Revista „Stefadina... file de arhivă”, o noua apariție ce onorează Istoriografia română din zilele noastre

În ciuda unui interes tot mai diminuat al societății – și al factorilor instituționali de decizie și luare în considerare a cercetării și opiniilor avizate ale slujitorilor lui Clio – față de trecutul istoric al românilor, seniorii Istoriografiei, secondați de mai tinerii pasionați confrați, fac să apară, în continuare, valoroase publicațiuni de specialitate.
Este și cazul revistei „Stefadina... file de arhivă”, apărută bi-anual (dinseptembrie 2014) în editura companiei S.C. Stefadina Comserv S.R.L. – companie înființată în anul 1996, având ca principal obiect de activitate prestarea serviciilor specifice domeniului arhivistic, inclusiv prelucrarea documentelor de arhivă (companie cu care ziarul nostru a conlucrat de-a lungul anilor fructuos).
Având drept editori, pe unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați arhiviști român (fost și director general al Arhivelor Naționale), prof. univ. dr. Corneliu-Mihail LUNGU, șidr. Mihai NICOLAE, directorul general al companiei, sufletul revistei îl reprezintă secretarul științific de redacție, inimoasa dr. Magdalena-Eugenia ALBU, iar în Colegiul de Redacție sunt personalități ale științei istorice și arhivistice de azi – director general dr. Mihai NICOLAE (redactor-șef), prof. univ. dr. Ioan SCURTU, prof. univ. dr. Radu BALTASIU, prof. univ. dr. Ioan OPRIȘ, prof. univ. dr. Gheorghe SBÂRNĂ, prof. univ. dr. Ion GIURCĂ, prof. ing. Nicolae Șt. NOICA, prof. dr. Ioan LĂCĂTUȘU, prof. dr. Tudor RĂȚOI, prof. dr. Florin GHEȚĂU, Anton ROTARU.

Sumarul bogat (386 pp.; il., facs.)al nr. 1-2, recent apărut de sub tipar(iulie 2026), include nume prestigioase ale Istoriografiei – abordează tematici istorice și arhivistice diverse, rememorează personalități, prezintă documente de arhivă, relevă aspecte ale vieții științifice, include opinii, respectiv recenzii și note bibliografice.
 
SUMARUL este – subsegmentat tematic (lucru pe care, însă, nu toate revistele de specialitate îl mai fac) – este:
- Editorial (p. 7):„Demersul editorial de față a reprezentat, de la început – și sperăm săpoată merge pe aceeași cale încă mulți ani de aici înainte –, o poartă spre cunoaștere, analiză și cercetare arhivistico-istoriografică, dimensiuni bazate pe temeiuri științifice obiective, relevante, care au abordat subiecte și teme de interes pentru sfera specialiștilor și, deopotrivă, a tuturor celor pasionați de trecutul Neamului Românesc. Este și aceasta o dovadă vie a explorării bogăției incomensurabile a Patrimoniului Arhivistic Național, dar și respectului datorat Istoriei naționale, privite ca parte componentă și, totodată, distinctă a Istoriei umanității”.
- I Cercetări și studii istorice:Ioan SCURTU, 100 de ani de la constituirea Partidului Național-Țărănesc (pp. 11-36); Ioan OPRIȘ, Un ministru, în România anilor ’30 (pp. 37-50);Stoica LASCU, Basarabia în urmă cu un veac (1925). Mărturii de epocă (pp. 51-86);Gabriel CROITORU, Constantin Kirițescu: istoricul Războiului de Întregire a României (pp. 87-94);Tudor RĂȚOI, Implicarea guvernatorului Ioan G. Bibicescu, în viața românilor transilvăneni (pp. 95-110); Mihai DRECIN, Un proiect editorial cu manuscrisele economistului și omului politic Victor Jinga (pp. 111-130);Corneliu-Mihail LUNGU, Nicolae Iorga, prețuitor al Tezaurului arhivistic românesc (pp. 131-139).
 
- II Practica arhivistică – Mihai NICOLAE, Premize ale înființării Școlii de arhivari paleografi (pp. 143-149); Tudor RĂȚOI, Aurelian Sacerdoțeanu – arhivistul și istoricul – în slujba muzei Clio, a memoriei și identității românești (pp. 151-160); Nicolae NOICA, Titluri nobiliare ale boierilor români, parafate prin sigilii (pp. 161-166); Magdalena ALBU, Din zestrea documentelor de arhivă: epistola și testamentul (pp. 167-188).
 
- III Memoria documentelor de arhivă – Dinică CIOBOTEA, Constantin C. Giurescu, devotat istoriei naționale românești (pp. 191-198); Corneliu-Mihail LUNGU, În memoria ultimei eleve a profesorului Nicolae Iorga (pp. 199-204); Ioan LĂCĂTUȘU, Pagini regăsite: Fratele Vasile Lechințan, la ceasul amintirii (pp. 205-218); Tudor RĂȚOI, În memoriam: Ilie Vulpe (pp. 219-231).

 
- IV Viața științifică. Aniversări, comemorări – Tudor Nedelcea, Constantin Brâncuși: de la bârnele atelierului său la Milița Pătrașcu și I.D. Sîrbu (pp. 235-248); Ioan Opriș, La 150 de ani de la naștere. Gemenii Alexandru și Ion Lapedatu – patrioți unioniști (pp. 249-256); preot dr. Constantin Mănescu, Simpozion dedicat memoriei lui Aurelian Sacerdoțeanu (pp. 257-268); Tudor Rățoi, O exegeză privind unificarea legislației românești interbelice (pp. 269-276); Magdalena Albu, Florica Bagdasar: vocația de medic și cea de politician (pp. 277-290).
 
- V Valori de neuitat ale istoriei – Magdalena ALBU, Ultimul portret al Doamnei Elena Cuza, semnat de Nicolae Iorga (pp. 293-298); Ioan LĂCĂTUȘU, Patriarhul Miron Cristea – preşedinte al Societăţii „Cultul Eroilor” (pp. 299-318); Magdalena ALBU, Traian Vuia, în memoria contemporanilor săi (pp. 319-342).
 
 - VI Opinii – Gheorghe-Florin GHEȚĂU, Conceptul suveranității, în contemporaneitate (pp. 345-352).
 
- VII Studii de carte, recenzii și note bibliografice – Magdalena Albu, Petre ȚURLEA, Nicolae Iorga. O viață pentru neamul românesc, Editura Karta-Graphic, Ploiești, 2021 (pp. 355-370); Constantin Moșincat, Savel Rădulescu și acțiunea diplomatică a României (1914-1916) (pp. 371-376); Stoica Lascu, Atestări biobibliografice despre profesorul Anatol Petrencu (pp. 377-382); Ioan Lăcătușu, Magdalena Albu, Monografia unui sat românesc harghitean – Sărmașul (pp. 383-385).
 

Iată însă, întru folosul informațional al cetitorului, câteva din ideile subiectelor abordate:
Ioan Scurtu: De-a lungul celor 74 ani de existență, PNȚ (PNȚ-CD) s-a aflat singur la guvernare timp de patru ani (noiembrie 1928-aprilie 1931 și iunie 1932-noiembrie 1933), iar alți cinci ani în colaborare cu alte partide (iunie 1927, august 1944-martie 1945 și decembrie 1996 - decembrie 2000). În 1928 și în 1996, a ajuns la putere pe valul unui entuziasm popular, dar de fiecare dată – prin politica promovată la guvernare – a dezamăgit profund electoratul.
În fapt, noiembrie 2000 este momentul în care PNȚ (PNȚ-CD) a părăsit scena politică a României. Cei care au încercat să-l revigoreze, nu au reușit: în toate alegerile în care s-a prezentat până în momentul actual (2026), nici un național-țărănist nu a intrat în Parlament.
PNȚ (PNȚ-CD) rămâne în istorie mai ales prin activitatea desfășurată în opoziție, prin criticile la adresa adversarilor politici aflați la putere și prin consecvența cu care a militat pentru un regim democratic înRomânia.
 
Ioan Opriș: Testament: «nu se va putea dovedi în sarcina mea niciodată și că mi-am însușit banul public și că am fost inițiatorul, îndemnătorul sau autorul acțiunei de represiune, pe care Regele singur a dictat-o și a impus-o (subl.n.).
Am cheltuit banii ce-i aveam la dispoziție și pe care nu trebuie să-i justific, acordând ajutoare funcționarilor și magistraților, plătindu-le munca suplimentară și acoperind toate sumele necesitate de deplasările ce s-au făcut în afară de București, pentru a întocmi nenumărate legi, a pregăti și efectua mișcări în magistratură, a inspecta diferite instituții, în cei aproape doi ani cât am fost Ministrul de Justiție.
Poate am fost prea larg în cheltuielile făcute, dar în buzunarul meu n-am pus nici un ban public, ci dimpotrivă am dat ce aveam personal, în nenumărate rânduri (...) am dus dus o viață de schivnic. Viciuri nu am avut, de zece ani n-am pus în gură o picătură de alcool, viața mondenă a fost neîncetat departe de mine, fiind întotdeauna omul casei, al biroului de la minister și al bibliotecii».
 
Stoica Lascu: Sinteza documentară de față, focalizată pe anul 1925, este făcută din perspectiva aducerii unor mărturii de epocă în care își fac loc fapte și oameni, realizări, proiecte și deziderate, excerptate din câteva ziare din această tematică specioasă este dedicată Profesorului Ioan Scurtu (n. 27 noiembrie 1940) – un modest omagiu în semn de respect și recunosciință pentru tot ce a făcut în folosul Istoriografiei noastre din ultima jumătate de secol, mergând pe urmele unor iluștri înaintași.
Și în care istoria Basarabiei a ocupat un loc important în scrierile sale , după 1990 interesul său pentru această parte a Țării materializându-se într-o sumă de volume și studii/articole.
Le reamintim aici.
 
Gabriel Croitoru: Realizarea unui crochiu care să deceleze principalele repere ale vieţiişi operei celui care ne-a lăsat cea mai cuprinzătoare şi mai documentată lucrare dedicată Războiului Nostru de Întregire se impune nu numai ca un lucru firesc dar, pentru cei care slujesc pe altarul lui Clio, şi ca o datorie de breaslă.
În concluzie, putem afirma că, într-o Românie tot mai lipsită de modele, revenirea la cei care prin întreaga lor activitate s-au devotat întru totul muncii care a consunat perfect cu interesul naţional, astăzi se impune mai mult ca oricând.
 
Tudor Rățoi: Ioan G. Bibicescu a fost și rămâne unul dintre reperele cele mai solide ale vieții publice românești din ultimul pătrar al secolului al XIX-lea și din primul sfert al celui următor.
Personalitate de primă și înaltă clasă, născut și format în spațiul românesc, cu orizont larg, enciclopedist, economist, publicist, om politic, ctitor de așezăminte, guvernator al Băncii Naționale a României.
 
Mihai Drecin: Pe lângă profesorii mei din Cluj: Bujor Surdu, Mihail P. Dan, Kovacs Iosif, Pompiliu Teodor – de a căror cunoștințe m-am împărtășit ca student și doctorand, Victor Jinga a fost un alt mentor în anii în care mă documentam și redactam teza de doctorat. Dacă mentorii clujeni erau istorici de formație, cu relative cunoștințe economice, mai ales financiar-bancare, mai puțin profesorul Bujor Surdu – cu o excelentă teză de doctorat dedicată lui Visarion Roman întemeietorul și primul director-executiv al Băncii «Albina» din Sibiu, apoi, primul istoric care a început, în istoriografia marxistă a anilor ’60 ai secolului trecut, reabilitarea sistemului bancar românesc din Transilvania epocii dualiste austro-ungare (1867-1918), scoțând în evidență rolul său național în afirmarea social-economică, culturală și politică a românilor din provincie – prin Victor Jinga, economist de formație, am putut înțelege mecanismele din activitatea unei bănci comerciale, organizată ca societate anonimă pe acțiuni, diferența dintre aceasta și o cooperativă de credit ș.a.
           
Corneliu-Mihail Lungu: Elemente și temeinici factori ne-au determinat să stăruim asupra bazei științifice a Operei istorice a lui Nicolae Iorga, mai actuale și necesare ca oricând! Determinante au fost și vor fi măreția, valoarea inegalabilă, recunoscută de o lume întreagă, dar mai cu seamă Crezul sacru în nemurirea genialității creatorului respectivei Opere. Am fost provocați de cei care încearcă, în mod neștiințific, să-l denigreze pe Nicolae Iorga, ca și pe Mihai Eminescu, deranjați de jertfa lor, care au plătit cu Viața cutezanța și crezul lor în Destinul, Identitatea și Nemurirea Neamului românesc. La cei doi Titani, privești ca orice român, care se închină la Icoanele sfinte ale Țării nu pentru a-i demasca pe vânzătorii de neam ce s-au poleit cu o aură falsă, ascunși în spatele banului obținut necinstit. Te apleci asupra lor și te rogi să fie alungat răul, cu care actualii epigoni și falsificatori ai adevărului istoric.
 
Mihai Nicolae: Eforturile depuse de înaintași în a doua jumătate a secolului XIX şi în primele două decenii ale veacului XX pentru afirmarea ideii, dar şi a necesităţii unui învăţământ arhivistic aveau să fie încununate cu succes de noul director general al Arhivelor Statului, Constantin Moisil, care a reuşit să inaugureze, în noiembrie 1924, cursurile Şcolii practice de arhivari paleografi. Încă din 16 februarie 1924, printr-un raport înaintat ministrului Instrucţiunii Publice, Constantin Moisil propunea crearea pe lângă Direcţia Generală a Arhivelor Statului a unei Şcoli menite să asigure «pe de o parte pregătirea de funcţionari speciali pentru Arhivele centrale şi regionale ca şi pentru arhivele judeţeneşi comunale, iar pe de altă parte răspândirea în publicul nostru cult a cunoştinţelor practice necesare pentru înţelegereaşi studierea documentelor, sigiliilor şi monumentelor noastre heraldice».
 
Nicolae Noica: Importante ca izvor pentru cunoaşterea istoriei şi artei medievale româneşti, sigiliile exprimă, în acelaşi timp, prin reprezentările incluse, rolul avut în viaţa socială, politică şi economică a ţării de cel a cărui emblemă o poartă şi este izvorul care păstrează, sintetizează şi transmite generaţiilor noi simbolurile strămoşilor.
 
Dinică Ciobotea: Printre românii spre care ne ridicăm privirile și cercetările, înțelegându-i prin comparație cu cei care ne înconjoară și i-am vrea mai vrednici de a intra și ei în cartea Neamului, istoricul CONSTANTIN C. GIURESCU, născut la 13/26 octombrie 1901, corespunde tuturor momentelor care au marcat ascendența națiunii române, trecând prin cele mai dese și mai profunde fracturări social-politice ale omenirii în secolul trecut, dar în conturul adevăratei vieți de românism și de genial bun simț uman.
În meditația sa cărturărească, CONSTANTIN C. GIURESCU a înțeles mai mult și mai bine decât alți istorici realitatea socială din care a provenit și, scoborând din ea, a exprimat-o în cele mai exacte coordonate pentru istoria socială a Românilor. De aceea, ideile sale nu sunt numai ceea ce numim îndeobște teze sau opinii științifice, ele sunt veritabile axiome privind mișcarea în timp a poporului român și repere de bază pentru istoria socială românească încă nescrisă.
 
Corneliu-Mihail Lungu: A îndrăzni să conturezipersonalitatea unei inegalabile Doamne a istoriografiei noastre reprezintă un act de recunoștință și deplin respect față de cea care a fost și va rămâne înscrisă în Carta de Aur a spiritualității românești: CORNELIA BODEA. Din păcate, nu s-a spus și nu s-a scris pe măsura acestei inconfundabile creații a vieții științifice. A făcut-o, totuși, istoricul și profesorul IOAN SCURTU, în a sa Istorie de după 1989 , în care concluziona că, prin tot ceea ce a creat CORNELIA BODEA «cu conștiința împăcată, a lăsat o moștenire impresionantă, care va fi apreciată la justa ei valoare și de generațiile care vor veni». Să sperăm că o vor face viitoarele generații, căci cea de astăzi s-ar putea să o învinuiască pentru că a fost ultima elevă a «marelui NICOLAE IORGA, magul și istoricul neamului românesc» , așa cum l-a definit ea însăși, în prefața unei mici publicații bazate pe documente de arhivă!...
Realitatea incontestabilă că întreaga Operă creată și lăsată moștenire de CORNELIA BODEA a fost făurită, în exclusivitate, în baza mărturiilor documentare cercetate în arhivele din România, Austria, Franța, Germania, Anglia, SUA, a constituit temeiul cutezanței noastre ca slujitor și truditor al Arhivelor Statului/Naționale timp de 37 de ani, fără întrerupere.
 
Ioan Lăcătușu: În decursul celor aproape80 de ani de viață, bogăția cea mai mare a mea și a familiei mele aconstituit-o și o constituie sutele de prieteni, colaboratori, oameni de omenie cu care am împărtăşit aceleași valori și idealuri. Cu o parte dintre ei, prin activitatea comună desfășurată, am devenit atât de apropiați, încât am format o nouă și mare familie – familia iubitorilor de istoria și cultura românilor din Arcul Intracarpatic, din rândul membrilor căreia a făcut parte, aproape trei decenii, și fratele Vasile Lechințan, din Cluj-Napoca.
 
Tudor Rățoi: Dintre toate, Ilie Vulpe (29 noiembrie 1942-22 martie 2026) rămâne cunoscut îndeosebi prin cercetările și contribuțiile aduse la cunoașterea perioadei regulamentare a istoriei moderne românești, astfel cum rezultă din teza sa de doctorat închinată Divanului Craiovei, din studiile consacrate reformei regulamentare ca atare, mentalităților, arhivelor instituționale și unor fenomene sociale (haiducia, tâlhăria etc.) din această perioadă dezvăluită și prin documentele identificate și publicate.
 
Ioan Opriș: Susținerea unirii –«în cuget și simțiri”» – românității, a românismului nu trebuie și nici nu poate să nesocotească obstacolele și nici să accepte pauzele. În Europa națiunilor de la temelia civilizației moderne, națiunea română și-a fixat, prin îndelungi demersuri și cu multe jertfe, un loc recunoscut în istoria universală. Desăvârșind în anul 1918 unitatea națională, românii au împlinit un anume destin istoric, așezând la Dunăre și Marea Neagră, pe Nistru și Tisa o construcție identitară, sprijinită de înălțimile carpatice, care i-a adunat laolaltă. Chiar dacă au mai rămas în afara acesteia grupuri restrânse, cărora, prin bună înțelegere cu vecinii, trebuie să li se sprijine specificul lor lingvistic, religios și cultural. Pentru această Românie, cei dinaintea noastră au stăruit în vremuri vitrege, fixând unitatea de Neam și de Țară în conștiința semenilor. Între cei mulți, care binemerită recunoștință, se înscriu și frații gemeni Alexandru și Ion Lapedatu, născuți la 14 septembrie 1876, în CernatulSăcelelor, lângă Brașov. În istoria românității – și nu doar a celei transilvănene –, cei doi constituie un caz unic.
 
Constantin Mănescu: Simpozionul organizat cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la trecerea în eternitate a profesorului dr. docent Aurelian Sacerdoțeanu a avut loc în 2 iunie 2026, la Muzeul Județean de Istorie «Aurelian Sacerdoțeanu» Vâlcea, prestigioasă instituție de cultură înființată în 1952. Sufletul acestei manifestări comemorative a fost prof. dr. Gheorghe Dumitrașcu, președintele Asociației Seniorilor din Educație, Știință și Cultură Vâlcea, care a realizat, pentru reușita simpozionului, o colaborare între mai multe instituții vâlcene: Muzeul Județean «Aurelian Sacerdoțeanu» Vâlcea, Arhivele Naționale – Serviciul Județean Vâlcea –, Asociația Seniorilor din Educație, Știință și Cultură Vâlcea și Forumul Cultural al Râmnicului.
 
Magdalena Albu: Pe 19 decembrie 1978, doctorița devenită personaj de roman (Valeria lui Saul Bellow), care a slujit medicina și pedagogia, prin intermediul activității sale de conferențiar universitar în cadrul catedrei de Psihologia Copilului Normal și Patologic de la Institutul Medico-Farmaceutic bucureștean, fondatoare a Centrului de Igienă Mintală din Capitala României și îndrumătoare a întregii activități a serviciului de consultații al acestei instituții, deputat de Tulcea în Marea Adunare Națională, între anii 1946-1951, ministru al Sănătății (1946-1948), vicepreședinte al Crucii Roșii Române (1957-1961), Florica Bagdasar a îndeplinit un rol istoric fundamental, prin campania dusă împotriva malariei, boală eradicată tocmai datorită implicării ei totale.
 
Magdalena Albu: Nicolae Iorga și Elena Cuza s-au întâlnit în preajma a două momente semnificative din istoria Cetății (serbarea semicentenarului Unirii Principatelor Române de la 1859) și din biografia marii Doamne. Era anul 1909, iar destinul clipei stătea să-și încline balanța către moarte... După un timp istoric scurs cu repeziciune, în tumultul unei avalanșe de evenimente care mai de care mai pline de substanță și reverberații pozitive ori negative, Iorga și Cuza Doamna își intersectau spiritele, la adăpostul elogiului și amintirii față de marele domnitor român Al. I. Cuza, pentru prima și ultima Istoricul Nicolae Iorga oară în această viață: «Așa am cunoscut o clipă, o lună de zile înaintea bolii care a răpus-o, pe soția lui Alexandru Ion I, pe Doamna Elena a României.
Am crezut, își încheie Nicolae Iorga scrisa, că nu am dreptul să mă opresc de la comunicarea acestei amintiri». Și bine a făcut, căci, dacă aș avea talent la pictură ori desen, pe hârtie sau pânză, aș realiza, doar din descrierea cu nuanțe exacte, atent articulate de către marele istoric român, cel din urmă portret artistic al Elenei Cuza, «Doamna țerii»!...
 
Ioan Lăcătușu: În calitatea sa de preşedinte al Societăţii«Cultul Eroilor» patriarhul Miron Cristea s-a implicat nemijlocit în toate demersurile privind înălţarea Monumentului Eroului Necunoscut, amplasat în Parcul Carol, din Bucureşti.
În semn de veşnică cinstire, în anul 1923, conducerea statului român a decis ca simbolul sacrificiului celor mulţi, căzuţi pentru reîntregirea patriei, să fie evocat de osemintele unuia dintre ostaşii anonimi de la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, Tg. Ocna, Jiu, Prahova, Bucureşti, Dobrogea, Ardeal şi Basarabia. Deshumarea şi ridicarea acestor rămăşiţepământeşti au fosturmate de aşezarea lor în zece sicrie de stejar, căptuşite cu tablă de zinc şi depuse în Biserica «Adormirea Maicii Domnului» de la Mărăşeşti, în ziua de 13 mai 1923. În ziua de 17 mai 1923, în prezenţa familiei regale, a membrilor guvernului, a corpurilor legiuitoare şi a unui numeros public, în Parcul «Carol» a avut loc ceremonia reînhumării Eroului Necunoscut. S-aoficiat serviciul divin, iar la miezul zilei sirena Arsenalului Armatei şi clopotele bisericilor vesteau coborârea în lăcaşul de veci a Ostaşului Necunoscut. Timp de două minute, orice activitate publică a fost întreruptă. Mormântul Eroului Necunoscut era în fapt o simplă criptă, acoperită cu o lespede de piatră decorată cu sculpturi florale. Pe lespede s-a încrustat următorul epitaf: «Aici doarme fericit întru Domnul Ostaşul Necunoscut, săvârşit din viaţă în jertfa pentru unitatea neamului românesc. Pe oasele lui odihneşte pământul României întregite. 1916-1919».
Ansamblul funerar a fost executat în 1927 după planurile sculptorului Emil Willy Becker. 
 
Magdalena Albu: Pentru cine nu a cercetat, încă, trebuie spus că memorialistica legată de parcursul biografic al lui Traian Vuia este una deosebit de bogată pentru destinul complex al savantului român, fie că vorbim despre un Aurel Vlaicu, un George Lipovan, Caius Brediceanu, Petru Groza, Victor Tatin, LéonideSazerac de Forge, Sever Burada, Mihail Șerban, Victor Eftimiu și atâția alții, mai mult sau mai puțin cunoscuți peste vreme, care și-au intersectat destinul cu cel al inventatorului român. Toate aceste nume reprezentative, prin ceea ce au spus ori au scris despre Vuia, etapă cu etapă, au marcat coordonatele sigure ale unui hronic existențial, așezat sub semnul luptei continue și algeniului omenesc...
 
Gheorghe-Florin Ghețău: De la bun început, trebuie precizat faptul că principiul suveranității naționale, în accepția contemporană, nu poate fi disociat de cel al independenței naționale. Cele două principii merg mână în mână, completându-se reciproc. Dacă, prin independență națională, se înțelegelibertatea unui actor statal de a acționa pe scena internațională, suveranitatea națională înseamnă, eminamente, libertatea unui stat de a acționa liber între propriile frontiere. S-a discutat mult printre specialiștii în drept internațional dacă, prin conceptul de suveranitate națională, se înțelege implicit și independența pe plan internațional, ori dacă statutul de țară independentă conține și ceea ce numim suveranitate națională. Pentru a spulbera orice neînțelegeri, de obicei se vorbește despre principiul suveranității și independenței naționale, și așa voi face și eu în expunerea de față.
 
Magdalena Albu: Creionarea biografiei complexe a unei personalități de anvergura intelectuală a lui Nicolae Iorga numai un alt istoric de talie însemnată, așa cum este profesorul Țurlea, o putea realiza. Căci, oare cine ar fi sesizat multidimensionalitatea unei asemenea structuri umane de tip renascentist precum cea a lui Iorga, detaliile ei de mare finețe și trăire ardentă, decât uncercetător vizionar, un scormonitor împătimit în arhive și în arca trecutului strămoșesc, autor al celei dintâi monografii din istoriografia autohtonă a „«Școlii Române din Franța»?!...
 
Constantin Moșincat: Scrierile, notele diplomatice și comentariile lui Savel Rădulescu își păstrează valoarea informativă, logica și peste 100 de ani, datorită realismului vizionar al analizei făcute într-o perioadă foarte agitată (1914-1916) în care glasul și poziția diplomatică a României au cântărit și decis balansul forțelor înnaintea adoptării deciziei de a intra în războiulmondial. Ca un argument solid al intuiției diplomatice de asigurare a garanțiilor necesare prin iscălirea de Convenții adăugăm faptul că, tot suntem la capitolul înţelegerilor secrete, al împărţirilor samavolnice, al răpirilor hegemonice râvnite de Marile Puteri – dezvăluite de noi în lucrarea dedicată generalului francez Berthelot[Oradea: 2019] –, faţă de care istoriografia românească n-a cutezat a spune nimica, raportat la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920), când Clemenceau i-a spus lui Brătianu între patru ochi: «Domnule, Dumneavoastră, România, să faceţiabstracţie de tratatele secrete semnate cu Franţa, cu Anglia, cu Rusia, dinainte de război». «NU»! (expresie care nu se folosește în diplomație), a răspuns premierul român și apărăsit Parisul.
 
Stoica Lascu: În urmă cu doi ani, la Chișinău, au apărut două volume dedicate unuia dintre istoricii cei mai reprezentativi de dincolo de Prut – profesorul universitar doctor, habilitat Anatol Petrencu, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România:
Profesor universitar Anatol Petrencu. Biobibliografie [Cuvânt înainte Igor Șarov, rector al Universității de Stat din Moldova, doctor în istorie, profesor universitar](Personalități ale USM), Editura USM, Chișinău, 2024 /292 pp./.
Profesor universitar Anatol Petrencu. Bibliografie (Ministerul Educației și Cercetării. Universitatea de Stat din Moldova. Biblioteca Științifică (Institut) „Andrei Lupan”),Biblioteca Științifică (Institut) „Andrei Lupan”), Chișinău, 2024 /432 pp./.
Prezență dintre cele mai active în spațiul universitar, științific și social-civic de pe malul Bâcului, distinsul și sârguinciosul slujitor moldav al lui Clio reprezintă, fără îndoială – prin întreaga sa multiplă activitate –,filonul de aur al Istoriografiei moldave de astăzi.
 
Ioan Lăcătușu, Magdalena Albu: Cu un Cuvânt de binecuvântare semnat de către PS Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, monografia Sărmașului propune o radiografie pe multiple planuri – istoric, cultural, geografic, spiritual, etnografic și educațional – a unui sat românesc, așezat în mediul multietnic și pluriconfesional specific, «la răscruce de drumuri și relief», în apropierea Topliței și a Borsecului, unde, încă de mici, copiii locului învățau legendele auzite din bătrâni. Alcătuit din cinci capitole bogate în informații definitorii pentru localitate, volumul de față, coordonat de Elena Mîndru, include și o serie de fotografii ilustrative la finalul fiecărui capitol în parte, imagini perfect integrate în economia textului, care vin să completeze temeinic setul de date specifice despre zonă, oferite cititorului.
 
Realizare notabilă a scrisului istoric contemporan, noua apariție a revistei „Stefadina... file de arhivă”, vine să probeze calitatea superioară a acestuia – reprezentată prin publicațiunile (tipărite), prin valoarea materialelor documentare aparținând unor personalități, prin modul profesionist în care este concepută, prin acuratețea grafică și eleganța tipăriturii.
... Un gând de congratulare al merituoșilor slujitori ai lui Clio ce au ostenit – împreună cu autorii – și la apariția numărului de față, consolidând osatura științifică a companiei S.C. Stefadina Comserv S.R.L.