Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:46 22 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Înfiorător! O femeie din Techirghiol, lovită în cap cu o coadă de topor! Suspectul așteaptă sentința la Tribunalul Constanța

ro

22 Jun, 2025 17:00 292 Marime text
Foto ilustrativă- sursa: Pexels

La Tribunalul Constanța a fost citat, din nou, bărbatul din Techirghiol, suspectat de lovirea vecinei sale, în cap, cu o coadă de topor. Presupusul agresor a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța sub acuzația de lovire sau alte violențe.
 
Astfel, potrivit portalului instanțelor de judecată, în dosarul cu indicativul 14591/212/2024 Judecătoria Constanța și-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul D.G. în favoarea Tribunalului Constanța, pe data de 06.11.2024, instanță abilitată să judece cauza, pe fond.
 
Astfel, după mai multe amânări, după audierea martorilor, a victimei și a administrării probelor testimoniale, la termenul anterior, de vineri, 20.06.2025, tribunalul a rămas în pronunțare.
 
Potrivit portalului instanțelor de judecată magistrații au stabilit anunțarea unei hotărâri spre sfârșitul lunii iulie a acestui an. Oricare va fi decizia instanței, va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 

 
Între timp, bărbatul va afla dacă va rămâne în arest preventiv la noul termen de verificare a măsurilor preventive, programat la data de 22.07.2025.
 
Ce spun procurorii despre scenele de violență petrecute în Techirghiol

 
În actul de sesizare a instanței, s-a reţinut în sarcina inculpatului că la data de 08.04.2024 în jurul orei 17:43, a lovit-o cu o coadă de topor, din lemn, în cap (zona laterală stângă, deasupra urechii) pe vecina sa, în vârstă de 74 de ani, în momentul în care aceasta se afla în curte, în Techirghiol, doborând-o la sol și lăsând-o în agonie în fața ușii de acces în imobil, lângă trepte, provocându-i acesteia leziuni traumatice pentru care a necesitat  40 zile de îngrijirii medicale.
 
Sursa text: Rejust.ro
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Caz cutremurător în Techirghiol Femeie din Techirghiol, lovită cu bestialitate în cap, cu o coadă de topor! Victima, citată la Tribunalul Constanța

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii