Eroii Histriei (I): Povestea celor trei soli, Agathocles și războiul cu tracii, Aristagoras binefăcătorul
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:50 14 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eroii Histriei (I) Povestea celor trei soli, Agathocles și războiul cu tracii, Aristagoras binefăcătorul

ro

09 Apr, 2018 00:00 1590 Marime text
Un oraș cu povești uimitoare, cu o istorie extraordinară, care se întinde pe o distanță de mai bine de 13 secole... Pompeiul Românesc, cum îl numea regretatul și extraordinarul arheolog Alexandru Suceveanu... Histria, cel mai vechi oraș al României și cel mai important sit arheologic, care atrage anual zeci de mii de turiști din toate colțurile lumii.
 
Noi, dobrogenii, am vizitat adesea impunătoarele ruine ale cetății întemeiate de grecii din Milet în sec. VII î.H și avem senzația că știm destule despre istoria acestui polis. Puțini sunt însă cei care îi cunosc în amănunt toate poveștile, toate istoriile sale...
 
De cele mai multe ori, arheologii reușesc să recompună episoade importante din viața orașului antic, grație izvoarelor epigrafice, inscripțiilor. Datorită specialiștilor care studiază aceste inscripții, putem afla despre evenimente extraordinare, putem afla despre vremurile de glorie, dar și despre momentele tragice petrecute...
 
Grație acestor inscripții, ne parvin informații și despre eroii cetății, despre cetățenii de vază ai unui oraș puternic și bogat, care, prin faptele lor deosebite, au contribuit, fiecare în felul său, la dezvoltarea și, mai ales, la supraviețuirea cetății în vremuri extrem de tulburi.
 
Prima noastră poveste este legată de o inscripție găsită în 1959, pe o stelă de marmură. Locul descoperirii: în cetate, lângă altarul lui Zeus Polieus, în Zona Sacră, un sector pe care mulți turiști îl ratează adesea, din păcate. Inscripția datează din sec. III î.Hr. și este un „Decret al Sfatului și Poporului“ care spune povestea a trei eroi ai cetăți, care s-au remarcat prin faptele lor deosebite, într-un moment foarte delicat al existenței orașului.
 
Eroii se numesc Diodoros al lui Thrasycles, Procritos al lui Pherecles și Clearchos al lui Aristomachos și sunt fii ai orașului. Din inscripție aflăm următoarele: „Trimiși soli la Zalmodegikos, în privința ostaticilor, au călătorit prin țara dușmană - și înfruntând primejdii de tot felul și dând dovadă de cea mai deplină râvnă - au adus înapoi ostaticii (fiind aceștia la număr peste 60) convingându-l totodată pe Zalmodegikos să restituie cetății veniturile...“
 
Reiese din inscripție faptul că polisul se afla în conflict cu regele Zalmodegikos, get cu siguranță, după numele care duce cu gândul și la marele zeu Zalmoxe sau Zalmoxis (nu vorbim despre varianta Zamolxis). Acest Zalmodegikos era regele unei uniuni de triburi, dar nu s-a stabilit cu certitudine unde anume își avea reședința. Arheologii l-au plasat fie în sudul Dunării, fie în Muntenia sau chiar în nord-vestul Dobrogei (după D.M Pippidi).
 
Cert este că acest rege al geților își exercita influența și în Mikra Scythia (Sciția Mică - Dobrogea), intrând adesea în conflict cu orașele libere grecești.
 
Diodoros, Procritos și Clearchos au „călătorit prin țară străină“, dar asta nu exclude varianta reședinței dobrogene a lui Zalmodegikos, întrucât pentru coloniștii greci, dincolo de granițele teritoriului histrian și de litoralul pontic, Dobrogea antică era toată o țară străină, locuită de majoritarii geți.
 
Decretul nu ne spune cum au reușit cei trei să îl convingă pe Zalmodegikos să îi elibereze pe cei peste 60 de ostatici histrieni. Poate l-au convins cu ajutorul unor daruri sau al unor subsidii, poate getul s-a arătat mărinimos vrând să aibă o relație bună pe viitor cu bogatul polis... Regii geți și traci aveau însă o strategie oarecum comună în acele timpuri: atacau teritoriile orașelor, pustiau ogoarele, luau prizonieri, cerând apoi răscumpărări în schimbul oamenilor și tribut din partea cetăților.
 
Ce știm însă sigur este că histrienii din cetate au fost surprinși de faptul că cei trei soli au reușit să se întoarcă acasă, împreună cu cei peste 60 de ostatici. Mai mult, ei au venit și cu bani, pentru că îl convinseseră „pe Zalmodegikos să restituie cetății veniturile“.
 
Cei trei soli devin eroi ai cetății, iar prin decret se stabilesc și recompensele de care se vor bucura: „Sfatul și Poporul au găsit cu cale ca aceștia și urmașii lor să fie înscriși printre binefăcătorii obștii. Să fie încununați, ei și urmașii lor, la toate spectacolele de teatru, pentru bărbăția și râvna față de popor, pentru ca și ceilalți cetățeni“.
 
A doua istorie legată de eroii Histriei provine tot dintr-un decret, descoperit în 1930, în interiorul cetății romano-bizantine, ale cărei ruine se păstrează astăzi. Inscripția este însă tot din perioada elenistică, fiind datată undeva în jurul anului 200 î.H.
 
Cel care propune emiterea decretului se numește Apollonius al lui Cleonbrotos. Acesta este însă doar un membru al Sfatului.
 
Eroul din decret se numește Agathocles al lui Antiphilos, „coborâtor dintr-un părinte binefăcător al obștii“. Acesta este lăudat, nu doar pentru o faptă, ci pentru mai multe acțiuni care îl recomandă ca erou și binefăcător al polisului.
 
Se menționează primele isprăvi ale eroului: „Într-o vreme când cetatea era bântuită de tulburări, iar tracii în număr mare atacau orașul și teritoriul, când grânele stăteau să dea în pârg, iar cetățenii se frământau foarte, fiind ales căpetenie a arcașilor și strângând oșteni cu plată, Agathocles a știut să păzească țarinile, dând putință fiecăruia să își strângă grânele, fără vătămare“.
 
Histria era deci permanent atacată de traci, care devastau teritoriul agricol și așezările din subordinea polisului și care urmăreau să și cucerească orașul. Din decret aflăm că tracii erau conduși de un rege pe nume Zoltes. În același timp, aflăm că Histria (dar și alte orașe de pe litoralul vest-pontic) se aflau sub protecția unui rege get pe nume Rhemaxos, care le asigura sprijin militar, foarte probabil în schimbul unor subsidii, al unui tribut anual. Acest Rhemaxos, potrivit lui D.M. Pippidi, era un rege al geților din câmpia munteană sau din sudul Moldovei, a cărui influență se exercita și în Sciția Minor.
 
Agathocles este un comandant de oști, dar și un foarte bun diplomat. Când asedierea Histriei de către traci pare iminentă, el este solul trimis pentru a rezolva situația: „Când tracii din jurul lui Zoltes au pătruns cu o oaste mare în Sciția, către orașele grecești de sub oblăduirea regelui Rhemaxos, tot el, ales sol, a pornit în țară străină străbătând pământurile mai multor noroade, și înfruntând primejdii de tot felul, a convins pe barbari nu numai să cruțe cetatea...“
 
Aflăm din decret că Agathocles se întâlnește de mai multe ori cu Zoltes, căruia îi oferă bani din partea orașului, convingându-l că este mai avantajos să accepte subsidiile decât să distrugă Histria. Planul secret al histrienilor este însă acela de a trage de timp, până când în ajutorul lor va veni protectorul get Rhemaxos.
 
Așteptându-l pe Rhemaxos, Agathocles se remarcă iar ca un mare comandant militar, reușind să respingă cetele de traci ce atacau pământurile: „Când tracii și-au călcat jurămintele..., el, ales de popor comandant cu depline puteri... strângând voluntari dintre cetățeni și barbarii adăpostiți în cetate, a păzit ogoarele și turmele și grânele, până la venirea spre noi a regelui Rhemaxos...“.
 
Rhemaxos îi trimite în ajutor, „spre paza cetății“, 100 de călăreți, dar numărul este insuficient. Atunci Agathocles al lui Antiphilos pleacă iar ca sol și merge la Phradmon, menționat în decret ca fiul lui Rhemaxos. Prințul moștenitor este convins să trimită Histriei o oaste mai mare, formată din 600 de călăreți. Cu ajutorul acestora, histrienii conduși de Agathocles „au înfrânt pe căpetenia vrăjmașilor, Zoltes...“.
 
Atât știm despre isprăvile acestui erou. Stela de marmură are partea de jos ruptă iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a suferit unele distrugeri într-un incendiu. Nu știm exact ce beneficii și recompense a primit Agathocles în urma acestui decret, dar este cert că a fost cinstit de către oraș și de popor, așa cum i se cuvine unui adevărat erou.
 
Încheiem această primă serie a eroilor histrieni cu Aristagoras al lui Apaturios, protagonist în cea de a treia istorie. Numele său apare tot într-un decret histrian, emis pe o stelă de marmură. Interesant este că, poate încă din antichitate, stela a fost spartă în două. Așa cum arată D.M Pippidi în sursa bibliografică, fragmentele ei au fost găsite pe teritoriul comunei Vadu, la distanță de 35 de ani una de alta, și, odată reunite, s-a putut reconstitui povestea acestui erou.
 
Pe la mijlocul sec. I î.Hr., coloniile grecești din Mica Sciție sunt atacate de Burebista. Însăși Histria este ocupată, jefuită și suferă distrugeri serioase din partea dacilor conduși de marele rege. Polisurile vor deveni, pentru un timp, tributare lui Burebista (cca.55-48 î.Hr.), iar viața își va relua treptat cursul obișnuit.
 
Povestea lui Aristagoras începe în momentul în care revine la Histria, după ce aceasta fusese atacată de daci, el probabil reușind să fugă de aici, înaintea distrugerii. „La întoarcerea în patrie, după nenorocirea abătută asupra orașului, când cetatea nu avea ziduri iar locuitorii se găseau din nou în primejdie cu nevestele și copiii, însărcinat de cetățeni cu refacerea zidurilor, a luat asupra-și cu bărbăție și devotament întreaga supraveghere a lucrărilor... Iar după ce patria a fost din nou întărită, și... cetățenii au început să revină în oraș, negociind cu iscusință cu barbarii ce stăpâneau ținutul, alteori punând la dispoziția cetățenilor sumele necesare pentru răscumpărări, s-a arătat săritor la toate nevoile celor năpăstuiți...“.
 
Este un personaj extrem de important, într-o perioadă critică a cetății, când însăși existența ei este pusă sub semnul întrebării. Coordonează însă lucrările de refacere a orașului, evită prin diplomație alte atacuri și contribuie decisiv la supraviețuirea Histriei.
 
Aristagoras a făcut dezinteresat multe fapte bune, i-a ajutat pe năpăstuiți, și „i-a cinstit pe zei și cetatea“, fiind de patru ori preot (al lui Apollo și al lui Zeus Polieus). A fost cinstit de întreg poporul și recompensat cu daruri și elogii, așa cum i se cuvenea unui mare erou al cetății...
 
(Va urma)
 
Bibliografie
 
ISM - Inscriptiones Scythiae Minoris Graecae et Latinae - Inscripțiile din Scythia Minor grecești și latine, vol. I, Histria și împrejurimile, (ed. D.M. PIPPIDI), Editura Academiei R.S.R. București, 1983
 
Inscripțiile studiate: nr. 8 (p. 68), nr.15 (p. 82-93), nr. 54 (p. 138-147)
 
Aurelian Petre - Cucerirea orașelor pontice de către Burebista, Revista Pontica nr. IV, (p. 97-104)
 
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.
 
Citeşte şi:
 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Cetatea Tomisului în epoca romano-bizantină (III) - Comorile ascunse, Iustinian şi ultima epocă de aur
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii