
- Nu accesați linkuri din emailuri neașteptate, chiar dacă par oficiale
- Verificați direct pe site-ul sau aplicația băncii, folosind adresa introdusă manual în browser
- Contactați banca prin canalele oficiale afișate pe cardul dvs. sau pe site-ul oficial
- Nu introduceți date personale sau bancare în urma unui astfel de mesaj
- Raportați emailul ca phishing și ștergeți-l
Blacklist-ul DNSC este actualizat constant cu site-uri frauduloase depistate în activitatea de monitorizare, iar extensia de browser le blochează automat accesul atunci când este activă.
Ați întâlnit o tentativă de fraudă online sau un site care vi s-a părut suspect? Povestiți-ne experiența sau transmiteți-ne detaliile prin platforma Siguranța Online - Uniți împotriva escrocheriilor: https://sigurantaonline.ro/uniti-impotriva-escrocheriilor/. Experiențele voastre ne ajută să identificăm noi metode folosite de atacatori și să îi avertizăm și pe ceilalți.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


