Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:58 19 06 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Călători străini prin Dobrogea (CLXXXI.15) - Henry Barkley (MB - Scoţia) (galerie foto)

ro

16 Apr, 2018 00:00 834 Marime text
Henry Barkley (1837-1903) s-a născut în familia unui reverend scoţian. Într-o epocă de dezvoltare rapidă a căilor ferate, el a devenit inginer în acest domeniu, asemenea fraţilor săi mai mari John şi George. Din 1850, John a lucrat la exploatare de cărbuni din localitatea otomană Eregli.
 
În 1856, John a făcut parte dintr-o misiune tehnică britanică ce a vizitat Dobrogea otomană pentru a evalua posibilităţile de stimulare a comerţului ţării sale în regiunea Mării Negre. Inginerii britanici au redactat un raport favorabil construirii unei căi ferate între Cernavodă şi Constanţa, datorită forţei de muncă şi materialelor de construcţie locale ieftine.
 
Ca urmare, în marile oraşe englezeşti s-a constituit consorţiul „Danube and Black Sea Railway and Kustendje Harbour Co.”. Tratativele cu guvernul otoman au dus la anularea proiectului iniţial de construire a unui canal şi la semnarea unei convenţii feroviare la 1 septembrie 1857.
 
Documentul prevedea terminarea liniei ferate în trei ani şi amenajarea porturilor Cernavodă şi Constanţa. Încheierea lucrărilor la portul maritim era prevăzută pentru o perioadă de cinci ani, după care societatea britanică urma să încaseze taxe de a vasele care ancorau aici, estimându-se un profit anual de 22-40%.
Ca urmare, în septembrie 1857 debarcau în portul Varna din Bulgaria otomană fraţii George, Henry şi Robert Barkley, care au rămas în Dobrogea până în 1876. Construcţia căii ferate a început în primăvara lui 1858 şi a fost inaugurată în toamna lui 1860, cu costuri mai mari decât fusese estimat.
 
Henry Barkley şi-a publicat amintirile dobrogene de-abia în 1876, în contextul în care se declanşase o nouă criză orientală prin revoltele antiotomane din Bosnia şi Bulgaria. Volumul a apărut la Londra, cu titlu Between the Danube and Black Sea, or Five Years in Bulgaria. Institutul „N. Iorga” a folosit această ediţie pentru traducerea românească din noua serie Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea.
 
Alături de cărturarul otoman Evlia Celebi din secolul XVII, agentul comercial german M. Gruneweg din secolul XVI, medicul francez C. Allard şi agronomul german W. Hamm, H. Barkely face parte din categoria călătorilor străini care au scris cel mai mult despre Dobrogea otomană.
 
Problema construirii unei căi ferate fusese discutată şi de: geograful francez A. Boue (1836-1838/CXXIX), scriitorul danez H. Andersen (/CXXX/1841), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.5), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX) şi contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX).
 
Capitolele XXVII şi XXVIII sunt consacrate imigraţiei tătare din Crimeea rusă în 1859.
Georgey, servitorul grec din Siria al fraţilor Barkley, s-a îndrăgostit de Maria, una dintre cele două fete ale moş Vlatt/Vlad moldoveanul, proprietar şi primar la Cernavodă. Într-o noapte, cei doi au plecat în secret la Constanţa, unde bătrânul tată şi-a găsit apoi fiica „holbându-se“ la vitrinele magazinelor de modă din oraş. Chestiunea a fost înaintată paşei, care a lăsat soluţia la latitudinea fetei. Spre surpriza lui Barkley, aceasta a declarat că vrea să se întoarcă la părinţi, că-l ura pe grec şi că venise la Constanţa doar ca să vadă magazinele despre care auzise „atât de multe“. Înfuriat, Georgey a aruncat cu un scaun spre capul fetei, care a nimerit însă în fereastră. Drept pedeapsă, timp de o lună, Georgey a făcut curăţenie pe străzile Constanţei cu „un lanţ la picior“. Dar a doua zi după ieşirea de la închisoare, cei doi s-au căsătorit cu asentimentul părinţilor fetei. Concluzia autorului: „Aşa merge cursul dragostei în Turcia“.
 
În Războiul Crimeii (1853-1856), tătarii autohtoni din peninsulă i-au sprijinit pe aliaţii anglo-franco-otomani împotriva ruşilor care o ocupaseră în 1783. Apoi, grupuri de tătari din zonă au început să sosească „periodic“ în Dobrogea otomană.
 
Cei mai mulţi s-au stabilit într-un oraş „nou“ numit Medgidia, după numele sultanului Abdul-Medgid, care era alcătuit dintr-un „biet“ han, o moschee şi vreo 20 de bordeie. Nou-veniţii au construit o „masă densă“ de case pe o distanţă de o milă (1 milă terestră anglo-saxonă = 1.609 m) şi au cultivat câmpia din jur cu cereale.
Ca urmare a exemplului lor, s-a răspândit zvonul că „întreaga“ populaţie tătară din Crimeea se îndreaptă spre Dobrogea, fără ca Barkley să poată afla dacă imigranţii erau invitaţi de autorităţile otomane sau dacă erau alungaţi de cele ruse sau din ambele motive. Probabil că ruşii doreau să scape de supuşi de religie străină care nu-l slăveau pe ţar ca pe un zeu, iar turcii au dorit să aducă supuşi „liniştiţi şi harnici“ care să cultive câmpiile „vaste“ din Dobrogea şi „să întărească slăbita rasă musulmană“.
 
Pe britanic nu l-a mirat că autorităţile otomane nu au făcut „nici cele mai mici“ pregătiri pentru a primii „miile“ de oameni care debarcau pe plajă. În „câteva“ săptămâni, 80.000 de tătari au ajuns la Constanţa şi „mulţi alţii“ în oraşele dunărene.
 
Inginerul vedea „ceva melancolic“ în migraţia dintr-o „veche patrie“, unde erau părăsiţi prietenii şi mormintele înaintaşilor, pentru „un bănuţ şi un viitor incert“. Chiar şi tătarii, care erau fiinţe „solide“ şi „o rasă nomadă“, „trebuie să fi avut mai mult sau mai puţin aceste sentimente“.
 
Ei au traversat Marea Neagră cu vapoare turceşti „rudimentare“, fiecare dintre acestea fiind „aglomerat“ cu oameni, unelte agricole, căruţe şi cămile „răutăcioase şi nostime“.
 
Prezenţa cămilelor în Dobrogea a fost menţionată şi de episcopul catolic P. Baksic (1641/XXX), clericul ortodox sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1), nobilul austriac G. von Egenberg (1593 s/XCV) şi contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX).
 
Deşi la prima cursă, pe nave au izbucnit variola, febra tifoidă şi pojarul, nu s-au luat măsuri de dezinfecţie. Ca urmare, în timpul călătoriei, „sute“ de cadavre au fost aruncate în mare, iar la sosirea în port au fost găsiţi pe nave „zeci“ de morţi.
Cei sănătoşi au făcut mai întâi o baie în mare, unde şi-au spălat hainele, după care şi-au îngropat morţii. Apoi au cumpărat „toată“ făina de la morile „de la lacul cel mare“, pe care au transportat-o cu căruţele trase de cămile, şi au făcut plite „rudimentare“.
 
Utilizarea morilor la Dunărea de Jos a mai fost menţionată de: francezul de Pavie (1585/XV), olandezul van der Does (1597/XX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1651-1670/XXXVIII.1; XXXVIII.5.B; XXXVIII.6.A), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), clericul catolic ragusan R. Boscovich (1762/LXIV), austriacul G. Lauterer (1782/LXXV), ofiţerul austriac K. von Titelsberg (1783/LXXVIII), francezul d Hauterive (1785/LXXXII), englezul W. Witmann (1802/C), generalul rus de origine estoniană F. Berg (1826/CV), francezul X. de Hell (1846/CXLIV), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), filologul german J. Petermann (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), anonimul englez (1857?1858/CLXXIII), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4) şi ducele Belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX).
 
Deoarece „cea mai mare parte“ a celor sosiţi urmau să se deplaseze la Cernavodă pentru a călători pe Dunăre spre alte localităţi „din ţară“, managerul britanic al căii ferate a oferit posibilitatea transportului lor cu vagoanele de marfă, care începuseră deja să circule. În trenurile zilnice „aglomerate cu bietele fiinţe“ au murit şi alţi bolnavi, ale căror cadavre au fost aruncate din mers sau lăsate în vagoane la sosire.
 
Dar nici la Cernavodă nu fuseseră luate măsuri de primire şi, ca urmare, variola şi febra au ucis „cu sutele“ pe locuitorii taberelor în aer liber. În acest context, s-a întâmplat „cel mai dezgustător şi revoltător“ episod al acestei emigraţii în masă. Un italian din Levant care locuia lângă staţia de cale ferată pusese la îngrăşat pe dealurile din jur „câteva“ sute de porci. Dar tot acolo, tătarii şi-au îngropat morţii în morminte „puţin adânci“, iar animalele domestice au descoperit repede cadavrele şi „s-au îmbuibat cu masa bogată“. Apoi, porcii au fost vânduţi în Ungaria şi Austria, Barkley concluzionând cu un specific umor negru englezesc: „De atunci am fost complet de acord cu musulmanii că porcul este un animal murdar şi nepotrivit pentru consumul uman“.
 
Pentru ca nou-veniţii să poată trece peste iarnă, guvernul otoman i-a obligat pe „vechii locuitori bulgari“ să-i găzduiască temporar pe tătari, care s-au aşezat „unii spre locuri îndepărtate din Dobrogea, alţii spre păduri mai sus în ţară“.
 
Prezenţa bulgarilor în Dobrogea a fost semnalată şi de alţi călători străini în secolele XVI-XIX: călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), clericul rus I. Travelski (1651/XXXII), episcopul catolic F. Stanislavov (ante-1659/XXXVI), clericul creştin sirian Paul de Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), nobilul sol polonez J. Gninski (1677/XLI), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. Of Antermony (1738/LVII), diplomatul maghiar curut M. Kelemen (1738/LVIII), iezuitul ragusan G. Boscovich (Dubrovnik; 1762/LXIV), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), lt. col rus de origine finlandeză G. Ramsay (1830/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), englezul R. Snow (1831/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), anonim francez (1857?1858/CLXXV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.2; 1859/CLXXXI.9; 1859/CLXXXI.11).
 
Numele Dobrogea mai fusese folosit şi de alţi călători străini în secolele XVI-XVIII: cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), episcopul catolic bulgar F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653 şi 1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.A; 1652/XXXVIII.5.C; 1652/XXXVIII.5.E; 1652/XXXVIII.5.F; 1656/XXXVIII.6.A; 1663/XXXVIII.3; 1667/XXXVIII.4), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), diplomatul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), locotenentul francez A. de Lafitte (1784/LXXX), ofiţerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M Gruneweg (1582/XCIV.1/ s), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CXLVIII), ofiţerul francez C. Fay (1854/CLXII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), anonim englez (1857/CLXXIII), anonim francez (1857?1858/CLXXV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.3), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.2; 1858/CLXXXI.9).
 
Pădurile din Dobrogea au fost menţionate în secolele XVI-XIX de: nobilul sol polonez E. Otwinowski (1557/VII), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), cărturarul otoman Evlia Celebi de la mijlocul secolului XVII (XXXVIII.5; XXXVIII.6) , baronul francez F. De Tott (1769/LXVIII), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), agentul comercial M. Gruneweg (1583/XCIV.2; 1582/XCIV.1), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), geograful francez G. Lejean (1857/CLXXIV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.3), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.3).
 
La începutul primăverii, capii de familie tătari au semănat cereale cu câte o pereche de boi, care fuseseră împrumutate de autorităţi de la băştinaşi şi pe care „au cam uitat să le înapoieze“. Ca urmare, în „câţiva“ ani, tătarii, popor „harnic şi întreprinzător“, au transformat şesul cu iarbă al Dobrogei într-un „vast câmp cultivat cu cereale“.
 
Cea mai mare problemă cu care s-au confruntat coloniştii a fost însă „abominabilul“ sistem fiscal otoman. Venitul estimat al acestei provincii era arendat „în general“ de un grec sau un armean din Constantinopol/Istanbul, după care urmau subcontractări în lanţ. Cel din urmă arendaş din acest şir primea de la diferite sate „atotputernicul bacşiş“ pentru a fi taxate înainte ca recolta să se strice, dar chiar şi aşa „în fiecare an se iroseau cantităţi mari de cereale“. Dacă ţăranul ar fi încercat să-şi vândă producţia înainte de taxare, i s-ar fi confiscat „totul“. Înainte de a se ocupa de partea sa din recoltă, el era obligat să bată, să cureţe şi să transporte în oraş partea arendaşului.
 
O altă problemă a agricultorilor era „absenţa“ drumurilor construite, a porturilor şi a digurilor. Ca urmare, transportul recoltei dura „câteva“ zile pe drumuri „noroioase“. „Un lucru bun“ însă pentru colonişti era Constanţa, unde căruţele „pline“ cu cereale se aglomerau „cu sutele“ pentru a fi descărcate în magazii sau direct pe vase.
 
Toate aceste greutăţi nu i-au împiedicat pe tătari să devină cu timpul „cei mai bogaţi şi mai întreprinzători dintre toate diferitele rase ale Bulgariei“ şi să-şi construiască case. Deoarece ploile erau rare în zonă, se înregistrau puţine pierderi la recoltele lăsate pe câmp. Grâul avea bob „mic“ şi „foarte tare“ şi se vindea cu preţ „bun“ „mai ales“ în Italia şi sudul Franţei pentru făina folosită la prepararea macaroanelor.
 
După ce a locuit doi ani într-o casă tătărească, Barkley a concluzionat: „I-am găsit mereu direcţi şi oneşti şi am părăsit asemenea vecini buni cu un sentiment de regret“.
 
Prezenţa tătarilor în Dobrogea mai fusese semnalată şi de alţi călători străini în secolele XIV-XIX: arabul Ibn Battuta (1330/Călători I), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), probabil baronul francez F. de Pavie (1585/XV), agentul diplomatic habsburgic A. Radibrat (1603/XXI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.A), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV) şi diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), ofiţerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1; 1583/XCIV.2; 1584/XCIV.3; 1585-1586/XCIV.4/s), nobilul sol austriac G. von Egenberg (1593/XCV/s), ofiţerul rus de origine estonă F. Nyberg (1826/CV), scriitorul danez H. Andersen (/CXXX), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), polonezul convertit la islam M. Czajkowski/Sadyk-paşa (1854/CLXIII), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.2), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.1; 1857/CLXXXI.2; 1858/CLXXXI.6; 1859/CLXXXI.11; 1859/CLXXXI.14).
Predecesorii britanici ai lui Barkley din secolele XVI-XIX au fost englezi, cu excepţia scoţienilor J. B. of Antermony, James Fraser, A. Bonar şi R. McCheyne: negustorul J. Newberie (1582/XII), agentul diplomatic H. Austell (1585/Călători XIV), nobilul H. Cavendish (1589/Călători XVI), agentul comercial R. Bargrave (1652/XXXIV), ambasadorul lord W. Paget (1702/XLVI), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), lordul F. Calvert (1764/LXV), consulul W. Eton (1777/LXXIII), lady Craven (1786/LXXXIII), ofiţerul de marină W. Smith (1792/XC), cărturarul W. Hunter (1792/XCI), mineralologul E. Clarke (1800/XCVIII), lordul Bentinck (1801/XCIX), chirurgul W. Wittman (1802/C), scriitoarea J. Pardoe (1836/CXIV), preotul C. Elliot (1835/CXV), literatul J. Fraser (1836/CXVI), E. Spencer (1836/CXVII), preotul miliar N. Burton (1837/CXVIII), misionarii A. Bonar şi McCheyne (1839/CXXII), ofiţerul de marină A. Slade (1838/CXXV), marchiza de Londonderry (1840/CXXVIII), R. Snow (1841/CXXXI), reverendul G. Fisk (1842/CXXXIV), studentul în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul W. Smyth (1852/CLII), contele Carlisle (1853/CLV), căpitanul E. Spencer (1853/CLXVI), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), slt. Ch. Gordon (1856/CLXX) şi anonim englez (1857/CLXXIII).
 
Surse foto:
 
https://istoriiregasite.files.wordpress.com/2012/01/tarile-romane-in-secolele-xviii-xix.jpg
http://www.romanianmuseum.com/Romania/tatar/TatarCostumeDobrogea.jpg
https://ro.wikipedia.org/wiki/Abdul-Medjid#/media/File:Sultan_Abdulmecid_Pera_Museum_3_b.jpg
https://asociatiatedd.files.wordpress.com/2015/05/moara5.jpeg
//www.ziuaconstanta.ro/https://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2016/02/09/poze/primii-francezi/1853%20Constanta_thumb2.JPG
 
http://www.primaria-cernavoda.ro/Fisiere/AlbumFoto/pozeCernavoda/geamia.jpg
http://multicult.ro/images/monumente/Geamia-Medgidia-CT-II-m-A-02904_01.jpg
http://www.romanianmuseum.com/Romania/RomaniaEthnoSLAVSdobrogea.html
 
Documentare:
 
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Buşă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul VII, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2012.
//www.ziuaconstanta.ro/https://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2016/11/04/1_Pic/calatori_prin_dobrogea/logo_institut_istorie_nicolae_iorga.jpg
http://www.acad.ro/com2011/img1006Aman/DSCN0668.jpg
https://sites.google.com/site/barkleyfamilyhistory/home/henry-charles
https://www.google.ro/search?biw=1366&bih=588&tbm=isch&sa=1&ei=XbqiWtXhI8r6Ur7pryA&q=Between+the+Danube+and+Black+Sea%2C+or+Five+Years+in+Bulgaria&oq=Between+the+Danube+and+Black+Sea%2C+or+Five+Years+in+Bulgaria&gs_l=psy-ab.3...246770.246770.0.248252.1.1.0.0.0.0.108.108.0j1.1.0....0...1c.1.64.psy-ab..0.0.0....0.i9OeZ0j-HdE#imgrc=IIBHco1Ch2Ns0M
 
Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
 

Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de Constanţa Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja
 
Călători străini prin Dobrogea (CLXXXI.14) - Henry Barkley (MB - Scoţia) (galerie foto)
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Orac 18 Apr, 2018 09:12 Articol f. interesant atat pentru tstorici dar si pentru tehnicieni. Acest H. Barkley care a condus Compania "Danube and Black Sea ...."a construit in 1860 gara din Constanta ( demolata in 1960) , depoul CFR Port si in 1862 ,o Cala pentru nave de 40 tone ( pe actualul teritoriu al Santierului Naval Constanta)