Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:38 03 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gest revoltător! Un bărbat, acuzat că s-ar fi masturbat în fața a două fete minore, citat la Curtea de Apel Constanța

ro

03 Dec, 2025 17:00 301 Marime text
Foto ilustrativă - sursa: ZIUA de Constanța

Curtea de Apel Constanța ar putea lua o decizie definitivă, într-un dosar în care un bărbat este suspectat de corupere sexuală a minorilor!
 
În cauză, este vorba despre inculpatul R.I., despre care anchetatorii spun că, într-o seară din luna noiembrie 2024, cel mai probabil la data de 13.11.2024, în timp ce se afla în patul dintr-o cameră a imobilului în care locuieşte, situat în sat Tariverde, judeţul Constanța, s-a masturbat şi a încercat să îşi pună pe penis un prezervativ, în prezenţa persoanelor vătămate (...), în vârstă de 15 ani, și (...), în vârstă de 11 ani, care au asistat la actele sale.

(Sursa text: Rejust.ro)
 
Astfel, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța l-au deferit justiției pe bărbat, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de coruperea sexuală a minorilor, prev. de art. 221 alin. 3 CP, şi coruperea sexuală a minorilor, prev. de art. 221 alin. 3 CP, cu aplic. art. 38 alin. 2 CP.
 

Acesta s-a aflat în atenția Judecătoriei Constanța, iar după ce instanța de fond a anunțat o decizie, aceasta a fost atacată cu apel de către procurori, fapt pentru care cauza a fost înaintată magistraților Curții de Apel Constanța.
 
Miercuri, 03 decembrie 2025, magistrații instanței superioare au examinat contestația Parchetului.
 
Oricare va fi decizia instanței, va rămâne definitivă!

 

 
Ce pedepse sunt prevăzute în Codul Penal
 
Potrivit Lege5.ro, conform Art. 221 - Coruperea sexuală a minorilor din Codul Penal – sunt prevăzute următoarele pedepse:
 
(2) Pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, atunci când:
 

a) minorul este rudă în linie directă, frate sau soră;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
c) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
 
(3) Actul sexual de orice natură săvârşit de un major în prezenţa unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
 
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
O adolescentă de 14 ani, exploatată sexual în Constanța! Patru suspecți vor fi judecați la Curtea de Apel – Ce pedepse a dictat Tribunalul pe numele acestora
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii