Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:25 23 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polițistul înjunghiat la Eforie va fi externat!

ro

03 Feb, 2021 00:00 793 Marime text
  • Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța continuă cercetările specifice în dosarul polițistului înjunghiat la Eforie cu principalul suspect în stare de arest preventiv.
 
Din fericire, omul legii, aflat în Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, va fi externat în scurt timp. 
 
Cel acuzat de comiterea faptei, un bărbat, în vârstă de 42 ani, cu domiciliul în SUA, este acuzat de comiterea a trei infracţiuni de ultraj.
 
În concret, în urma probatoriului administrat, în sarcina persoanei anchetate s-au reținut următoarele:
 
La data de 26 ianuarie 2021, în jurul orei 21:00, în timp ce se afla în localitatea Eforie Nord, la intersecţia străzilor Margaretei şi Daliei, jud. Constanţa, numitul S.R. l-a înjunghiat cu un cuţit în zona abdomenului un agent de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Eforie, în timp ce acesta se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fiind chemat la o intervenţie prin SNUAU 112, provocând persoanei vătămate leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare un număr de 20 de zile de îngrijiri medicale.
 
Ulterior, în jurul orei 23:00, în timp ce se afla în localitatea Eforie Nord, pe b-dul Tudor Vladimirescu, în dreptul complexului hotelier Bran, Brad, Bega, jud. Constanţa, inculpatul a scos o şurubelniţă pe care o avea asupra şi pe care a folosit-o pentru a ameninţa şi a încerca să lovească organele de ordine publică, respectiv agent şef adjunct de poliţie S.I. din cadrul Poliţiei Oraşului Eforie şi plt. O.D. din cadrul I.J.J. Constanţa, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi care i-au cerut sus-numitului să se legitimeze, acestea reuşind să-l imobilizeze pe inculpatul S.R. şi să-l dezarmeze de şurubelniţa pe care o avea asupra sa
 
Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor.
 
Citește și

 
Polițist înjunghiat la Eforie. Principalul suspect, un bărbat cu domiciliu în SUA, arestat. Cine ar prelua ancheta

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii