Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:01 19 02 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aventura engleză în Dobrogea (1856-1882) Construirea căii ferate şi preluarea portului Constanța. Partea a II-a. Memoriul lui Forester - studii, rapoarte şi ideea abandonată a unui canal navigabil de la Dunăre la Mare

ro

14 Jan, 2019 00:00 1597 Marime text

Înainte de a primi de la Imperiul Otoman concesiunea Portului Kiustenge (Constanţa) şi dreptul de a construi calea ferată Kiustenge - Bogazchioi (Constanţa - Cernavoda), englezii au studiat intens problema, cântărind posibilele beneficii, rezultate din marile investiţii pe care urmau să le facă.
 

Rapoarte, memorii, studii aprofundate cu privire la potenţialul economic al Dobrogei începuseră să se facă chiar şi din timpul Războiului Crimeii, înainte de a şti care va fi deznodământul acestui sângeros conflict continental. Interesul britanic pentru Dobrogea era deja unul uriaş şi personalităţi ale vremii deja erau implicate în această problemă, înainte ca în scenă să păşească hotărâtor cei de la DBSR (Danube Black Sea Railway) sau managerul de proiect, inginerul John Trevor Barkley, creatorul Căii Ferate Constanţa - Cernavoda.
 
Cele mai multe detalii cu privire la cercetările şi proiectele făcute înainte de concesiunea din 1857 (n.a. vom reveni asupra ei la momentul oportun) se regăsesc într-un excelent memoriu scris de Thomas Forester. Acest memoriu se intitulează "The Danube and the Black Sea - Memoir of their junction by a Railway between Tchernavoda and the Free Port at Kustendje" şi a apărut în Marea Britanie chiar în anul în care DBSR obţine de la Înalta Poartă concesiunea de 99 de ani şi dreptul de a construi calea ferată.
 
Dincolo de detaliile legate de proiectul ce se realiza, Forester vine însă cu informaţii foarte interesante legate de toate studiile şi planurile anterioare. El prezintă rapoarte efectuate de diverşi militari, lorzi şi ingineri şi îi citează pe aceştia. Aceste izvoare se referă nu doar la Constanţa sau Cernavoda, ci la întreaga Dobroge. Aflăm astfel lucruri foarte preţioase.
Aceste rapoarte ºi memorii, cât ºi opera lui Forester au creat în Anglia cadrul propice pentru ca marii investitori britanici sã se înhame la noua provocare pe care o putem numi "bani pentru visul din Dobrogea".
 
Vom cita din opera lui Forester, care, la rândul său, citează rapoarte anterioare, întocmite de diverse persoane. Încă din primele pagini ale memoriului, autorul evidenţiază importanţa unui nou loc pentru tranzacţii, lucru posibil acum după Tratatul de la Paris, prin care s-a acordat "dreptul de liberă navigaţie pe Dunăre transformând Euxinul în Mare Neutră".
 
Scrie Forester şi următoarele: "O nouă eră a început după ratificarea Tratatului de la Paris, securizarea lui promite deschiderea unei noi canale de comerţ, posibilitatea de a ne arăta aptitudinile inginereşti... Orice privire asupra unei hărţi a teritoriului dintre Dunăre şi Mare arată că toate condiţiile sunt întrunite pe de o parte de portul din Kustendjie (n.a. este forma din manuscris)... situat cam la 30 de leghe sud de Gura Sulina, şi pe de altă parte, de portul Tchernavoda, de lângă Rassova, pe Dunăre, cu o cale ferată care să unească cele două puncte şi urmând, în mare parte, limitele lacurilor Karasu" (sursă - op.cit. p.8).
 
Autorul numeşte Dunărea "nobila arteră din Centrul Europei", menţionând: "Produsele din districtele fertile pot fi transferate în porturi de unde se pot îmbarca pentru Mediterana sau Atlantic... Principalul nostru interes este Dunărea de Jos, în antichitate numită Istru... Acum ambele bancuri ale Dunării de Jos sunt sub suzeranitatea otomană".
 
Pentru a zugrăvi imaginea Dobrogei de la acea vreme, Forester îl citează mai întâi pe căpitanul Edmund Spencer, care, pe la 1837, în timpul unei călătorii pe Dunăre, făcuse observaţii extrem de importante. Spencer scrisese că Silistra era un oraş de vreo 20.000 de locuitori, foarte prosper, că "Rassova e un oraş mic şi fortificat, apărat în faţă de o mlaştină de netrecut" (n.a. - sursă op.cit p.19) şi că Hârşova este "(...) un fel de oază a deşertului, frumos amplasată, cu un castel fortificat şi cu o mare garnizoană".
 
Tot din sursa Spencer, graţie lui Forester aflăm că Tchernavoda este un "un mic port... unde pasagerul vasului cu aburi poate debarca dacă vrea să evite malaria din mlaştini şi ţânţarii, şi să continue călătoria sa pe cale terestră, până la Kiustendjie, la Marea Neagră, scăpând astfel de lungul voiaj prin canalul Sulina...".
 
Este menţionat şi pamfletul din 1855 al lui Sir Thomas Wilson, un gentleman foarte apreciat, care, în "On the lowlands of the Danube", scria de cinci canale de vărsare ale Dunării: Kilia, Sulina, St.George (Kedrilla, Edrillis) Islowa (Jalova) şi Portitsa.
 
La acea vreme (în 1855), britanicii luau încă în calcul un alt plan: cel de a crea un canal navigabil între Dunăre şi Mare. Şi francezii, şi otomanii, austriecii sau românii studiaseră deja această posibilitate.
 
Wilson folosise ca sursă o hartă din 1717 a lui MN de Fer, geograf regal al Franţei. Pe această hartă, spunea Wilson: "Dunărea sau Istrul continua paralel cu Zidul (n.a. Valul) lui Traian până la Kistendjie unde se află insula Gratia... E una din cele patru guri ale Dunării, ce se blochează adesea cu nisip...". Harta francezului era însă greşită.
 
În timpul războiului, la rugămintea lui Wilson, doi mari ingineri ai vremii - Lidell şi Gordon (vom reveni asupra lor cu detalii) au concluzionat că un Canal Rasova - Kustenge ar fi foarte dificil de făcut şi foarte scump, ei optând pentru realizarea unei căi ferate care să lege Dunărea de Mare.
 
Un alt raport citat de Forester este cel al căpitanului Thomas Abel Brimage Spratt (ulterior viceamiral), privitor la Gurile Dunării şi editat din Ordinul Amiralităţii Britanice. De la acest Spratt avem menţiuni preţioase privind Insula Şerpilor (Leuke - Insula Albă), cu miturile sale minunate legate de eroul Ahile (Achille) care trăieşte aici ca nemuritor, la adăpostul unui templu... Spratt consideră că numele de Insula Şerpilor este greşit ales şi că se datorează unor poveşti absurde ale marinarilor ruşi şi turci, care nu au nicio legătură cu realitatea (nu crede în prezenţa şi agresivitatea şerpilor de pe insulă).
 
Îl lăsăm pentru o clipă pe Forester, pentru a menţiona că, dincolo de aceste rapoarte anterioare, capitală pentru realizarea concesiunii din Dobrogea a fost misiunea de documentare şi de studiu, din 1856, realizată la puţin timp după încheierea Războiului Crimeii. La această misiune (iniţiată de amiralul Lyons) participă mai sus-menţionaţii Charles Liddel şi Lewis Dunbar Gordon, lt.col NA Biddulph, Spratt (citat şi el mai sus) şi nu în ultimul rând, inginerul John Trevor Barkley... Toţi aceşti specialişti, în urma cercetărilor, ajung la concluzia că cea mai bună variantă de a lega Dunărea de Mare este construirea unei căi ferate între Kiustenge şi Bogazchioi (Cernavoda)...
 
În 1857, înainte de obţinerea concesiunii, Lidell şi Gordon publică studiul de fezabilitate "Raport asupra unei căi ferate ce se propune între Dunăre şi Marea Neagră şi amenajarea unui port liber la Kiustenge"...
 
(Va urma)
 
Sursă foto: Pagina de titlu a cărţii lui Forester (print screen)

Bibliografie

Thomas Forester - "The Danube and the Black Sea - Memoir of their junction by a Railway between Tchernavoda and the Free Port at Kustendje"; London, Edited by Edward Stanford, 6 Charing Cross, 1857
 
Henry C. Barkley - "Between the Danube amd the Black Sea (or Five Years in Bulgaria"), London, John Murray, Albemarle Street, 1876
 
Paul Brummell - "Britain in Constanţa", articol publicat pe 14 nov.2017 pe site-ul blogs.fco.gov.uk, Foreign&Commonwealth Office, accesat pe 11.01.2019
 
Gheorghe Radu Stănculescu, Radu Ștefan Cornescu, Dorin Paul Bucur - "Catalogul Expoziţiei Documentare deschise cu ocazia Aniversării a 150 de ani de la inaugurarea Căii Ferate Cernavoda - Constanţa", 4 oct.2010; colaboratori Lavinia Gheorghe şi Alexandru Popescu; catalog realizat sub egida Ordinului Arhitecţilor din România Diliala Dobrogea şi a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa
 
Doina Păuleanu - Regalitatea şi Marea (Dobrogea 1878-1914), Monitorul Oficial R.A. 2015, cap.II Dobrogea înainte de Războiul pentru independenţă, p.27-50

Despre Cristian Cealera

Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.
 
Citeşte şi:
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Aventura engleză în Dobrogea (1856 - 1882) Construirea căii ferate și preluarea portului. Partea I. Prologul - Războaiele ruso-turce și Tratatul de la Paris
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii