Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:04 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tragedie pe șosea Trei tineri cu vârste între 14 şi 19 ani au murit într-un teribil accident rutier

ro

21 Aug, 2021 09:43 2854 Marime text
  • Din primele date, conducătorul autoturismului ar fi pierdut controlul volanului.

Un tragic accident a avut loc noaptea trecută pe un drum din județul Vrancea. Trei tineri cu vârste între 14 şi 19 ani au murit după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un copac. 

Potrivit IPJ |Vrancea, în cursul nopții, ora 03.25, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că în afara comunei Boghești, sat Plăcințeni un autoturism a intrat în coliziune cu un copac.

„Polițiștii rutieri sosiți la fața locului au stabilit faptul că, în jurul orei 3.20, un autoturism a părăsit partea carosibilă, a intrat în coliziune cu un copac apoi s-a răsturnat. Din nefericire, a rezultat decesul conducătorului auto, un tânăr de 19 ani și a doi pasageri, o tânără de 14 ani, respectiv un tânăr de 18 ani. O altă pasageră a fost preluată de ambulanță, conștientă" au transmis reprezentanţii IPJ Vrancea.


Din primele date, conducătorul autoturismului ar fi pierdut controlul volanului. Maşina ar fi ieşit în afara carosabilului, rostogolindu-se de mai multe ori.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili care sunt împrejurările în care s-a petrecut accidentul. 

Sursa foto cu rol ilustrativ: Arhiva ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii