Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:30 21 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă, primul eșec în sezonul 2026/2027. „Am încercat să ne ridicăm la nivelul celor de la Borcea“

ro

21 Sep, 2026 11:18 153 Marime text
Sursa foto: csaxiopolis.com 
Etapa a patra a Ligii a 3-a la fotbal, seria a 4-a, ediția 2026/2027, i-a adus echipei Axiopolis Cernavodă o înfrângere pe teren propriu cu 2-3 în duelul cu Agricola Borcea, formație cu punctaj maxim până acum, bilanț care o plasează pe locul întâi în clasament.
 
Au marcat Marius Neicu (51), George Tudoran (90+2) / Andrei Vasilescu (42, 61), Cristian Delciu (47).

Formația noastră a suferit o înfrângere la limită, scor 2-3, pe teren propriu, în fața celor de la Agricola Borcea, în etapa a IV-a a Ligii a III-a, Seria 4.

A fost un meci de luptă, împotriva unei echipe cu jucători experimentați, care în sezonul trecut a evoluat în play-off. Băieții noștri au reușit să țină piept formației din Borcea și să păstreze tabela intactă până în minutul 42, când oaspeții au deschis scorul și au intrat în avantaj la cabine.

Din păcate, imediat după reluarea jocului, Agricola și-a mărit avantajul, în minutul 47. Nu am renunțat însă la luptă și am continuat să încercăm să revenim în joc. Eforturile noastre au fost răsplătite în minutul 51, când Marius Neicu a redus din diferență.

Am căutat golul egalizator, însă Borcea a reușit să înscrie din nou în minutul 61. Băieții noștri au continuat să creadă până la final, iar în minutul 90+2

Tudoran a înscris pentru 2-3. Din păcate, timpul rămas nu a mai fost suficient pentru a schimba soarta partidei.

Este o înfrângere care doare, mai ales după efortul depus până în ultimele secunde. Nu avem însă timp să rămânem cu gândul la acest rezultat. Urmează două deplasări dificile, la Fundulea și Braniștea, iar băieții noștri vor lupta pentru punctele puse în joc.


Hai, Axiopolis Cernavodă!, se arată pe site-ul oficial al clubului Axiopolis Cernavodă.


Aceasta a fost prima înfrângere pentru Axiopolis din sezonul 2026/2027.

La finalul meciului, antrenorul echipei din județul Constanța, Gheorghe Mina, a declarat:
 

„Am întâlnit un adversar foarte bun care nu pierduse până atunci. O echipă bună cu jucători din București, cu juniori foarte buni și de aia sunt și pe primul loc. Dar am încercat și noi să ne ridicăm la nivelul celor de la Borcea, însă lipsa de experiență a unor jucători în fazele decisive a făcut diferența.
Eu am cerut mai mult de la echipa mea, am încercat să schimb la pauză și am zis că pot măcar să egalez, dar atât s-a putut, n-am ce să le reproșez băieților. Eu am și un handicap, asta nu e o scuză, dar nu pot să aduc jucători din țară. Eu am încercat să iau numai jucători din Constanța și mulți din Constanța nici nu mai vor să vină din cauza navetei până la Cernavodă.

Jucătorii din Constanța nu prea mai sunt. Eu am adunat ce s-a putut și ce am putut să adun mai bun de aici. Încerc cu jucătorii constănțeni și cei din Cernavodă să fac o echipă bună pentru Liga a III-a. E o înfrângere și doar atât. Ridicăm capul și încercăm în continuare să plecăm acum în următoarele două etape, pe care le avem în deplasare, meciuri foarte grele cu echipe foarte bune, Fundulea și Braniștea, dar vom încerca să aducem puncte.


Obiectivul nostru este în continuare să câștigăm cât mai multe meciuri și să aducem cât mai multe puncte ca să avem liniște, să nu avem emoții cu retrogradarea. În mare parte sunt mulțumit de băieți cum se pregătesc, dar atâta putem la ora actuală și v-am mai spus că nu pot și eu să aduc cei mai buni jucători cum aduc alte echipe. Călărașiul, Borcea, Modelu, care au cazări, eu nu pot aduce jucători din țară și am un handicap aici. Aria de selecție în Constanța a fotbaliștilor a scăzut. Nu mai vin din spate jucători și asta e, dar nu ne plângem.

Cu ce avem, încercăm să facem o echipă bună, cum am mai spus, și încercăm să ținem Cernavodă în primele 5-6 echipe din serie”. (sursa: csaxiopolis.com).


În patru etape, Axiopolis a acumulat șapte puncte, având două victorii, un egal și o înfrângere, golaveraj 8-4, și ocupă locul patru în clasament.  

Rezultatele etapei a 4-a

Sporting Lieşti – Înainte Modelu 5-4

Unirea Braniştea – Progresul Fundulea 4-2

Portul Constanța – CS Agigea 0-1

Gabriel Vişan (30)

Recolta Gheorghe Doja – SC Oţelul Galaţi II 2-1

CS Axiopolis Cernavodă – Agricola Borcea 2-3
Marius Neicu (51), George Tudoran (90+2) / Andrei Vasilescu (42, 61), Cristian Delciu (47)

Gloria Băneasa – Dunărea Călăraşi 0-2
Răzvan Vîlea (61), Daniel Constantin (67)
 
Clasament
 
1. Agricola Borcea - 12p
2. CS Agigea - 10p
3. Sporting Liești - 9p
4. Axiopolis Cernavodă - 7p
5. Înainte Modelu - 7p
6. Unirea Braniștea - 6p
7. Progresul Fundulea - 6p
8. Recolta Gheorghe Doja - 6p
9. Portul Constanța - 3p
10. Dunărea Călărași - 3p
11. Gloria Băneasa - 1p
12. Oțelul Galați II - 0p.
 
Citește și:

Liga a 3-a
Axiopolis Cernavodă, pe locul doi în clasament, după ce a învins și Oțelul Galați II

Ti-a placut articolul?

Comentarii