Consiliul Concurenței a autorizat preluarea a 18 farmacii marcos provit de către Dr.Max SRL
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea a 18 farmacii marcos provit de către Dr.Max SRL
21 Sep, 2026 13:08
ZIUA de Constanta
112
Marime text
112
Marime text
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Dr.Max SRL intenționează să preia controlul asupra activității desfășurate de 18 farmacii operate anterior de grupul Marcos Provit. Dr.Max SRL este o societate activă pe piața comerțului cu amănuntul de produse farmaceutice și parafarmaceutice.Dr.Max SRL face parte din grupul controlat de Penta Investments Limited, un grup de investiții specializat în investiții pe termen lung. În România, grupul Penta este activ, în principal, în sectorul farmaceutic și cel al jocurilor de noroc, se arată în comunicatul Consiliului Concurenței.
Cele 18 farmacii achiziționate desfășoară activitate în județele Sibiu, Vrancea, Galați, Brașov și Ilfov.
În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că această operațiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurențial normal.
Decizia va fi publicată pe site-ul autorității naționale de concurență, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.
Despre Dr.Max SRL
Firma Dr.Max SRL din Mogoșoaia, a fost înființată la data de 18.04.1997.Are ca obiect principal de activitate codul CAEN 4773 – Comer, cu amănuntul al produselor farmaceutice, în magazine specializate.
Cifra de afaceri raportată de Dr.Max SRL în 2025 a fost de 12.490.920.029 lei, cu un profit de 46.157.877 lei.
Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 16,00%. Dr.Max SRL a raportat un număr de 5.835 angajați în anul 2025.
Acționar este Pharmax Holdings Limited.
Administratori sunt Finance Tech Consulting SRL, Grama Cristina Bianca, Naciadi Camelia, Puica Marius, Zacman Consulting SRL.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


