Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:32 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Compania Mehmetoglu a dat în judecată Municipiul Constanța prin Primar

ro

18 Feb, 2022 00:00 2742 Marime text
  • Dosarul 891/118/2022 a fost înregistrat la data de 10 februarie 2022 și are ca obiect „rezoluțiune contract“, în timp ce dosarul 1026/118/2022 a fost înregistrat pe 16 februarie 2022 și are ca obiect „anulare act“.
  • Firma Mehmetoglu, reprezentată în trecut de Sorina Gina Hortolomei Moscu, a fost parte în procesul penal în care procurorii DNA au acuzat fapte de corupție în legătură cu vânzarea terenurilor din zona Club Castel (fostul Palat Regal din Mamaia și Complex Cazino).
  • Inculpați în procesul penal au fost, alături de compania Mehmetoglu și Sorina Gina Hortolomei Moscu, dar și fostul primar al Constanței Radu Mazăre.
  • La finalul procesului penal, însă, judecătorii au dispus achitarea definitivă a acuzaților, considerându-i nevinovați de acuzațiile formulate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.
 
Procese cu greutate pe rolul Secției I Civile a Tribunalului Constanța, acolo unde compania Mehmetoglu a chemat în judecată Municipiul Constanța prin Primar.
 
Este vorba despre două dosare civile, având ca reclamant societatea Mehmetoglu SRL și pârât Municipiul Constanța prin Primar.
 
Astfel, dosarul 891/118/2022 a fost înregistrat la data de 10 februarie 2022 și are ca obiect „rezoluțiune contract“, în timp ce dosarul 1026/118/2022 a fost înregistrat pe 16 februarie 2022 și are ca obiect „anulare act“.
 
Amintim, firma Mehmetoglu, reprezentată în trecut de Sorina Gina Hortolomei Moscu, a fost parte în procesul penal în care procurorii DNA au acuzat fapte de corupție în legătură cu vânzarea terenurilor din zona Club Castel (fostul Palat Regal din Mamaia și Complex Cazino).
 
Inculpați în procesul penal au fost, alături de compania Mehmetoglu și Sorina Gina Hortolomei Moscu, dar și fostul primar al Constanței Radu Mazăre.
 
La finalul procesului penal, însă, judecătorii au dispus achitarea definitivă a acuzaților, considerându-i nevinovați de acuzațiile formulate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.
 
Cifrele Mehmetoglu
 
În prezent, potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 17 februarie 2022, firma Mehmetoglu este deținută de copiii Sorinei Gina Hortolomei Moscu, respectiv Andreea Georgiana Șerban (70%) și Ioan Mădălin Moscu (30%), Andreea Georgiana Șerban fiind, totodată, administratorul firmei.
 
Înființată în 1991, compania se ocupă de „închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau în leasing“.
 
În anul 2018, firma a avut pierderi de 367.358 de lei, 0 angajați și 0 cifra de afaceri.
 
În 2019, au fost 0 angajați, pierderile au fost de 521.514 lei, iar cifra de afaceri a fost 0.
 
În 2020, au fost 0 angajați, 0 cifra de afaceri, iar profitul a fost de 4.658.804 lei.
 
Pentru a reveni la procesele deschise actualei administrații publice locale, primarul municipiului Constanța fiind acum Vergil Chițac, facem precizarea că în niciunul dintre cele două dosare nu a fost stabilită data primei înfățișări.
 
Oricare va fi decizia pe care Tribunalul Constanța o va lua în cele două cazuri, aceasta va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Exclusiv!
Radu Mazăre și Sorina-Gina Hortolomei- Moscu, achitați definitiv!

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii