Două persoane fizice au obținut mai multe revendicări la Tribunalul Constanța în dauna municipalității. Cazul a ajuns la Curtea de Apel
Două persoane fizice au obținut mai multe revendicări la Tribunalul Constanța în dauna municipalității.
10 Oct, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
198
Marime text



- Două persoane fizice au dat în judecată, în luna mai 2024, Consiliul Local al Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin primar, având mai multe revendicări ce vizau locuința și strada unde domiciliază
Două persoane fizice au dat în judecată, în luna mai 2024, Consiliul Local al Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin primar, având mai multe revendicări ce vizau locuința și strada unde domiciliază.
Concret, pe fondul judecat la Tribunalul Constanța, cei doi cetățeni au solicitat:
- obligarea Consiliului Local al Municipiului Constanţa să adopte o hotărâre care să prevadă măsuri urgente pentru finalizarea asfaltării străzii având număr cadastral 231060, pe care se află imobilul reclamanţilor din ########## #########;
- obligarea Municipiului Constanţa prin primar la toaletarea arborilor situaţi pe aceeaşi stradă;
- obligarea Municipiului Constanţa prin ###### şi a Consiliului Local al Municipiului Constanţa la asigurarea salubrizării organizate cel puţin săptămânal a străzii menţionate;
- obligarea Municipiului Constanţa prin ###### de a atribui număr administrativ unic imobilului rezultat din alipirea terenurilor (... = 630 mp), respectiv nr. (...)
- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța s-a pronunțat în privința litigiului în data de 29 august 2025. Iată minuta:
„Solutia pe scurt: Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii (...) şi (...) în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa. Obligă pârâtul Municipiul Constanţa prin Primar să atribuie numărul administrativ pentru imobilul reclamanţilor rezultat din alipirea terenurilor (... = 630 mp), situat în municipiul Constanţa, strada (...), şi să comunice reclamanţilor actul administrativ emis în acest sens în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Obligă pârâţii să asigure organizarea şi efectuarea salubrizării stradale cel puţin săptămânal pe tronsonul străzii cu nr. cadastral (...), situat între străzile (...) şi (...), prin operatorul delegat sau prin structurile proprii, cu respectarea obligaţiilor legale de monitorizare şi control, şi să înlăture deşeurile existente pe domeniul public. Obligă pârâtul Municipiul Constanţa prin Primar să soluţioneze, prin act administrativ motivat, cererea reclamanţilor privind toaletarea arborilor de pe domeniul public în zona imobilului acestora, în termenul legal de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, şi, în măsura îndeplinirii condiţiilor tehnice şi a avizelor prevăzute de lege, să asigure executarea operaţiunilor materiale necesare înlăturării riscurilor semnalate. Respinge ca inadmisibil capătul de cerere privind obligarea Consiliului Local al Municipiului Constanţa să adopte o hotărâre care să prevadă măsuri urgente pentru finalizarea asfaltării străzii cu nr. cadastral (...). Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de recurs se va depune la această instanţă sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi 29.08.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre 1029/2025 29.08.2025”
Consiliul Local al Municipiului Constanța a declarat recurs în acest caz, care a ajuns la Curtea de Apel Constanța.
După cum se arată pe Portal Just, instanța superioară încă nu a stabilit data primei înfățișări.
Mai jos redăm detalii din motivarea magistraților de la Tribunalul Constanța, publicată pe ReJust.
Ce au arătat reclamanții în cererea de chemare în judecată
„În motivare au arătat, în esenţă, că aleea dintre străzile (...) şi ########## ####### nu este finalizată prin trotuare, că igienizarea domeniului public este deficitară, că arborii netoaletați creează riscuri, iar atribuirea numărului administrativ pentru imobilul rezultat din alipire nu a fost realizată de autoritatea locală deşi s-a solicitat în mod repetat.”
Cum s-au apărat pârâții
„Pârâţii au formulat întâmpinare, invocând: excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că administrarea tramei stradale a municipiului Constanţa a fost delegată societăţii ####### ##### S.R.L. potrivit HCL nr. 63/2013 şi contractului de delegare, astfel încât pârâţii nu ar avea obligaţii directe privind asfaltarea; excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a „Primăriei Municipiului Constanţa”; excepţia inadmisibilităţii acţiunii; iar pe fond, respingerea cererii.”
Ulterior, reclamanții au transmis răspuns la întâmpnare, în care au arătat că i-au chemat în calitate de pârâți în fața instanței pe Municipiul Constanța prin pimar și Consiliul Local al Municipiului Constanța, ci nu „Primăria”. De asemenea, au învederat că UAT-ul nu este exonerat de obligațiile legale de administrare și de asigurare a serviciilor publice, chiar dacă sarcinile sunt delegate.
Ce a reținut Tribunalul Constanța cu privire la excepțiile convocate
„Excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a „Primăriei Municipiului Constanţa” rămâne fără obiect, întrucât această entitate nu figurează între pârâţii din cauză, pârâţi fiind Municipiul Constanţa prin ###### şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa, aşa cum s-a consemnat în încheierea din 12.12.2024. Reţinerea calităţii pârţilor procesuale s-a făcut explicit la acel termen.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţi, întemeiată pe existenţa unui contract de delegare a gestiunii tramei stradale către ####### ##### S.R.L., este neîntemeiată. Chiar dacă gestiunea şi anumite operaţiuni materiale au fost delegate, obligaţiile legale de administrare, de planificare a investiţiilor, de asigurare a serviciilor publice şi de soluţionare a cererilor cetăţenilor revin unităţii administrativ-teritoriale şi autorităţilor sale deliberative şi executive, potrivit OG nr. 43/1997, Codului administrativ şi Legilor nr. 51/2006 şi nr. 101/2006. Delegarea nu suprimă calitatea procesuală pasivă a autorității contractante în contenciosul administrativ, în raport de actele şi operaţiunile administrative ce îi incumbă.
Excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind „obligarea Consiliului Local să adopte o hotărâre care să prevadă măsuri urgente pentru finalizarea asfaltării străzii” este întemeiată. Instanţa de contencios administrativ nu se poate substitui autorității deliberative în adoptarea unei hotărâri cu un conţinut determinat ce ţine de aprecierea de oportunitate, planificare şi buget, în lipsa unei obligaţii legale exprese de a adopta o anumită hotărâre cu acel conţinut.”
Celelalte concluzii
„În privinţa salubrizării străzii, probele administrate atestă efectuarea unor sesizări repetate de către reclamanţi şi existenţa, în timp, a unor disfuncționalități în prestarea serviciului de salubrizare pe tronsonul de interes, inclusiv depozitări de deşeuri, igienizări sporadice şi neuniforme în raport cu străzile învecinate.
######### asigurării serviciului de salubrizare, inclusiv a salubrizării stradale, revine unităţii administrativ-teritoriale, care o poate îndeplini prin operatorul delegat, însă rămâne ţinută să monitorizeze şi să asigure calitatea serviciului, potrivit Legii nr. 51/2006 şi Legii nr. 101/2006.
În privinţa toaletării arborilor situaţi pe domeniul public în proximitatea imobilului reclamanţilor, din înscrisurile depuse rezultă sesizări succesive şi lipsa unei soluţii efective în termen, deşi s-au invocat riscuri pentru imobil şi circulaţie. Legea nr. 24/2007 plasează în sarcina autorității locale administrarea şi întreţinerea spaţiilor verzi, iar intervențiile asupra arborilor se realizează în condiţiile legii şi ale avizelor necesare.
În raport de aceste norme, instanţa apreciază că se impune obligarea Municipiului Constanţa prin ###### să soluționeze, prin act administrativ motivat în termenul legal, cererea reclamanților privind toaletarea arborilor şi, acolo unde condițiile tehnice şi de conformitate o permit, să dispună şi să asigure executarea operațiunilor materiale înlăturând riscurile semnalate.
O obligare directă la tăiere/toaletare fără verificarea prealabilă tehnică şi fără avizele impuse de lege nu poate fi dispusă, însă obligaţia de soluționare motivată şi de executare, în măsura îndeplinirii condițiilor legale, este determinată.
Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată luând act că reclamanții au precizat că vor solicita acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.”
Sursă motivare: ReJust și Portal Just
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Regulamentul Consiliului Local Constanța, atacat în apel Felicia Ovanesian contestă ședințele exclusiv online și lipsa motivării actului
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii