Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:03 17 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a urcat băut la volan şi a distrus şase maşini Notarul Alexandru Săcăleanu, cercetat în stare de libertate, fără nicio interdicţie (galerie foto)

ro

07 Dec, 2013 00:00 2601 Marime text
Un notar public a ajuns în atenţia procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa după ce a fost implicat într-un spectaculos accident rutier. Poliţiştii spun că evenimentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, iar medicii legişti au stabilit că notarul băuse înainte de a se urca la volan. Drept urmare, bărbatul va trebui să deconteze din buzunar toate pagubele produse.   

În urma cercetărilor specifice, lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa au stabilit că, în urmă cu două seri, Alexandru Săcăleanu, de 29 de ani, notar public, a condus un autoturism marca BMW, model seria 3, Coupe, pe bulevardul Tomis, dinspre bulevardul Mamaia către bulevardul Ferdinand. Din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, şoferul a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu cinci autoturisme (printre care un Volkswagen Beetle, un BMW seria 7, o Toyota Celica şi un Daewoo Cielo), toate parcate regulamentar pe partea dreaptă a drumului public, după care s-a răsturnat pe partea carosabilă. Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ulterior, s-a stabilit că bărbatul consumase băuturi alcoolice înainte de a pleca la drum, rezultatul fiind de 1,10 grame/litru alcool pur în sânge prima probă şi 1.00 g/l alcool pur în sânge cea de-a doua probă. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto. Având în vederea calitatea lui Alexandru Săcăleanu, respectiv cea de notar, dosarul accidentului a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. În prezent, Alexandru Săcăleanu este cercetat în stare de libertate, fără a avea vreo interdicţie.

Conform datelor oferite de portalul instanţelor de judecată, numele lui Alexandru Săcăleanu apare în mai multe dosare, unul dintre ele fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanţa, la data de 14.09.2010, având ca obiect „plângere contravenţională CC nr. 6847135”. Părţile acestui proces au fost „Sacaleanu Alexandru”, având calitatea de petent şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa - Serviciul Rutier, intimat. În şedinţa din data de 21 februarie 2011, judecătorii au respins plângerea ca neîntemeiată.

Ti-a placut articolul?

Comentarii