Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:52 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O avocată din Constanţa a fost condamnată pentru că ar fi sustras un dosar de la Judecătoria Constanţa

ro

31 Jan, 2020 00:00 4015 Marime text

Curtea de Apel Constanţa a decis condamnarea unei avocate din Constanţa la opt luni de închisoare, femeia fiind găsită vinovată de săvârşirea infracţiunilor de sustragere sau distrugere de înscrisuri. În sarcina inculpatei, procurorii au reţinut că aproape de finele anului 2016 a sustras din incinta Arhivei Civile a Judecătoriei Constanţa un dosarul civil al acestei instanţe, în care deţinuse calitatea de parte, profitând de faptul că acest dosar i se înmânase spre studiu.
 
Avocata (Maria P.) are în prezent aproximativ 80 de ani.
 
Curtea de Apel Constanţa a stabilit în sarcina avocatei opt luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri. Magistraţii au amânat aplicarea pedepsei de opt luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de doi ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
 
Judecătoria a mai dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
 
Instanţa i-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 88 Cod penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere impuse sau a săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
 
Decizia Curţii de Apel Constanţa a fost contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
 
În faza de judecată, inculpata a declarat că a primit spre studiu un dosar civil, ocazie cu care a constatat că dosarul ar fi falsificat, în sensul că avea mai multe înscrisuri decât atunci când îl consultase anterior, motiv pentru care a dorit să efectueze copii din dosar, dar nu s-au putut realiza la copiatorul instanţei, fiind defect. Din acest motiv, inculpata a mai susţine că a decis să ia dosarul pentru a face copii în afara sediului instanţei, fără a aduce la cunoştinţă acest aspect personalului instanţei.
 
Mai mult, femeia a mai precizat că a efectuat copii de pe dosar, după care s-a decis să se deplaseze la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, pentru a discuta cu un procuror despre presupusa falsificare a dosarului civil, însă nu l-a găsit la birou în acea zi, ci abia după câteva zile, respectiv în a patra zi. Avocata a mai declarat că nu a restituit dosarul civil, deoarece după întâlnirea cu procurorul a mers la o cunoştinţă (în prezent decedată ), unde a uitat dosarul civil, pe care nu a reuşit să îl recupereze imediat, dat fiind că persoana în cauză a fost plecată de la domiciliu până în primăvara anului 2017, după cum se arată şi în motivarea judecătorilor de la Curtea de Apel Constanţa, conform rolii.ro  
 
Într-un final, avocata a restituit în faţa judecătorului de cameră preliminară dosarul civil, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă din decembrie 2018, fiind întocmit un referat cu privire la conţinutul dosarul restituit în original de inculpată.
 
Citeşte şi:
 
Judecătorii constănţeni sesizează Curtea Constituţională legat de pensiile de serviciu. Cine ceruse adeverinţă pentru pensia de magistrat

DNA Avocat din cadrul Baroului Argeş, reţinut pentru trafic de influenţă

Adrian Avram, avocat în Baroul Constanţa, condamnat în primă instanţă. Apelul dosarului, la finele lunii
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii