Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:09 17 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSM Constanța pregătește o cursă internațională de triatlon în vara anului 2026

ro

17 Nov, 2025 18:53 387 Marime text
Sursă foto: CSM Constanța
 
  • La sfârșitul săptămânii trecute, directorul Clubului Sportiv Municipal Constanța, Mihai Ochiuleț, s-a întâlnit cu președintele Federației Române de Triatlon, Vlad Stoica, și cu directorul Comisiei de Amatori din cadrul aceleiași Federații, Marius Dragu.
     
La sfârșitul săptămânii trecute, directorul Clubului Sportiv Municipal Constanța, Mihai Ochiuleț, s-a întâlnit cu președintele Federației Române de Triatlon, Vlad Stoica, și cu directorul Comisiei de Amatori din cadrul aceleiași Federații, Marius Dragu, transmite un comunicat din partea CSM Constanța.

Cei doi oficiali români au avut numai cuvinte de apreciere față de tripleta de triatloniști a Clubului nostru, Carol Popa, Raul Petre și Amalia Singuran, care, alături de antrenorul Cristian Doicescu, au reprezentat în repetate rânduri țara, federația și clubul la cel mai înalt nivel în competițiile la care au luat startul.

Profitând de recenta participare a lui Carol Popa la două etape de Cupă Mondială în Chile, directorul CSM Constanța, Mihai Ochiuleț, a propus organizarea la malul mării a unei curse de triatlon în vara anului 2026.

Oficialii Federației au primit cu deschidere această inițiativă, astfel că, în perioada următoare, vor fi puse la punct toate detaliile legate de perioadă, rute și buget, pentru ca municipiul Constanța să intre pe harta competițiilor europene de triatlon de succes.




Citește și:
CSM Constanța natație: De neoprit! Matei Silivestru i-a doborât lui David Popovici încă un record național! (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii