Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:47 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiecte investitionale la CN APMC

ro

29 Nov, 2002 00:00 921 Marime text

Milioane de euro pentru modernizarea portului

"In infrastructura Portului Constanta vor fi investite sume uriase, pentru ca numai astfel va deveni modern si concurent pentru alte porturi de la Marea Neagra", ne-a declarat Mircea Marcu, directorul general al CN APMC * Intr-o prima etapa, se vor realiza un centru international de afaceri, un terminal de pasageri, dar si alte obiective importante

Pentru activitatea ulterioara, conducerea actuala a Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime Constanta si-a stabilit o serie de proiecte strict necesare pentru actuala strategie de dezvoltare a Portului Constanta. In acest sens, am stat de vorba, pe aceste teme, cu Mircea Marcu, directorul general al CN APMC, care ne-a prezentat o parte a obiectivelor majore pe care institutia pe care o conduce intentioneaza sa le realizeze."Nu exista un port modern fara o investitie serioasa si fara realizarea acestor obiective nici nu ne putem gandi ca am putea sa numim Portul Constanta un port modern", ne-a declarat din deschiderea discutiei noastre directorul general al CN APMC, dupa care a inceput sa ne descrie fiecare investitie in parte.Centrul International de Afaceri va fi amplasat pe platforma situata la nord de accesul rutier prin Poarta nr. 1 si la est de Gara Maritima si va avea o suprafata de 6.900 metri patrati. Centrul va asigura, printre altele, servicii ca: informatii, statistici, date despre circulatia navelor si a marfurilor, consultanta pentru servicii logistice, in domeniul resurselor umane, financiare, asistenta medicala si alte servicii. Prin pozitia sa, la granita dintre oras si port, Centrul International de Afaceri poate acoperi si necesitatile Constantei, municipiul nedispunand la ora actuala de un astfel de centru sau sali de conferinte adecvate ori spatii potrivite pentru organizarea unor manifestari deosebite. Costul lucrarii va fi de peste 31,6 milioane de euro. "Pentru ca in zona europeana exista o serie de rute consacrate (traversarea Canalului Manecii, Spania, Insulele Canare si in zona Marii Nordului, intre tarile scandinave), precum si unele trasee de croaziera in Marea Mediterana, Oceanul Atlantic, este imperios necesara realizarea unui Terminal de pasageri", ne-a spus Marcu. Costul estimat al proiectului este de peste sapte milioane de euro, iar veniturile anuale din taxele portuare sunt cuantificate la circa 426.000 de euro. Realizarea unui terminal maritim in Portul Constanta Sud pentru importul de gaze petroliere lichefiate (GPL) raspunde strategiei de diversificare a importului de gaze pentru asigurarea consumului energetic al Romaniei, ca o componenta a obiectivelor "coridorului energetic Est-Vest prin Marea Neagra". Pentru ca importul de gaze lichefiate sa inceapa intr-un termen cat mai scurt, "BLACK SEA LPG ROM=C2NIA" SA propune realizarea unor lucrari de infrastructura si suprastructura pe teritoriul de vest al Portului Constanta Sud, astfel incat sa fie posibila descarcarea unor nave cu capacitatea de incarcare de pana la 5.000 tone. Valoarea lucrarilor va fi de peste 150.000 de euro, iar durata de executie este apreciata la aproape trei ani. In port este imperios necesara amenajarea unui terminal de barje deoarece intreaga zona a fost destinata acestui scop din cauza adancimii reduse a apei, precum si circulatiei, acostarii si stationarii dezordonate a barjelor in prezent. Costurile estimate ale investitiei sunt de peste 22,5 milioane de euro. "Alte obiective care sunt in atentia noasta in viitor sunt Terminalul de prelucrare a soiei si plantelor tehnice, al carui cost este de aproape 31 de milioane de euro, si va avea o capacitate de stocare de peste 2,7 milioane de tone, Terminalul de Cereale Mol 3 Sud, cu o valoare totala de aproape o suta de milioane de euro, dar si Centrala eoliana a portului", ne-a mai declarat Mircea Marcu. Acest proiect prevede amplasarea unei centrale cu puterea instalata de 26,7 MW, formata din 26 turbine eoliene si o statie de transformare de 110/20/6 kV care va asigura conexiunea centralei la Sistemul Energetic National. Centrala eoliana va injecta energia electrica produsa in Sistemul Energetic National, CN APMC SA urmand sa beneficieze de energie electrica la un pret mai scazut decat cel oficial, iar valoarea totala a proiectului va fi de aproape 50 de milioane de euro. Un alt obiectiv de importanta pentru Portul Constanta il constituie realizarea incintei adapostite a Portului Constanta- Sud pentru care a fost prevazuta executia a doua diguri: cel de nord, cu o lungime de aproape sase kilometri, in prelungirea celui existent, si digul de sud, cu o lungime de 5.560 metri. Pentru adaptarea proiectului la conditiile concrete actuale, respectiv lipsa pietrei bloc, CN APMC SA a organizat o licitatie la care s-au prezentat doua firme. Proiectarea se va termina pana la 1 iunie 2003, iar costurile pentru realizarea propriu-zisa a lucrarii se apreciaza intre 70 si 90 de milioane de euro, in functie de varianta adoptata.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii