24 decembrie 1989 la Constanța – „Revoluția nu s-a terminat. Pentru unii abia a început”

Revoluția română din decembrie 1989 a izbucnit pe fondul prăbușirii accelerate a regimului comunist condus de Nicolae Ceaușescu.

Timp de decenii, Partidul Comunist și Securitatea au dominat viața politică și socială a României, folosind supravegherea, intimidarea și violența pentru a elimina orice formă de opoziție.

 În momentul în care protestele populare au izbucnit, aparatul represiv al statului – Armata, Miliția și Securitatea – a reacționat inițial prin forță, transformând manifestațiile pașnice în confruntări sângeroase.

Căderea lui Ceaușescu în 22 decembrie 1989 nu a însemnat însă sfârșitul violenței, ci începutul unei perioade de haos și confuzie, în care vechile structuri de putere au încercat să se salveze, iar mitul „teroristului” a fost folosit pentru a justifica folosirea armelor împotriva propriei populații.

Pentru Constanța, ziua de 24 decembrie 1989 a fost o zi a confuziei și a morții inutile. Așa cum subliniază colonelul (r) Remus Macovei, în acea zi „bucuria eliberării a fost rapid înlocuită de frică, zvonuri și ordine contradictorii”, iar lipsa unei conduceri unice a transformat orașul într-un spațiu al focului deschis la întâmplare .


După 22 decembrie, la Constanța nu s-a instalat o autoritate clară. Dimpotrivă, au funcționat simultan mai multe centre de putere, fiecare pretinzând legitimitate revoluționară. Macovei arată că, în paralel cu comitetele FSN apărute la Casa Albă, la Inspectoratul M.I. și la Miliția Municipală, Comandamentul Marinei Militare a preluat efectiv conducerea județului, prin constituirea Comitetului Provizoriu de Organizare de la Muzeul Marinei, condus de contraamiralul Constantin Iordache.

Autorul subliniază diferența esențială dintre aceste structuri: comitetele FSN „s-au bazat pe forțe proprii, sperând să obțină sprijinul armatei”, în timp ce comitetul de la Muzeul Marinei „a beneficiat din plin de logistica și susținerea Comandamentului Marinei Militare”, devenind rapid centrul real al deciziei.


În acest context, ziua de 24 decembrie s-a desfășurat sub semnul psihozei teroriste. Macovei este categoric: „nu s-a putut proba existența reală a teroriștilor, dar s-a tras ca și cum orașul ar fi fost sub asediu”.

 Militarii au primit muniție de război, patrulele s-au suprapus, iar civilii au fost integrați ad-hoc în dispozitivele de control.

Rezultatul a fost tragic. În cartierul Tomis Nord, pe baza unei simple informații că „se trage dintr-un bloc”, militari dintr-o subunitate a U.M. 02265 au deschis focul asupra unui imobil de locuințe. Călin Adrian, muncitor de 39 de ani, a fost împușcat mortal. Remus Macovei notează sec: „nu s-a identificat niciun trăgător, niciun terorist, niciun foc provenit din imobilul respectiv” .

Câteva ore mai devreme, la CET Constanța, maiorul Carp Vasile, ofițer M.Ap.N., a fost împușcat mortal în cap. Moartea sa, produsă în plină noapte, este pusă de autor pe seama lipsei de coordonare între subunități și a focului fratricid, un fenomen care, în opinia sa, „a devenit regula, nu excepția, după 22 decembrie”.

Nici zonele centrale nu au fost ferite. În apropierea Restaurantului Brotăcei, elevi militari au rănit un civil aflat întâmplător în zonă, iar în Tomis III, un bărbat a fost împușcat în timp ce se afla în balconul propriei locuințe. Pentru Macovei, aceste episoade sunt expresia directă a „indisciplinei, oboselii și fricii militarilor tineri, puși să apere un oraș de un inamic inexistent”.


Deosebit de grav este, în analiza autorului, faptul că nimeni nu a fost tras la răspundere. „Dacă după decembrie 1989 există mii de oameni care își arogă meritul răsturnării regimului, nimeni nu își asumă responsabilitatea morților și răniților de după 22 decembrie”, scrie Macovei, subliniind caracterul profund imoral al tranziției românești.

 „Revoluția nu s-a terminat pe 22 decembrie”, avertizează autorul. „Pentru unii, abia atunci a început”
 
Sursă: „La revolutie se și moare, nu-i așa?”, de Col. (r) Remus Macovei

 
Citește și: Psihoza de la Constanța din 23 decembrie 1989. S-a murit deși regimul comunist căzuse cu o zi înainte