Martirizarea Sfântului Dasius şi sângeroasa sărbătoare „Regele Saturnaliilor“

Dobrogea noastră a fost adesea numită Bethleemul românesc, în semn de respect pentru sutele de martiri creştini ce şi-au dat aici viaţa, în numele Crucii, în timpul prigoanei declanşate de împăraţii Romei. O poveste stranie ne întoarce în timp 1700 de ani, la Durostorum (Silistra de astăzi), pe atunci un oraş al provinciei romane Scythia Minor, Dobrogea de astăzi...
 

 
Sursa primară a acestei istorii inedite este Acta Dasii, un text datat în sec. V-VI d.H. Acesta a fost ulterior copiat într-un manuscris medieval de veac XI, pe care în 1890 l-a descoperit celebrul arheolog belgian Franz Cumont, un istoric preocupat şi de istoria Dobrogei antice.
 
Acta Dasii fusese preluat însă anterior şi de enciclopedia martirică Acta Sanctorum, ediţia scoasă de Ioannes Bollandus, la Paris, la jumătatea sec. XVII (începând cu anul 1643).
 
Acest Acta Dasii se referă la un act martiric petrecut la Durostorum, deşi au existat voci care au susţinut că povestea a început iniţial la Axiopolis (Cernavoda de azi), şi şi-a consumat doar ultimele sale episoade la Durostorum.
 
Potrivit izvoarelor menţionate, în această cetate, Durostorum, la începutul secolului IV d.Hr., mulţi dintre militarii romani cantonaţi aici sărbătoreau Saturnaliile închinate zeului Saturn (divinitate latină a agriculturii, care, ulterior, şi-a contopit atributele cu grecescul şi mai sălbaticul Cronos, zeul timpului).
 
Povestea spune că soldaţii din Durostorum urmau o veche tradiţie, stranie şi sângeroasă: alegeau dintre ei un „rege al saturnaliilor“, care, timp de 30 de zile, conducea procesiuni deşănţate, avea voie să comită orice nelegiuire dorea şi se deda la orgii, desfrâu şi petreceri, cu acordul autorităţilor.
 
În Acta Sanctorum se menţionează: „Aşadar, în ziua lui Cronos sau Saturn, fiecare săvârşea nelegiuirea dorită; iar cel pe care cădeau sorţii, îmbrăcând o haină împărătească, după asemănarea lui Cronos însuşi, mergând în frunte, în public, în faţa întregului popor, cu o măreţie neruşinată şi îndrăzneaţă, escortat de o mulţime de soldaţi, având îngăduită voia pentru treizeci de zile, îşi împlinea poftele cele nelegiuite şi ruşinoase şi se dădea la plăceri diavoleşti. Iar după împlinirea celor treizeci de zile, sărbătoarea lui Cronos lua sfârşit şi odată cu ea şi această dorită sărbătoare a lor. Atunci, însuşi cel ce purtase înfăţişarea împărătească, săvârşind după obicei jocurile cele neruşinate şi necurate, se aducea îndată pe sine jertfă nelegiuiţilor şi spurcaţilor idoli, fiind ucis în săbii“.
 
La capătul celor 30 de zile, Regele Saturnaliilor era aşadar sacrificat, fiind aruncat de sus, în lăncile camarazilor săi (după unele surse), ucis de săbiile acestora (cf. Acta Sanctorum), sau se sinucidea, tăindu-şi gâtul pe altarul zeului Saturn (după alte izvoare).
 
Suntem în anul 304, la mai puţin de un an după ce împăratul Diocleţian a semnat edictul de prigonire a creştinilor din armata imperială. Oricine refuza să se supună celebrării Zeilor Romei era pe dată executat.
 
Soarta a făcut ca, în acel an, la Axiopolis, rege al Saturnaliilor să fie ales Dasius (Tasius, Dasie), un soldat creştin din Legiunea XI Claudia, care îşi avea sediul la Durostorum (dar şi unele trupe cantonate la Axiopolis).
 
Dasius a refuzat să îndeplinească ritualul păgân spunând: „...De mă voi îngriji 30 de zile acestui neruşinat obicei, de cinstire a demonilor, mă dau pe mine însumi pieirii veşnice. Mai bine mă jertfesc pe dată însă Domnului meu“.
 
Dasius este arestat, întemniţat şi apoi dus pentru a fi judecat de către legatul imperial Bassius. Acesta încearcă să îl convingă să se supună ritualului păgân, dar soldatul creştin refuză din nou. Este, în cele din urmă, executat prin decapitare, într-o vineri, pe 20 noiembrie, în jurul orelor 16.00.
 
Se menţionează în Acta Sanctorum: „S-a săvârşit, deci, Sfântul martir prin tăierea capului la 20 ale lunii noiembrie, în ziua de vineri, astăzi, la ora a patra, fiind ziua a 24-a a lunii cereşti. A fost lovit cu sabia de ostaşul călău Anicet Ioan şi s-a săvârşit în pace mucenicia lui. A pătimit, deci, Sfântul martir Dasius în oraşul Durostor, pe când împărăţeau Maximian Galeriu şi Diocleţian, fiind judecat de legatul Bassus...“
 
Timp de peste două secole, rămăşiţele Mucenicului au rămas ascunse într-o bisericuţă din Durostorum. În anul 597, când Dobrogea era invadată de migratori avaro-slavi, creştinii au luat moaştele Sfântului şi le-au dus în Italia, la Ancona, în Biserica Sfântului Chiriac. Pe sicriul său se poate citi şi astăzi inscripţia „Aici zace Sfântul Martir Dasie, cel ce a pătimit la Durostor“, pentru simpla vină de a fi creştin. Dasie sau Tasius, după numele său, cel ce nu a vrut a fi Regele Saturnaliilor…
 

Bibliografie

 
- Ioan Rămureanu „Martiriul Sfântului Dasius”, crestinortodox.ro - Predica Sfântului Mucenic Dasius, Mircea Păcurariu - „Sfinţi daco-romani şi romani“. Acta Sanctorum (Joannes Bolandus) - Villanova University, Internet Archives
 
Sursa foto: Wikipedia „Depiction of the execution of Dasius from the Menologion of Basil II (late 10th or early 11th century)“ https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/49/Dasius_Menologium_Basilii_20_Nov.jpg
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.
 
Citeşte şi:
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 

Dobrogea medievală Campaniile voievozilor Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul