Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:12 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comisar șef de poliție de la Imigrări, trimis în judecată! Acuzații oficiale

ro

04 Jan, 2023 10:04 1510 Marime text


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
 
Oleniuc Gabriela Anca, la data faptelor comisar șef de poliție în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, Serviciul pentru Imigrări al județului Bihor, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și o persoană fizică fără calitate specială sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 03 – 04 mai 2017, cu ocazia soluționării cererilor de eliberare a avizelor de angajare pentru trei cetățeni sârbi, inculpata Oleniuc Gabriela Anca, în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în calitate de comisar șef de poliție în cadrul Serviciul pentru Imigrări Bihor, ar fi îndeplinit acte în mod defectuos prin încălcarea dispozițiilor legale.
În concret, la solicitarea unui reprezentant al unei societăți comerciale, inculpata Oleniuc Gabriela Anca ar fi eliberat cele trei avize de angajare a celor trei cetățeni sârbi la 24 de ore de la depunerea cererii, fără a exista o procedură de urgență în acest sens și cu încălcarea modului de soluționare a cererilor privind obținerea avizului de muncă pentru cetățenii străini. Astfel, inculpata ar fi eliberat cele trei avize de angajare fără a efectua verificări la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor dacă angajatorul nu a fost sancționat în ultimele 6 luni anterioare soluționării cererii.
În perioada 10 – 17 ianuarie 2018, inculpata Oleniuc Gabriela Anca, în aceeași calitate, cu ocazia acordării rezidenței permanente UE de către Serviciul pentru Imigrări Bihor, ar fi eliberat două cărți de rezidență permanentă pentru o perioadă de 10 ani unor soți, un cetățean suedez de origine libaneză, respectiv un cetățean turc, cu toate că aceștia nu îndeplineau condițiile de acordare a unui astfel de beneficiu.
În perioada 10 – 15 februarie 2021, cea de-a doua inculpată, folosindu-se de influența pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra inculpatei Oleniuc Gabriela Anca, ar fi pretins suma de 3.000 de euro și ar fi primit în două tranșe suma de 15.000 de lei de la o persoană, pentru a urgenta și obține de la Serviciul pentru Imigrări Bihor, avizul de angajare pentru trei cetățeni din Republica Moldova.
În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii.

 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor cu propunere de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii