Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:50 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Printre inculpați, un fost fost deputat PSD DNA București a trimis în judecată mai multe persoane, la Constanța! S-a stabilit primul termen

ro

14 Oct, 2022 14:11 2392 Marime text

 
Tribunalul Constanța a stabilit primul termen de judecată, în faza camerei preliminare, în dosarul în care Gabriel Bivolaru (fost deputat PSD), SC Romeco International Service SRL, Foea Răzvan, Toma Leonard Grigoraş și Constantin Ion au fost deferiți justiției de procurorii DNA.
 
Primul termen a fost fixat pentru data de 7 decembrie 2022.
 
Oricare va fi decizia tribunalului, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Zilele trecute, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au anunțat trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
 
Persoană fizică, administrator în fapt al SC Romeco International Service Company SRL, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată,
 
SC Romeco International Service Company SRL, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată,
 
Trei persoane fizice, administratori ai unor societăți comerciale, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
 
În cursul anului 2010, unul dintre inculpați, administrator al societății comerciale SC Romeco International Service Company SRL, ar fi inițiat, conceput și pus în aplicare un circuit fraudulos de valorificare a unei cantități de motorină EURO 5, aflată în regim scutit de la plata accizelor, în scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale către bugetul statului.
 
Concret, acesta, beneficiind de ajutorul celorlalți trei inculpați și a altor persoane, ar fi achiziționat o cantitate de 13.246 tone motorină Euro 5 de la două societăți comerciale din România, pe care, ulterior, a evidențiat-o în documentele contabile ca fiind utilizată în procesul de producție a produsului „Combustibil Ecologic pentru Centrale Termice”.
 
În realitate, motorina ar fi fost comercializată pe teritoriul României ca atare, destinatarii finali fiind societăți comerciale care aveau ca principal obiect de activitate distribuția carburanților prin intermediul stațiilor de carburanți, societăți de transport și ferme agricole.
 
Prin aceste demersuri a fost cauzat bugetului de stat un prejudiciu de 17.927.540 lei (aprox. 4 milioane euro la cursul din acea perioadă).
 
Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză.
 
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

 
Anterior, în cauză, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu o persoană, fost administrator de drept al SC Romeco International Service Company SRL pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, aceasta fiind de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani și interzicerea unor drepturi.

Conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Surse judiciare arată că cei deferiți justiției sunt:
 
Bivolaru Gabriel
SC Romeco International Service SRL
Foea Răzvan
Toma Leonard Grigoraş
Constantin Ion
 
Tot în această cauză, ANAF Bucuresti este parte civilă, SC Romeco International Service SRL, AS Outdoor SRL și Ap Next Investment SRL sunt părți responsabile civilmente.
 
Despre Romeco International Service Company SRL
 
Potrivit Confidas.ro, Romeco International Service Company SRL are sediul în Năvodari, pe strada Uzinei, a fost fondată în 2008, și se ocupă de recuperarea materialelor reciclabile sortate.
 
Firma - aflată în faliment - îi are ca asocțiați pe Barkin Ventures LTD Seychelles, Crystal Offices, Ot Center, cu 78,59% și pe SC Goldberg Business Corporation, Seychelles, Crystal Offices,ot Center, cu 21,4 %.
 
Romeco International Service Company SRL (cu datorii la ANAF) are punct de lucru în Năvodari, tot pe strada Uzinei.
 
Compania se află în faliment, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța.
 
Noul termen a fost stabilit pentru data de 12 ianuarie 2023.
 
Romeco International Service Company SRL s-a numit inițial Malibo Service SRL, aceasta fiind fondată de Stoica Marian Dragoș, din București.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii