Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:52 24 03 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul

ro

14 Mar, 2019 03:28 936 Marime text
Ne aflăm în jurul anului 660 în mijlocul lumii musulmane, în Damascul Siriei. Andrei Criteanul se naşte în aceste ţinuturi ale Orientului Mijlociu, într-o familie creştină şi datorită trăirii religioase ajunge monah în Frăţia Sfântului Mormânt, care i-a recunoscut râvna pentru Evanghelie, denumindu-l ,,Ierusalimiteanul”.
Este numit secretar patriarhal şi la 681 semnează actele hotărâtoare pentru păstrarea  Dreptei Credinţe, la Sinodul al VI-lea Ecumenic. Monahul se implică în viaţa socială bizantină pentru ajutorarea orfanilor şi bătrânilor. În anul 692 este numit episcop în insula Creta, fiind un misionar Sfânt prin excelenţă.


A îmbărbătat poporul în faţa invaziilor păgâne ajutând pe cei nevoiaşi şi a zidit Biserici, însufleţind tinerii pentru dragostea lui Dumnezeu.
Iubit de creştini şi de Mântuitorul Iisus...trece la cele Veşnice în anul 740 şi este înmormântat în Eresos. 
A rămas în inimile credincioşilor prin cele 250 de stihiri ale unui imn liturgic de pocăinţă, pe o tonalitate intensă a sufletului care caută mântuirea. ,,Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!”, este chemarea ortodoxiei la Începutul Postului Mare.
Păcatul s-a rostogolit şi a făcut prăpăd în neamul omenesc, aducând suferinţă şi moarte. O incursiune în timpul biblic nu doar ca lectură sau meditaţie, ci cu exemple precise a celor pe care păcatul i-a înghiţit, dar şi a celor care prin căinţă şi-au găsit salvarea. 
,,De unde voi începe a plânge faptele vieții mele ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum?”
Participi la o ,,lecţie” cu rugăciune profundă, în care vei înţelege că nu poţi intra cu ,,haina murdară” în  Lumea de Sus. Să ne asemănăm dreptăţii lui Abel, căruia Cerul i-a primit jertfa şi să fugim de pizmaşii nelegiuiţi. Cei care nu au intrat în Corabie când Noe striga şi bătea toaca potopului au dispărut, şi tot la fel se va întâmpla cu cel care va nesocoti ,,timpul”.
Am trecut şi noi pe lângă Sodoma şi am cunoscut pedeapsa nepocăinţei lor. Am văzut Sfânta Treime la stejarul Mamvri, îngerii pe scara de la Betel şi am înţeles că niciodată nu am fost singuri.
Doamne, măcar la bătrâneţe nu ne lăsa în iad, deşi în tinereţe Te-am părăsit! Să nu intri la judecată cu firea noastră păcătoasă şi dă-ne pocăinţa Mariei Egipteanca! Ia aminte Cerule, Sfinte Andrei Criteanul, roagă-te pentru noi! Ne-am zdrenţuit haina sufletului, lacrimi nu mai avem ca să ne plângem păcatele, de aceea cerem ajutor Născătoarei de Dumnezeu, Fecioara  Maria. Avem pe Hristos, să ne deşteptăm şi Apostoli ca să-L urmăm. Suflete, nu fi nepăsător!
Urcă pe Sinai şi citeşte Legea veche, treci pe Tabor ca să fii Fericit, merită să te ridici! Nu doar o încercare de o clipă, ci un drum şi pregătire; Înviere. Doamne, suntem păcătoşi şi nu vrem să ne acopere noianul fărădelegilor noastre, promitem să ne mărturisim, fiindcă vrem să Te întâlnim! O rugăciune  şi o lacrimă de ,,pocăinţă” de care omul are nevoie. Te recunoşti la auzul acestor stihuri de tânguire şi umilinţă şi dacă vrei, ţi se întinde o mână de ajutor din partea Domnului. 
Te poţi curăţi şi izbăvi: ,,Suflete al meu, suflete al meu, scoală-te, pentru ce dormi?”
Doamne, primeşte rugăciunile noastre, căci nu vrem să ne acopere ticăloşiile pe care le-am făcut! 
Este grija şi datoria Bisericii de a arăta tuturor Calea  Pocăinţei. Cei care nu şi-au făcut ,,Canonul” se pierd şi numai cei care au crezut în făgăduinţa Lui, se  îndreaptă.
Ca o trestie plângătoare este conştiinţa credinciosului  care vrea să se împace cu Dumnezeu. Metanie cu Semnul Sf. Cruci, ridicare şi Înviere. Metanoia creştină este  schimbarea minţii cu preocuparea lăuntrică şi apoi vine  Bucuria, fiindcă efortul se răsplăteşte. Este imposibil să nu-ţi regăseşti gândurile şi intenţiile în cuprinsul cadenţat al strofelor rostite sau cântate! 
„Ia aminte, cerule, și voi grăi: pământule, primește în urechi glasul celui ce se pocăiește lui Dumnezeu”.
Şi astfel începe regretul şi mărturisania care aduce iertarea. Acesta-i rostul, poţi să te îmbunătăţeşti şi după aceea să spui cât bine ţi-a făcut Dumnezeu! Credinţa şi nădejdea trebuie să ne însoţească, deoarece în viaţă sunt multe peripeţii şi obstacole până la liman. Canonul este Mare, ca şi Postul şi avem nevoie de duhovnicie ca să putem urca Golgota. Şi omul credincios rosteşte, Doamne miluieşte! 
,,Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit” (IITimotei IV.7). 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii