Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:44 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanța cheamă în judecată societatea care deține Restaurantul Dorna din Mamaia. Pretenții de zeci de mii de euro

ro

25 Aug, 2021 00:00 12356 Marime text
  • Patronul de la Restaurantul Dorna, chemat în instanță
  • SC Dorna Stil 94 SRL este reclamată într-un dosar deschis de Primăria Constanța la Tribunalul din Constanța
 
 
Pe rolul Tribunalului Constanța, a fost înregistrat dosarul cu numărul 6333/118/2021, prin care Primăria Constanța cheamă în instanță societatea SC Dorna Stil 94 SRL.
 
Dosarul a fost înregistrat pe 19 august, fiind vorba de obiectul „pretenții”. Nu a fost stabilit un prim termen până la momentul redactării materialului.
 
Precizăm că reporterii ZIUA de Constanța au încercat să solicite un punct de vedere de la asociatul unic de la SC Dorna Stil 94 SRL, Bogdan Dumitru. Acesta a fost contactat telefonic și a spus că „Nu știu despre ce este vorba. Nu am primit nicio hârtie… citație”.

 
În schimb, reprezentanții Primăriei Constanța au transmis despre ce au cerut de la instanță:
 
„Constatarea inexistenței dreptului de folosință al pârâtei asupra terenului identificat astfel:
 
-          teren în suprafață de 3.018 mp, situat în Constanța, stațiunea Mamaia, aferent Restaurant Dorna, județul Constanța
 
Obligarea pârâtei la plata contravaloarea lipsei de folosință aferentă imobilului teren în suprafață de 3018 mp, situat în Constanța, stațiunea Mamaia, aferent Restaurant Dorna, jud. Constanța, pentru o perioadă de 3 ani, anterior introducerii prezentei acțiuni,  urmând a fi actualizată pana la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauză;

Obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente sumei, menționate la capătul de cerere anterior al prezentei cereri de chemare în judecată, pentru o perioadă de 3 ani, anterior introducerii prezentei acțiuni, urmând a fi actualizată până la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauză”.
 
Totodată, suma cerută de primărie este de aproape 90.000 de euro, conform calculelor efectuate la momentul solicitării informației. „Estimăm provizoriu contravaloarea lipsei de folosință pentru cei trei ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată la suma de 426.769,34lei - 0,8 euro/luna/mp x 3018 mp x 36 luni = 86.918,4 euro”, au transmis oficialii Primăriei Constanța.
 

Despre Dorna Stil 94 SRL

 
Societatea a fost înființată în naul 1994, având sediul social pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din Constanța. Asociat unic și administrator este Bogdan Dumitru. El mai este asociat, conform Confidas.ro, la Litoral Activ 2014 SRL și la Mabo Mas SRL. Potrivit aceluiași portal, un punct de lucru este Restaurant Dorna, pe care îl are prin contract de vânzare-cumpărare și un depozit de mărfuri alimentare și nealimentare, pe care îl deține pe strada Busuiocului din municipiu.
 
Ca venituri, în 2020, societatea a raportat 24 de salariați, la o cifră de afacer ide 1.019.140 lei, cu un profit de 124.763 lei.
 
 
 
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Hotel de nouă etaje în zona restaurantului Dorna din Mamaia. Cine are toate avizele

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii