Foto+video. Femeia din Constanța care ar fi efectuat ilegal intervenții de chirurgie estetică, cercetată sub control judiciar
Foto+video. Femeia din Constanța care ar fi efectuat ilegal intervenții de chirurgie estetică, cercetată sub
343
Marime text

O femeie în vârstă de 48 de ani, administrator al unui salon de tatuaj estetic și body piercing din municipiul Constanța, a fost reținută pentru 24 de ore, fiind cercetată pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.
Ulterior, procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare (SICEF), sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Potrivit anchetatorilor, în perioada august 2024 – iunie 2026, femeia, în calitate de reprezentant legal al unei societăți comerciale cu profil de salon de tatuaj estetic și body piercing din Constanța, ar fi efectuat acte medicale rezervate profesiei de medic, deși nu ar fi avut pregătirea și dreptul legal de a practica medicina.
Polițiștii susțin că aceasta ar fi folosit instrumente și materiale de uz medical, printre care bisturiu, seringi și anestezic injectabil local.
De asemenea, femeia ar fi efectuat intervenții de chirurgie estetică minoră, precum volumizare, corecție, implantare subcutanată și injectarea unor substanțe.
„Din verificări a rezultat faptul că femeia nu deține calitatea de medic specialist chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă și nu îndeplinește condițiile prevăzute de Legea 95/2006 pentru exercitarea profesiei de medic”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
În urma administrării probatoriului, la data de 5 octombrie, femeia a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
După prezentarea acesteia procurorului de caz, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Cercetările continuă în dosarul penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru stabilirea întregii activități și a tuturor împrejurărilor în care ar fi fost efectuate intervențiile.
Oficial de la IPJ Constanța
„Urmarea cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au identificat și cercetat o femeie în vârstă de 48 de ani, bănuită de comiterea faptei.
Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că, în perioada august 2024 - iunie 2026, femeia în cauză, în calitate de reprezentant legal al unei societăți comerciale cu profil salon de tatuaj estetic și body piercing din municipiul Constanța, ar fi efectuat acte medicale rezervate profesiei de medic, folosind instrumente și materiale de uz medical, cum ar fi bisturiu sau seringi și anestezic injectabil local.
De asemenea, persoana în cauză ar fi efectuat intervenții de chirurgie estetică minoră, cum ar fi volumizarea, corecția, implantarea subcutanată, dar și injectarea substanțelor. Din verificări a rezultat faptul că femeia nu deține calitatea de medic specialist chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă și nu îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 95/2006 pentru exercitarea profesiei de medic.
În urma administrării probatoriului în cauză, în cursul zilei de 5 octombrie, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Constanța.
În cursul zilei de ieri, 6 octombrie, aceasta a fost prezentată procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, care a dispus împotriva acesteia măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și a identificării tuturor persoanelor vătămate”, au transmis repreentanții IPJ Constanța.
Citește și
Chirurg estetician fals, reținut la Constanța O femeie de 48 de ani, administrator de salon de tatuaje, făcea intervenții chirurgicale și injectări fără a fi medic
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


