Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:47 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliţist din Eforie, călcat în picioare în timpul programului

ro

09 Aug, 2016 00:00 1727 Marime text


Un bărbat a fost arestat preventiv, ieri, de Judecătoria Constanţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj.
 
Conform procurorilor din Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, în sarcina inculpatului s-a reţinut faptul că, duminică dimineaţa, în jurul orei 4.00, în timp ce se afla la terasa Onyx din Eforie Nord, a lovit-o cu piciorul în zona toracelui pe persoana vătămată B.A., în condiţiile în care aceasta din urmă se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de lucrător de poliţie, în cadrul Poliţiei Oraş Eforie, fiind solicitată să se deplaseze la terasa Onyx, deoarece muzica era dată prea tare.
 
Ulterior, după conducerea sa la sediul Poliţiei Oraş Eforie şi în condiţiile în care lucrătorul de poliţie B.A. s-a apropiat de inculpat pentru a încerca să-l împiedice să se autovatăme şi să lovească cu picioarele mobilierul, bărbatul, cu intenţie, a lovit-o cu piciorul în zona feţei pe persoana vătămată, în urma loviturilor aplicate, acesteia fiindu-i produse leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale.
 
Mandatul de arestare nu este definitiv, el putând fi atacat la Tribunalul Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii