Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:54 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Avocatul constănţean Adrian Avram, bănuit de favorizarea făptuitorului, rămâne sub control judiciar

ro

27 Apr, 2017 00:00 4056 Marime text
Avocatul Adrian Avram, din cadrul Baroului Constanţa, recent trimis în judecată de procurorii DNA, pentru favorizarea făptuitorului, rămâne sub control judiciar. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
 
Cât se află sub control judiciar, avocatul Adrian Avram trebuie, printre altele, să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară ori de câte ori este chemat, să informeze judecătorul de cameră preliminară cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la sediul IPJ Constanţa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, să nu depăşească limitele teritoriale ale României decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, „în perioada 7 decembrie 2016 - 14 februarie 2017, inculpatul Avram Adrian, în calitate de avocat şi apărător ales al inculpatului Balaican Vasile (trimis în judecată de către DNA - Serviciul Teritorial Constanţa pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă), l-a abordat pe Dimoftache Răzvan (trimis în judecată cu aceeaşi ocazie), căruia i-a propus o înţelegere frauduloasă, de natură a determina pronunţarea unei soluţii favorabile ambelor persoane“.
 
„Astfel, inculpatul Avram Adrian i-a propus lui Dimoftache Răzvan să-şi schimbe declaraţiile date în faţa procurorilor, în sensul de a declara în instanţă că suma de 500 de euro remisă fostului magistrat Balaican Vasile nu reprezenta preţul traficării influenţei, ci un împrumut anterior. De asemenea, inculpatul Avram Adrian l-a sfătuit pe acesta cum să justifice schimbarea declaraţiilor date iniţial, astfel încât să fie credibil în faţa completului de judecată. Aceste demersuri au fost depuse de inculpat în scopul de a împiedica aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a numiţilor Balaican Vasile şi Dimoftache Răzvan, în dosarul menţionat mai sus aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa“, se mai arată în actul de sesizare a instanţei.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii