Angajații CT BUS intră în grevă Grevă de avertisment pe 28 iulie și grevă generală din 5 august
Angajații CT BUS intră în grevă: Grevă de avertisment pe 28 iulie și grevă generală din 5 august

Angajații CT BUS SA, sprijiniți de cele două sindicate reprezentative – Sindicatul Liber Transport în Comun Constanța, condus de Daniel Toma, și Sindicatul Profesional al Transportatorilor și Activităților Conexe Constanța, condus de Bogdan Gheorghe – au anunțat declanșarea unor acțiuni de protest în perioada următoare.
Potrivit unui comunicat oficial transmis astăzi, sindicaliștii vor organiza o grevă de avertisment pe data de 28 iulie 2025, între orele 07:30 și 09:30, urmată de o grevă generală pe termen nelimitat începând cu 5 august 2025. Notificările privind declanșarea acțiunilor au fost deja transmise către conducerea societății și către Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța.
“Nu cerem nimic în plus, ci doar respectarea contractului colectiv de muncă agreat în decembrie 2024,” se arată în comunicat. Sindicaliștii subliniază că documentul negociat la finalul anului trecut nu presupune beneficii suplimentare sau costuri neprevăzute pentru societate, ci doar garanții minime de stabilitate și condiții decente pentru salariați.
Protestul vine în contextul în care CT BUS se confruntă cu subfinanțare cronică, iar sindicatele acuză administrația locală că nu își asumă responsabilitatea pentru buna funcționare a serviciului public de transport. Liderii sindicali afirmă că situația actuală nu este rezultatul unei escaladări deliberate din partea angajaților, ci o reacție forțată de lipsa de soluții și refuzul dialogului.
Pentru a limita impactul asupra călătorilor, sindicaliștii promit că vor asigura funcționarea unei treimi din activitate pe durata ambelor forme de protest.
„Nu vrem să blocăm orașul. Vrem doar respectarea unui angajament asumat. Alegerea între normalitate și haos nu mai depinde de noi, ci de conducerea CT BUS și de administrația municipiului Constanța,” transmit semnatarii comunicatului.
Sindicatele rămân deschise continuării negocierilor și îndeamnă autoritățile locale să revină la masa dialogului pentru a evita escaladarea conflictului și afectarea locuitorilor municipiului.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Citește și:
Proces colectiv la Tribunalul Constanța! Peste 60 de angajați din MAI au chemat Garda de Coastă Constanța în judecată
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp