Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:19 18 06 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dimitrie Cantemir şi Dobrogea (II) Mărturii scrise în exil

ro

20 May, 2019 00:00 1920 Marime text
În 1710, principele cărturar a fost oficial numit domn al Moldovei (pentru a doua oară) de către sultanul Imperiului Otoman, Ahmed al III-lea. Un rol important l-a avut şi hanul tătar Devlet Ghirai al II-lea, care i-a sprijinit candidatura pe lângă conducătorul Imperiului. Înaltul Padişah Ahmed al III-lea se aştepta ca Dimitrie Cantemir să îl supravegheze într-un fel pe bogatul şi greu de controlatul domn al Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu. În secret se pare că lui Cantemir i se poruncise să îl prindă pe Brâncoveanu, pe care turcii îl bănuiau de acte de nesupunere. Turcii l-au numit domn pe Cantemir printr-un firman semnat pe 23 noiembrie 1710, dar el a ajuns efectiv în Moldova abia pe 10 decembrie.
 

 
Nimeni de la Constantinopole nu se aştepta ca în numai câteva luni noul domnitor moldovean să renunţe la supunerea faţă de turci şi să aleagă încheierea unui tratat de alianţă cu marele duşman al otomanilor, Rusia Ţaristă a lui Petru cel Mare. Acest tratat secret de alianţă ruso-moldoveană a fost semnat pe 2 aprilie 1711, la Luţk, oraş aflat pe atunci în Polonia, iar astăzi în Ucraina.
 
Dimitrie Cantemir a sperat că va scoate Moldova de sub suzeranitatea otomană, pentru a fi apoi aliat cu drepturi egale cu Rusia lui Petru. Planurile sale de independenţă au fost însă distruse odată cu bătălia de la Stănileşti, din iulie 1711. Moldovenii aliaţi cu ruşii a fost înfrânţi de către armata otomană mult mai numeroasă şi mai bine organizată.
 
Potrivit unui izvor al vremii, cronica munteană “Anonimul Brâncovenesc”, Cantemir şi ruşii au pierdut bătălia din cauza problemelor cu aprovizionarea, armatele lor fiind flămânde şi dezorganizate. Acest izvor menţionează astfel următoarele: “Ţariul încă cu oastea lui pogorându-se pe Prut în jos cu Dumitraşco Vodă Cantemir, care se hăinise (n.a. se înstrăinase, se certase, se despărţise) de către turci, acolo mai jos de Huşi, în nişte locuri rele, le-au eşit înainte turcii, tătarii… şi i-au ocolit din toate părţile şi le-au dat război foarte tare; Ei (moldovenii şi ruşii) încă au slobozit focul ca nişte viteji în 2-3 zile, până ce au sfârşit pita (pâinea, proviziile), de nu aveau ce mînca. Deacii (Deci) au strigat la pacea şi s-au rugat turcilor să le dea de mîncare, care turcii primind şi ei pacea, dîndu-le moscalii Azacul cetatea care este în gura apei Donului de întră în marea ce să chieamă Meotis (Marea Azov) şi alte cetăţi şi le-au dat turcii făină, pesmed de le-au prins foame. Şi cu această ruşine s-au întors ţariul cu ai lui la ţara-şi.”
 
Înfrângerea de la Stănileşti aduce cu ea, pentru Cantemir, pierderea definitivă a tronului. Moldova cade iar sub suzeranitatea otomană, conducerea ţării fiind preluată mai întâi de diverşi caimacami (locţiitori de domn) iar apoi, din noiembrie 1711 (până în ianuarie 1716) de Nicolae Mavrocordat, aflat la a doua domnie în Ţara Moldovei. În vara lui 1711, Dimitrie Cantemir se refugiază peste Nistru, în imperiul aliatului său Petru, de la care primeşte domenii vaste pe tot întinsul ţării. Va trăi în Rusia până la sfârşitul vieţii, moartea sa survenind pe 21 august 1723 la Dmitrovsk. A îndeplinit diverse funcţii în conducerea imperiului, fiind consilier secret al lui Petru cel Mare pe problemele orientale, membru al senatului şi deţinător al titlului de Principe Serenissim al Rusiei.
 
În exilul său rusesc, Dimitrie Cantemir are însă şi timp destul să scrie, iar aici sunt create multe dintre operele sale, majoritatea - amintite în primul articol al acestei serii. Amintirile despre Moldova şi despre călătoriile sale apar adesea, fie chiar şi sub formă de note. Menţiunile sale despre Dobrogea se regăsesc cu precădere în „Istoria Imperiului Otomanu (Creşterea şi Descreşterea sa)”, operă scrisă în Rusia între anii 1714-1716.
 
Informaţiile sale ne sunt extrem de utile în încercarea de a reconstitui imaginea provinciei otomane Dobrogea (Dobruca eli), cea de la finele sec. XVII şi începutul veacului al XVIII-lea. El descrie localităţi, ne vorbeşte despre organizarea provinciei şi face referiri la originile unor toponime: “Toţi paşii cărora le e încredinţată apărarea provinciilor nordice ale imperiului otoman contra Poloniei se numesc Paşi de Silistra. Reşedinţa lor este însă la Babadag... Babadag, din contră, e mai aproape de Marea Neagră, cale cam de 20 de ore de la Dunăre, drept în jos de Saccia (Isaccea), numită la antici Oblucisa (Obluciţa). Murii acestor două cetăţi, Silistra şi Babadag atestă vechimea lor, căci structura lor pare a fi mai mult romană decât turcească; de unde se poate deduce cu toată probabilitatea că ele sunt fundate de romani spre a împiedica irupţiunile barbarilor şi mai ales ale sciţilor.”
 
Cantemir ne spune, parţial, şi care este originea numelui Babadag, fără a intra însă în povestea colonizării turceşti din 1263-1264, când musulmanii conduşi de Sari Saltuk Baba (Dede) întemeiază aşezarea nord-dobrogeană: “Cuvântul Babadaghi, după originea sa, însemnează Tatăl Munţilor şi această localitate se numeşte aşa, din cauză că în partea opusă a cetăţii este un munte mai înalt decât toţi ceilalţi.”
 
Am văzut mai devreme referirea la Isaccea, căreia Cantemir îi dă şi numele de Obluciţa. Cărturarul ne oferă date în plus: “Sactce - Mai înainte se numea Obluciţa, cetate aşezată pe malul sudic al Dunării, nu departe de Galaţii Moldovei (n.a. distanţa rutieră modernă dintre cele două oraşe este de 46 de km). Edificiile vechi ce se văd într-însa sunt dovezi evidente ale anticităţii ei. Dar nici în ziduri, nici în temelii nu se vede cine ar fi fost fondatorul ei. Se pare totuşi că ea este opera coloniilor romane în Dacia sau poate chiar a Dacilor, chiar aşa precum sunt Tulcea, Babadag, Carrasu (Medgidia) şi alte foarte vechi cetăţi din Dobrogea”.
 
Este mai mult decât evident faptul că Dimitrie Cantemir a văzut ruinele cetăţii Isaccea şi ale anticului oraş roman Noviodunum. Isaccea era în drumul său dinspre Constantinopol către Moldova. De altfel, chiar şi azi, pentru a ajunge uşor în Moldova, orice dobrogean poate merge în nord-vestul provinciei, pentru a lua din localitatea tulceană I.C. Brătianu bacul ce-l va trece Dunărea la Galaţi.
 
(Va urma)
 

Bibliografie

 
Dimitrie Cantemir - Istoria Imperiului Ottomanu, Crescerea şi scăderea lui, Vol. 1; traducere de Dr. Ios. Hodosiu, Editura Societăţei Academice Române, Bucuresci 1876
Ecaterina Țarălungă - Dimitrie Cantemir, Editura Minerva, Bucureşti, 1989, 424 p
Analele Dobrogei, Anul 1, Nr.1, 1920 - C.Brătescu - Extrase din Dimitrie Cantemir
Anonimul brâncovenesc - Istoria Țării Româneşti de la octombrie 1688 pînă la martie 1717 (Cronica anonimă), Ediţie întocmită de Constantin Grecescu, Bucureşti: Editura Știinţifică (1959)
 
Sursa foto - „Istoria Imperiului Ottomanu“, de Dimitrie Cantemir - facsimil
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucureşti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.
    
 
Citeşte şi: 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Dimitrie Cantemir şi Dobrogea (I) Descrieri din călătorii

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii