Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:00 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Omorât cu bestialitate după ce a încercat să oprească trei hoţi

ro

07 Oct, 2010 00:00 1492 Marime text

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus azi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de învinuiţii Lucian Lică, de 24 de ani, Ştefan Laurenţiu Lică, de 19 ani şi Marian Bran, de 19 ani, toţi trei din comuna Corbu, judeţul Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie. Lucian Lică este deja arestat în dosarul în care a fost condamnat în fond şi în apel la pedeapsa de 30 de ani închisoare pentru uciderea, jefuirea şi incendierea locuinţei soţilor Gherghina Stan Tache, din comuna Corbu.

În sarcina celor trei inculpaţi s-a reţinut că, în cursul unei nopţi din lunile octombrie-noiembrie 2007, au pătruns împreună, înarmaţi cu arme albe şi probabil şi cu un pistol, în incinta fermei numitului Nicolae Puşcaşu, zis „Austriacul“, de la marginea satului Vadu, comuna Corbu, cu scopul de a sustrage bunuri, întrucât cunoşteau că proprietarul este plecat din ţară. Când au fost surprinşi în curte de către Victor Barnea, zis „Primarul“, paznicul fermei, au atacat-o pe victimă toţi trei, lovind-o cu pietre, apoi cu pumnii şi picioarele, provocându-i leziuni grave care au dus la moarte. Lucian Lică le-a mai spus anchetatorilor că ar fi tras şi un foc de armă spre victimă şi că a lovit-o pe aceasta şi cu o sabie, după ce îi pulverizase câteva jeturi de spray lacrimogen cu piper. După ce l-au bătut crunt pe „Primar“, cei trei indivizi au sustras din clădirea fermei mai multe produse electronice sau electrocasnice, sticle cu băuturi alcoolice şi din curte mai multe baloturi de paie, bunuri pe care le-au transportat în două rânduri cu căruţa la locuinţa lor. După ce şi-au finalizat planul, bărbaţii şi-au dat seama că victima decedase. Nicolae Puşcaşu a fost înfăşurat într-o pătură, cu capul învelit într-o pungă şi a fost legat fedeleş cu o bucată de cablu electric. După ce au spălat urmele de sânge, Lucian Lică, Ştefan Laurenţiu Lică şi Marian Bran au transportat cadavrul la marginea comunei Corbu, unde l-au aruncat în puţul unei fântâni părăsite, la adâncimea de circa 12 metri. În cursul nopţilor următoare au aruncat peste cadavru trei căruţe şi trei cotigi cu pământ, pentru a se asigura că victima nu va fi descoperită. Cei trei inculpaţi au recunoscut comiterea omorului în scop de jaf, iar Ştefan Laurenţiu Lică şi Marian Bran au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Nu trebuie omis faptul că Lică este deja arestat în dosarul în care a fost condamnat în fond şi în apel la pedeapsa de 30 de ani închisoare pentru uciderea, jefuirea şi incendierea locuinţei soţilor Gheghina Stan Tache, din comuna Corbu, în noaptea de 01/02 august 2009. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Costa 06 Oct, 2010 23:29 pedeapsa capitala, unica solutie pentru criminali(i) si violatori(i) (in serie)!