Decizie a ÎCCJ cu privire la o infracțiune asimilată corupției

Prin decizia nr. 327 din 22 septembrie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, pentru ca fapta prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea 78/2000 să fie considerată infracțiune asimilată corupției, este necesar ca persoana să fi folosit informații obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale.

Dacă fapta nu implică această utilizare a informațiilor, ea rămâne eventual o abatere disciplinară sau altă răspundere juridică.

Potrivit ÎCCJ, prin decizia nr.327 din 22 septembrie 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 463/1/2025, s-a dispus:

„Admite sesizarea formulată de către Curtea de apel Bacău în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă în cazul infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 este necesar să fie îndeplinită condiția utilizării de informații obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale pentru întrunirea elementului material al laturii obiective ce constă în efectuarea de operaţiuni economice ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, dacă este prezumat de lege avantajul obținut de autorul faptei sau dacă aceasta condiție specială se aplică doar pentru varianta alternativă a săvârșirii faptei prin încheierea de tranzacții financiare?” şi stabileşte că:

În cazul infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, pentru întrunirea elementului material al laturii obiective ce constă în efectuarea de operaţiuni economice, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, este necesar să fie îndeplinită condiția utilizării de informații obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării acesteia.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art.477 alin. (3) din Codul de procedură penală.”, a precizat ÎCCJ.

„S-a reţinut, aşadar, că interpretarea care corespunde cel mai bine scopului normei este aceea că, pentru întrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a), este necesară folosirea informaţiilor obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării subiectului activ, în caz contrar fapta rămânând eventual în sfera abaterii disciplinare sau a altor forme de răspundere juridică.

În acest sens, s-a reţinut că, în aplicarea principiului ultima ratio, legiuitorul a urmărit să stabilească sancţiuni graduale, proporţionale, răspunderea penală intervenind doar în ultimă instanţă, atunci când fapta are o gravitate sporită, dată de folosirea informaţiilor deţinute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării.”, a mai punctat ÎCCJ.