Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:31 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliţiştii au împărţit pliante

ro

21 Jul, 2012 01:00 1403 Marime text
Ieri, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Gruparea Mobilă de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea şi Garda de Coastă, au desfăşurat activităţi comune, în staţiunea Mamaia, pentru informarea turiştilor cu privire la măsurile pe care aceştia trebuie să le adopte pentru a nu deveni victime ale diverselor fapte antisociale în perioada sezonului estival. Activitatea din staţiunea Mamaia, unde echipajele MAI au discutat cu cetăţenii, a avut drept obiectiv informarea persoanelor venite în vacanţă pe litoralul Mării Negre cu privire la măsurile de autoprotecţie, constând în transmiterea unor pliante informativ-preventive turiştilor, cât şi posesorilor de autoturisme. În scopul informării corecte a turiştilor, au fost făcute recomandări preventive, vizate fiind tâlhăriile, dispariţiile copiilor de pe litoral, respectarea regulilor de circulaţie, siguranţa autoturismului, furturile de pe plajă şi din spaţiile de cazare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii