Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
ordinea.ro O retrocedare, după un veac de... amnezie
ordinea.ro: O retrocedare, după un veac de... amnezie
02 Dec, 2015 00:00
02 Dec, 2015 00:00
02 Dec, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
2073
Marime text
2073
Marime text
Soarta actuală a carierei de la Sibioara a fost pecetluită de un complet al Tribunalului Constanţa, în anul 2008, prin ignorarea nepermisă a articolului 4 aliniatul 1 din Legea 1/2000 privind reconstituirea dreptului de proprietate. Acest temei de drept interzice reconstituirea dreptului de proprietate în incinta carierelor active, impunând acordarea unor suprafeţe echivalente, pe amplasamente diferite şi neafectate unei licenţe de exploatare minieră, persoanelor îndreptăţite. Deşi au citat cu largheţe din Legea 1/2000, judecătoarele învestite cu soluţionarea cauzei, trei la număr, au tăcul mâlc în privinţa articolului 4. Aşa le lovise amnezia, în grup, că nici una nu şi-a amintit de existenţa interdicţiei legale de retrocedare a carierelor.Reamintim că, în anul 2007, avocatul Ionel Haşotti (foto) a câştigat o hotărâre judecătorească de fond, prin care clientelor sale, Elena Mitrofan şi Margareta Muscalu, le era recunoscută calitatea de persoane îndreptăţite la retrocedare. A fost un câştig epocal, în contextul în care nu exista un titlu de preluare a terenului (Lotul 7/1894 de 20 de hectare) de către regimul comunist, dar nici martori pe toate cele patru laturi ale fostei proprietăţi. Nici primarul comunei Lumina, de la acea dată, Ion Roman, nu şi-a amintit să spună judecătoarei Eugenia Corina Jianu că retrocedase deja 18 hectare de teren unor rude ale clientelor lui Haşotti, din care, în mod cert, cinci hectare în contul Lotului 7/1894 cerut integral de ele. Clientele ar fi vrut mai mult. Ca dovadă, ceruseră restituirea terenului pe vechiul amplasament, în inima carierei active a companiei Somaco Construct SRL. Judecătoarea Jianu, care funcţiona atunci la Judecătoria Constanţa, respinsese această pretenţie, motivând că terenul ar fi inclus în categoria terenurilor speciale potrivit Legii 18/1991 şi ar face obiectul unei activităţi de interes public privind extragerea granitului, potrivit Legii 213/1998. La Sibioara nu e nici urmă de granit. Sunt şisturi verzi formate în altă epocă geologică. Dar nu acest aspect era important, ci faptul că cererea de retrocedare pe vechiul amplasament fusese respinsă pe alte considerente decât cel prevăzut de articolul 4 alin 1 din Legea 1/2000.
Haşotti a combătut temeiurile strâmbe indicate de Jianu
Prevalându-se de această motivare paradoxală, clientele devenite persoane îndreptăţite au formulat recurs, în acelaşi an 2007, susţinând că „nu există impediment la restituirea în natură a terenului în cadrul perimetrului a ceea ce constituie «cariera de piatră».”. Observaţi formularea peiorativă „a ceea ce constituie” şi ghilimelele de la „cariera de piatră”! Această formulare peiorativă, reţinută întrutocmai de instanţa de recurs, sugera că în teren nu s-ar afla nicio carieră activă. Dar dincolo de această inducere în eroare pe cale de sugestie, moştenitoarele au arătat, prin avocatul lor Ionel Haşotti, că textele de lege reţinute de instanţa de fond (ele şi doar ele!!!) se limitează la enumerarea terenurilor speciale, fără să instituie oprelişti la restituire. Desigur, oprelişti instituia art. 4 din Legea 1/2000, însă cum instanţa de fond nu-şi amintise de acest articol amărât, de ce şi-ar fi amintit Haşotti? Avocatul a mai susţinut că în perimetrul actualei careiere de piatră s-ar mai fi restituit terenuri în procedura fondului funciar, astfel încât ar fi injust să nu se restituie şi pentru clientele sale. Într-adevăr se restituiseră, dar parcela era lungă şi lată, cuprinzând şi terenuri agricole, şi o groapă de gunoi, şi o bucată din cariera activă de şisturi verzi a companiei Soamco. Se restituiseră câteva petice de teren arabil, prin 1991, dar niciodată vreun metru pătrat din cariera de piatră. Veţi spune că argumentele lui Haşotti au fost subţiri, dar cine să le combată? Căci moştenitoarele nu se judecau cu firma Somaco, ci cu reprezentanţii Comisiei Locale Lumina, care erau lipsiţi de memoria faptelor, ca persoanajele din celebrul roman „Un veac de singurătate”.Uitucii de la Lumina
Recurs a declarat şi Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Lumina, plângându-se de greşita interpretare a probelor. Dar Comisia s-a mai plâns şi de faptul că instanţa de fond ar fi dispus acordarea unor terenuri în compensare, pe alt amplasament, deşi clientele lui Haşotti nu ar fi cerut acest lucru. În fine, ca să întărească, reprezentanţii Comisiei au arătat că pe raza comunei Lumina, oricum nu se mai găsesc alte terenuri libere pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Dar n-au glăsuit nicio silabă despre licenţa de exploatare minieră a firmei Somaco sau despre interdicţia de retrocedare în natură a carierelor active. Să-şi fi amintit primarul Ion Roman (foto) de ce nu mai erau terenuri libere? Nici vorbă! Căci, aşa cum am arătat, domnia sa uitase pentru eternitate că a sa comisie împroprietărise deja rudele moştenitoarelor, cu hălci de teren, inclusiv în contul lotului 7/1894. Nu şi din această cauză nu mai erau terenuri libere în comună?O hotărâre incredibilă
După ce a respins toate motivele de recurs ale Comisiei, instanţa a rămas să analizeze argumentele invocate de avocatul Haşotti: că nu există impediment la restituirea în natură a ceea ce constituie cariera, pentru că legea indicată de judecătoarea Jianu nu instituie oprelişti; că în perimetrul carierei s-au mai făcut retrocedări. Necombătute de nimeni, cele două sofisme au trecut ca un cuţit prin brânză. Instanţa de recurs s-a apucat să facă divagaţii pe tema proprietăţii şi utilităţii publice. Aşa a ajuns la concluzia că reprezentanţii Comisiei Locale Lumina nu au făcut dovada că terenul cerut de clientele lui Haşotti ar fi fost inventariat ca obiectiv de interes public, naţional sau local. La final, completul s-a referit la raportul de evaluare realizat în procesul de fond de expertul judiciat Tudorel Vizireanu de la Brăila, desemnat în cauză fie prin încălcarea legii (care impune desemnarea expertului de pe lista biroului LOCAL), fie prin înţelegerea părţilor. Citind raportul, instanţa de recurs a înţeles că terenul era liber de sarcini. Ne amintim că instanţa de fond, citind acelaşi raport, ajunsese la concluzia că terenul nu este liber de sarcini, fiind carieră. În realitate, expertul de la Brăila nu răspunsese clar obiectivului stabilit, limitându-se doar să înşiruie o serie de constatări, de multe ori contradictorii. Doar aşa, pe confuzia generală a raportului, instanţa de fond a „citit” că terenul nu este liber de sarcini, iar instanţa de recurs a „citit” tocmai contrariul. Să mai spunem că Decizia Civilă 925 din 2 octombrie 2008, pronunţată la capătul litigiului, a fost semnată de judecătoarele Cristina Duţă (foto), Mihaela Mocanu şi Adriana Lepădatu de la Tribunalul Constanţa. Niciuna din ele nu şi-a amintit de existenţa articolului 4 al Legii 1/2000, deşi alte articole ale legii au fost citate, pe sărite, în cadrul hotărârii intrate în puterea lucrului judecat.Sursa: Ordinea.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
