Eroul nevăzut de la 112. Cum a reușit un operator din cadrul IPJ Constanța să evite o tragedie
Eroul nevăzut de la 112. Cum a reușit un operator din cadrul IPJ Constanța să evite o tragedie
03 Dec, 2025 20:30
ZIUA de Constanta
301
Marime text
301
Marime text
Un gest de curaj și empatie a fost remarcat recent în cadrul Serviciului 112 al Poliției Române. Operatorul Alex, de la IPJ Constanța, a intervenit rapid pentru a preveni un gest de suicid al unui adolescent de 16 ani, aflat într-o localitate din județul Constanța.Apelul a venit din Brașov, de la un prieten al adolescentului, care a anunțat intenția de a-și pune capăt zilelor. Alex, cu 10 ani de experiență în structurile MAI, a reușit să-l țină pe adolescent de vorbă, folosindu-și calmul și profesionalismul pentru a-i oferi sprijin emoțional și pentru a câștiga timp.
În paralel, Alex a alertat echipajele de poliție și a ăncercat să ia legătura cu familia. Datorită intervenției rapide a colegilor de la Secția 1 Poliție Rurală Băneasa, adolescentul a fost preluat în siguranță, evitându-se o tragedie.
Eroul nevăzut de la 112: Alex!
În spatele liniei de urgență 112, unde secundele decid soarta, se află oameni cu un suflet mare și o experiență de neprețuit.
Astăzi, vrem să îl aplaudăm pe colegul nostru, Alex, operator 112 la I.P.J. Constanța, a cărui dedicare a făcut diferența între viață și tragedie.
Zilele trecute, un apel disperat de la un tânăr din Brașov anunța intenția prietenului său, de doar 16 ani, dintr-o localitate din județul Constanța, de a-și pune capăt zilelor.
La celălalt capăt al firului s-a aflat colegul nostru, Alex. Cu 10 ani de experiență în structurile M.A.I., Alex și-a folosit tot calmul și profesionalismul, transformând un apel de urgență într-o luptă contra cronometru pentru sufletul unui adolescent.
Minorul era în lacrimi, copleșit și gata să facă un gest necugetat. Minute în șir, Alex l-a ținut de vorbă, nu doar ca un operator, ci ca un sprijin, ca o ultimă speranță.
I-a vorbit cu blândețe, distrăgându-l, în timp ce alerta echipajele de poliție și făcea verificări pentru a contacta familia.
Mulțumită vitezei și coordonării, colegii noștri de la Secția 1 Poliție Rurală Băneasa au ajuns la fața locului și l-au preluat în siguranță pe adolescent.
Deși face parte din „fișa postului”, un astfel de gest depășește orice descriere.
Alex, ai demonstrat că empatia, alături de profesionalism, este cea mai puternică armă.
Alex, ești un exemplu pentru noi toți!- transmit reprezentanții Poliției Române.
Citește și:
Tentativă de suicid la Iași! Un bărbat amenința că va folosi cuțitul asupra sa
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


