Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:51 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce vrea SRI de la Consiliul Local Constanța. Cazul, aflat azi pe rolul instanței

ro

24 Apr, 2020 00:00 3329 Marime text


Judecătorii Curții de Apel Constanța vor deschide astăzi dosarul în care Serviciul Român de Informații solicită anularea unor hotărâri ale Consiliului Local Constanța ce vizează un teren din Mamaia. În speță, este vorba despre circa 300 mp pe care SRI îi revendică, după ce, în 2001, municipalitatea a încheiat un contract de schimb imobiliar în urma căruia terenul a revenit Mirelei Valentina Țugulea.

Înainte de izbucnirea epidemiei de Coronavirus în România, instanța stabilise ca la termenul programat să se desfășoare astăzi să fie pusă în discuție posibilitatea de a se adresa o solicitare Curții Supreme privind dezlegarea unei chestiuni de drept. Mai exact, chestiunea de drept invocată priveşte alineatul 1 al articolului 4 din Legea 554/2004, fiind vorba despre reglementarea ce priveşte legalitatea unui act administrativ unilateral şi posibilitatea de a cerceta această legalitate oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie.
Pe de altă parte, dată fiind starea de urgență instalată pe teritoriul României, ce afectează și activitatea instanțelor de judecată, rămâne de văzut dacă litigiul dintre SRI și Consiliul Local Constanța va putea fi analizat.
 

Contractul viza 324 mp


Așa cum arătam și în edițiile anterioare, procesul intentat de Serviciul Român de Informaţii Municipiului Constanţa prin Primar şi Consiliului Local Constanţa a debutat pe rolul Judecătoriei din oraș încă din 2013, însă până la acest moment nu s-a luat o hotărâre definitivă.
Pe scurt, reprezentanţii SRI au dat în judecată municipalitatea, dar şi pe Mirela Valentina Țugulea şi au cerut constatarea nulităţii contractului de schimb imobiliar încheiat la data de 23.01.2001 între aceasta şi Municipiul Constanţa prin Primar. În esenţă, contractul viza un teren de 324 mp, situat în Mamaia.
Astfel, SRI a susţinut că respectivul contract între cele două părţi ar fi fost încheiat în baza HCL 563/2000, act care, în opinia SRI, era „o hotărâre nelegală“, dat fiind că Serviciul este administratorul complexului Neptun, împreună cu terenul aferent, din staţiunea Mamaia. Suprafaţa de peste 300 mp ar fi fost, spuneau cei de la SRI, aferentă aceluiaşi teren administrat de aceştia. Astfel, reprezentanţii Serviciului le-au cerut judecătorilor să anuleze această hotărâre a Consiliului Local Constanţa, respectiv HCL 563/2000.
Iniţial, Judecătoria Constanţa a admis acţiunea SRI, însă Tribunalul a admis apelul municipalităţii. Aşa se face că acum dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanţa, având termen de judecată stabilit pentru astăzi.

Citește și:

SRI are ca adversar municipalitatea constănțeană. Miza, un teren din Mamaia. Modificări în proces

La solicitarea SRI, o hotărâre a Consiliului Local Constanţa a fost declarată nelegală (document)

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii