Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:52 21 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Handbal CSM Constanța, primul antrenament - pe faleza Cazinoului. „Am mare încredere în echipă și în jucătorii care au venit“ (GALERIE FOTO + VIDEO) (P)

ro

21 Jul, 2026 17:00 417 Marime text
 Sursa foto: captură Facebook (CSM Constanța)

 
  • În vederea noului campionat, în care va debuta contra campioanei en-titre CS Dinamo București, echipa de pe litoral va susține și opt meciuri de verificare.
 
Reveniți din vacanță, handbaliștii de la CSM Constanța au demarat pregătirea pentru sezonul 2026/2027, unul în care și-au fixat obiective ambițioase, având în vedere și că lotul de jucători s-a întărit cu jucători importanți.
 
Primul antrenament s-a desfășurat pe faleza Cazinoului din Constanța. În prima săptămână, pregătirea va fi pe plajă și în sala de forță, apoi handbaliștii se vor muta în Sala Sporturilor „Simona Amânar“. Pentru omogenizarea relațiilor de joc, în perioada precompetițională au fost fixate și opt meciuri amicale. 
 
„Început de drum, obiective ambițioase!“
 
Sursa foto: captură Facebook (CSM Constanța)„Handbaliștii s-au reunit după vacanța de vară și au făcut primul antrenament chiar pe faleza Cazinoului! Jucători noi au semnat cu CSM Constanța, care pornește cu încredere pregătirea pentru noul sezon. Colectivul tehnic are misiunea de a omogeniza lotul în perioada următoare, în care pregătirea fizică și meciurile amicale vor contura noua echipă. Început de drum, obiective ambițioase! Hai, Constanța!“, este mesajul CSM Constanța.
 
„Suntem optimiști“
 
Aihan Omer. Sursa foto: captură Facebook (CSM Constanța)„Începem pregătirea cu antrenamente pe plajă și în sala de forță, după care, în a doua săptămână, vom intra în Sala Sporturilor. Cel mai important este că avem opt meciuri de pregătire, în care vom încerca să omogenizăm lotul și jocul echipei. Vor fi două meciuri cu Steaua, turnee la Timișoara și la Vaslui. Aceste partide sunt foarte bune pentru a integra jucătorii noi în echipă. Suntem optimiști. Am mare încredere în echipă și în jucătorii care au venit. Aș vrea ca, la finele sezonului, să fim bucuroși că ne-am îndeplinit obiectivele și mulțumiți pentru munca depusă“, a declarat Aihan Omer, directorul tehnic al CSM Constanța.
 

Debut contra campioanei
 
Formația de pe litoral va debuta în noul campionat pe teren propriu, contra campioanei en-titre, CS Dinamo București, iar în restul meciurilor din tur CSM Constanța va juca astfel:
 
în etapa a 2-a - cu CSM Vaslui (în deplasare)
în etapa a 3-a - cu CS Universitatea Cluj (acasă)
în etapa a 4-a - cu CSO Teutonii Ghimbav (d)
în etapa a 5-a - cu AHC Potaissa Turda (a)
în etapa a 6-a - cu CSM București (d)

în etapa a 7-a - cu CS Minaur Baia Mare (a)
în etapa a 8-a - cu CSU din Suceava (d)
în etapa a 9-a - cu SCM Politehnica Timișoara (a)
în etapa 10-a - cu CSA Steaua București (a)
în etapa a 11-a - cu ACS HC Buzău 2012 (d). 
 
„Să terminăm cât mai sus“
 
Gabriel Cumpănici. Sursa foto: captură Facebook (CSM Constanța)CSM Constanța este o echipă importantă a campionatului nostru, care are obiective mari în fiecare an. Cred că aici mă pot dezvolta ca jucător, dar și pot ajuta echipa să-și îndeplinească obiectivele. Personal, nu-mi impun obiective, dar îmi doresc să ajut echipa cât mai mult, să terminăm cât mai sus. Acesta e principalul meu obiectiv. Nu pot spune că-mi displace această perioadă de pregătire din an, îmi place pregătirea fizică și cred că va fi bine“, a punctat interul stânga Gabriel Cumpănici, nou venit la echipă.
 
„Ne cunoaștem între noi, suntem prieteni“
 
Gabriel Ilie. Sursa foto: captură Facebook (CSM Constanța)Revenit la CSM Constanța, Gabriel Ilie (inter stânga sau coordonator) a remarcat că la echipă e o atmosferă foarrte bună.
 
„Am revenit cu gânduri foarte bune, să ne antrenăm foarte tare și să creăm o nouă familie la Constanța. Nu s-a schimbat mult la echipă, ceea ce mă bucură. E o atmosferă foarte bună, ca într-o familie, ne cunoaștem între noi, suntem prieteni. Este super. Vom trage unul de altul să fim mai buni cu toții. Mi-am propus să fiu cât de bun și de muncitor pot fi. Încercăm să ne descurcăm cât mai bine, să fim în obiectiv și să câștigăm cât mai multe meciuri“, a punctat jucătorul.
 
„Mă simt foarte bine“
 
Un alt handbalist care s-a întors la CSM Constanța este Liviu Caba (stâlp al apărării, dar și inter stânga), care a avut cea mai bună formă sportive pe litoral.
Liviu Caba. Sursa foto: captură Facebook (CSM Constanța) 
„După doi ani, m-am întors, mă simt foarte bine, pentru că, până la urmă, la Constanța am avut cea mai bună formă a carierei mele. Sunt nerăbdător să încep. E o echipă schimbată, un nou staff, dar am foarte mare încredere. Până la urmă, ne cam cunoaștem între noi, jucătorii, ba suntem colegi de la Națională, ba am jucat în campionat unul împotriva celuilalt. Sunt sigur că vom face o treabă foarte bună. Fiecare vrea să câștige și să facă niște meciuri foarte bune. Trebuie să o luăm partidă cu partidă, iar la final vom trage linie și vom vedea unde ne aflăm“, a subliniat Liviu Caba.  

PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto galerie: captură Facebook (CSM Constanța)
 
Citește și:
 
Handbal
CSM Constanța s-a reunit și a început pregătirea pentru sezonul 2026/2027. „Suporterii noștri se vor reobișnui cu gustul victoriei“ (P)


 


Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii