Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:59 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Exclusiv! Gabriel Bivolaru, fost deputat PSD, a fost achitat de Tribunalul Constanța!

ro

09 May, 2023 14:51 1663 Marime text


Tribunalul Constanța a decis achitarea lui Gabriel Bivolaru, fostul deputat de Ialomiţa din partea PDSR, fratele vitreg al liderului MISA, Gregorian Bivolaru!
 
Gabriel Bivolaru a fost acuzat de constituire a unui grup infractional organizat, complicitate la furt calificat, spălarea de bani și evaziune fiscală.
 
Decizia a fost luată azi, 9 mai 2023, de Tribunalul Constanța în rejudecarea unui dosar trimis spre soluționare instanței de judecată în 2013.
 
Tot în acest dosar, pe lângă decizia de achitare, tribunalul a mai dat soluții de încetarea a procesului penal pornit față de Gabriel Bivolaru întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
 
Decizia de azi a fost luată, potrivit datelor noastre, de Antoaneta Ardeleanu, judecător în cadrul Tribunalului Constanţa.
 
Oficial:
 

Achită inculpatul Bivolaru Gabriel pentru infractiunea de producerea de produse accizabile care intra sub incidenta regimului de antrepozitare, in afara unui antrepozit fiscal, intrucat fapta nu exista.
 
Înceteaza procesul penal pornit fata de inculpatul Bivolaru Gabriel, pentru comiterea infractiunii de constituire a unui grup infractional organizat, intrucat a intervenit prescriptia raspunderii penale.


 
Înceteaza procesul penal pornit fata de inculpatul Bivolaru Gabriel, pentru comiterea infractiunii de complicitate la furt calificat, intrucat a intervenit prescriptia raspunderii penale.
 
Achită pe inculpatul Bivolaru Gabriel, pentru comiterea infractiunii de spălarea de bani, intrucat fapta nu exista.
 
Achită pe inculpatul Bivolaru Gabriel, pentru infracţiunea de evaziune fiscala, intrucat fapta nu exista.
 
Constata că, inculpatul BIVOLARU GABRIEL a fost retinut 24 de ore, începând cu data de 04.08.2013 si pana la data de 05.08.2013 si arestat preventiv de la 06.08.2013 la 11.12.2013, inclusiv.

 
Amintim că în primă instanță, Gabriel Bivolaru a fost condamnat la 11 ani de închisoare.
 
Reamintim că Gabriel Bivolaru a fost condamnat iniţial, de judecătorul Leonard Iustin Bourceanu, din Tribunalul Constanţa, la 11 ani de închisoare, în primă instanţă, pentru complicitate la furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, producerea de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal, evaziune fiscală, în formă continuată, şi spălare de bani, în formă continuată.
 
Tot judecătorul Leonard Iustin Bourceanu a mai dictat, în prezenta cauză, următoarele pedepse: Marin Chihaia a luat zece ani de închisoare, Gheorghe Mangalea a luat şapte ani, Adrian Arhire s-a ales cu trei ani, Marius Ciprian Poenaru a fost condamnat la patru ani de închisoare, Paul Boamfă s-a ales cu trei ani, iar Viorel Luca a luat doi ani de închisoare. Mai departe, Romeo Ovidiu Merdicos a fost condamnat la trei ani de închisoare, Petronel Dimofte s-a ales tot cu trei ani, Marius Ionuţ Matei a primit doi ani de detenţie, iar Ioan Ahălanei a fost condamnat la şapte ani de închisoare.
 
Cei în cauză au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, potrivit cărora inculpaţii ar fi sustras produs petrolier din conductă prin folosirea instalaţiilor artizanale de perforare, ar fi încărcat şi transportat produsul petrolier în cisterne-bazin de 30 de tone disimulate în remorci de cereale sau în recipiente ascunse într-o autoutilitară (de unde erau transferate într-o cisternă), apoi l-ar fi transvazat în depozitele rafinăriei unui antrepozit fiscal din oraşul Năvodari, unde produsul petrolier sustras ar fi fost introdus în mod fraudulos în circuitul comercial de către primul dintre inculpaţi.
 
Atunci, SC Romeco Internaţional Service Company SRL Năvodari a fost condamnată inițial la dizolvare şi la plata unei amenzi penale de 500.000 de lei.
 
Instanţa a mai dispus confiscarea specială a mai multor bunuri, printre care se află o semiremorcă, adaptată special pentru disimularea rezervoarelor metalice.
 
De asemenea, inculpaţii au mai fost obligaţi la plasa sumei de 716.300 de lei, din care TVA - 729.780 de lei şi impozit pe profit - 286.520 de lei, la care se adaugă plata accesoriilor (dobânzi şi penalităţi de întârziere) la data plăţii efective.
 
Cei mai sus precizaţi au fost obligaţi la plata către partea civilă SC Conpet SA a sumei de 93.841,65 de lei (contravaloarea a 31 de tone de ţiţei sustrase în data de 31.05.2013), a sumei de 111.027,27 de lei (contravaloarea a 36 de tone de ţiţei sustrase în data de 3.06.2013), a sumei de 585.977,25 de lei (contravaloarea a 190 de tone de ţiţei sustrase în data de 4.06.2013 şi de 5.06.2013), a sumei de 17.289,32 de lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de dezafectare a instalaţiei artizanale şi pentru aducerea conductei în starea iniţială.
 
Decizia Tribunalului Constanţa nu a fost definitivă.
 
În luna iunie 2016, Curtea de Apel Constanța  a decis trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanța, revocând pentru inculpații Bivolaru Gabriel, Chihaia Marin, Mangalea Gheorghe, Arhire Adrian, Poenaru Marius Ciprian, Boamfă Paul, Luca Viorel, Meridicos Romeo Ovidiu, Dimofte Petronel, Matei Marius Ionuț, Ahălanei Ioan măsura preventive a controlului judiciar.
 
Azi, în rejudecare, Tribunalul Constanța a pronunțat față de toți inculpații soluții de încetarea procesului penal și/sau soluții de achitare.
 
Totuși, instanța a respins actiunea civila formulata de Statul Roman-prin ANAF -prin AJFP Constanta, în raport de solutia de achitare dispusa in cauza pentru infractiunile prevazute de art. 9 lit.b din Legea 241/2005 si art. 452 alin 1 lit a) din Legea nr 227/2015 privind Codul Fiscal.
 
Magistrații au admis, „în parte, actiunea civila formulata de SC CONPET SA Ploiesti in contradictoriu cu inculpatii Bivolaru Gabriel, Chihaia Marin, Mangalea Gheorghe si Ahalanei Ioan, pentru actele materiale din data de 27.05.2013-30 tone, 31.05.2013-30tone, 3.06.2013-30 tone, 4.06.2013 -30 tone si 5.06.2013-30 tone“.
 
„Obliga inculpatii Bivolaru Gabriel, Chihaia Marin, Mangalea Gheorghe si Ahalanei Ioan, in solidar, la plata catre SC Conpet SA Ploiesti, 454.072,5 lei, la care se adauga dobanda legala calculata de la data comiterii faptelor si pana la data platii efective a acestei sume, a sumei de 17.289 lei, pentru lucrari de dezafectare si reparatii conducta pentru aducerea in forma initiala si a sumei de 9.567,84 lei-cheltuieli efectuate cu analize probe din faza de urmarire penala. Constata stinsa actiunea civila formulata de partea civila SC Conpet SA Ploiesti cu titlu de despagubiri civile pentru suma de 20.268,11 lei, intrucat prejudiciul aferent faptei din data de 3.08.2013, a fost acoperit de inculpati. Constata ca fiind predata catre partea civila SC CONPET SA Ploiesti cantitatea de 21.934 litri ţiţei sustras, in valoare de 70.379,15 lei(aferenta faptei din data de 3.08.2013)“, potrivit minutei judecătorești.  
 
Decizia de azi nu este una definitivă!
 
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii