Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:20 22 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ultima zi, prima zi... Să fim școlii aproape! Să înțelegem că, fără școlarii ei, România e un cimitir de ratări

ro

10 Sep, 2018 21:24 572 Marime text
Ieri era ultima zi de vacanță. Azi, prima zi de școală. A elevilor. Un mecanism fragil și imposibil de identificat în toate adâncimile lui s-a repornit. Manuale, săli de clasă, transferuri, aprobări, directive, ghidul dirigintelui... Încep rutina și școala deopotrivă.
 
Nu știu cum se face, dar constat că începutul școlii seamănă aceleași emoții, ba, crescând și devenind tată ori mamă, ori bunic și bunică, pare mai emoționantă ziua. Ei, copiii, sunt marcați în primul rând de revederi, dacă nu de cea dintâi vedere față către față. De la grădiniță la clasa ce-și pregătește Bacalaureatul, trecând parcă prin toate, școala trăiește prin copiii ce-i cuprinde și educatorii ce-i cresc mai mult decât prin instituție ca atare. Vara clădirile sunt acolo, la margine de cartier ori în centrul lui, pe străzi de zi ori în colțuri uitate. Dar nu strălucesc decât purtând copiii în ele, asemeni lui Iona în pântecele chitului, pentru că ei sunt strălucirea reală a școlii. Cu zgomotul lor inconfundabil, cu alergătura lor de furnici gata de muncă ori grăbite spre odihna casei, cu aroganțele lor acceptate ori răsfățurile lor tainice. Nu. Școala nu înseamnă examenele ori tezele, extemporalele ori testele, grilele ori manualele, ci ei, participanții la traficul cunoașterii. Cuminți ori neatenți, tăcuți ori vulnerabili de la atâta vorbă, stingheri ori deschiși până la excludere din grup, copiii seamănă mai mult profesorilor de azi, din prima zi.
 
Ei, dascălii lor, devin autoritățile absolute și nu se cade să nu înțelegem aceasta sau să-i gelozim pentru că devin prietenii lor, părinții lor pentru toate diminețile în care noi ne grăbim la serviciu ori după-amiezile în care n-avem timp de ei, că avem de lucru.
 
Doamnele și Domnii. Cei asupra cărora cade întreaga responsabilitate, din păcate, în creșterea copiilor noștri sunt singurii care pot înregistra cu simplitate de pictori cuminți icoana copiilor noștri. Dar pe ei, oamenii din linia întâi, oamenii vii ai contactului direct cu realitatea din școală nu-i întreabă nimeni ce trăiesc alături de micii sau marii lor camarazi. Sau îi întreabă doar așa, de fațadă, un soi de cosmetizare a nevoii de școală. Între timp, școala va fi iar ținta analizelor și a reformelor, a crizelor de isterie în interpretarea realităților din spațiul altă dată sacru aproape, al școlii.
 
Rupând școala de profesori și elevi, de modul în care ei își trec zilele - cu emoții, teme, examene -, am transformat-o într-un soi de spațiu al oboselii culturale cronice, ba uneori în spațiul lehamitei acoperite de hârtii. Dacă vom reuși să scoatem școala de sub maldărul de hârtii care au inundat-o și de proiecte înțepenite sub praful mediocrității, vom descoperi școala ca școală, un artefact din școala bucuriei și a literelor din care se alcătuiesc cuvintele și a cuvintelor ce alcătuiesc propoziții care alcătuiesc fraze...
 
Noi am vrea să îi facem pe copiii noștri toți scriitori de romane, fără a mai trece prin abecedare. Toți astronauți, fără a mai trece prin tabla înmulțirii. Dascălii lor știu că nu se poate. Noi știm, dar uităm. De aceea nu grăbesc coacerea lor, așteaptă, îngrijesc, adaugă cele ale hrănirii sufletești. Ei știu, marea majoritate, că omul se educă integral: trup și suflet.
 
Azi am văzut cum florile din coronițele din vară se întorc la școală. Pentru cununițele educatorilor lor. Am înțeles astfel că toamna se premiază cu încredere profesorii și învățătorii. Vara ei, elevii, exercițiul încrederii împlinite. Ultima zi de vacanță, prima zi de școală... Sibiul a vibrat sub trezirea lor matinală ori sub foșnetul prânzului grăbit, ca să ajungă, deja mari fiind, în schimbul doi al școlii... Bucuria lor va fi înlocuită, în câteva zile, de grijă, de efort, de așteptări personale.
 
Să fim școlii aproape. Să înțelegem că, fără școlarii ei, România e un cimitir de ratări, o seră în care florile și-au pierdut mireasma, culoarea, sensul... Pentru ei, cei din școală, școala este viața lor, nu o opțiune! Să le fim alături, mereu, încurajându-i ca pe niște maratoniști. Merită!

Despre pr. conf. univ. dr. Constantin Necula 

Potrivit doxologia.ro, Constantin-Valer Necula a absolvit Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna“ din Sibiu și este doctor în teologie, specializarea catehetică-omiletică și pedagogie creștină. Este autor de volume de predici, de studii și articole de omiletică și catehetică, dar și de cărți pentru copii și tineret. A tradus mai multe cărți și a scris articole în publicații din țară și străinătate. A semnat zeci de studii în limba română și în limbi străine - franceză, italiană, germană - și numeroase recenzii. A susținut 150 de conferințe în țară și în străinătate și a participat la o serie de emisiuni de radio și de televiziune atât la posturi naționale, cât și internaționale.

Citește și:


Cel mai cunoscut și apreciat preot contemporan Părintele Necula Constantin, la malul mării (galerie foto+video)

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii