Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:57 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitaţii „în reluare" la Administraţia Porturilor

ro

08 Dec, 2008 02:54 1085 Marime text

sediu_APC_01.jpgCN APM a fost acuzată că încearcă să liciteze un contract deja atribuit

Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime" SA a fost dată în judecată tocmai de SC Gorun SRL Constanţa, vechiul lor partener de afaceri. „Mărul discordiei" îl reprezintă amenajarea spaţiilor verzi din port.

Concret, reprezentanţii SC Gorun contestă licitaţia organizată de CN APM pentru atribuirea contractului de achiziţie publică având obiectul „întreţinere şi amenajare spaţii verzi din Portul Constanţa". Ironic sau nu, firma SC Gorun susţine că, pentru respectivul obiect, contractul a fost atribuit încă de acum şase ani. Mihaela Ichim, administratorul unic al societăţii contestatoare, susţine că, în 2002,  Administraţia Porturilor a organizat licitaţia cu obiectul „externalizarea serviciilor de producere a materialului dendrofloricol, amenajarea, întreţinerea şi modernizarea spaţiilor verzi din incinta port". La vremea respectivă, câştigătoarea licitaţiei a fost declarată SC Gorun SRL, care s-a asociat cu CN APM şi cu foşti salariaţi, şi a fost creată astfel o societate comercială nouă SC Sera Port SA. Cea mai mare parte din acţiuni, adică 55%, o deţinea Administraţia Porturilor, care aducea un aport în natură, concretizat în activul Sera Flori, din incinta portului. SC Gorun avea 42,67% din acţiuni, aducând un aport în numerar, la fel ca şi foştii salariaţi, care deţineau, împreună, 2,33% din acţiunile noii firme. Între SC Sera Port SA şi CN APM s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 19817/05.07.2002, care avea ca obiect „prestări servicii de amenajare, întreţinere şi modernizare a spaţiilor verzi din incinta Port, precum şi producerea de material dendrofloricol necesar îndeplinirii activităţii enunţate". Ulterior, contractul a fost prelungit de două ori, prin acte adiţionale.

Contract licitat de două ori?

În opinia celor de la SC Gorun, CN APM s-a arătat total satisfăcută de activitatea SC Sera Port SA. La încetarea duratei respectivului contract, reprezentanţii Gorun au solicitat prelungirea acestuia, însă Administraţia Porturilor nu a dat niciun răspuns. În 2008, după cum afirmă reprezentanţii SC Gorun, „în mod surprinzător", CN APM a deschis procedura de licitare pentru acelaşi obiect pentru care încheiase contractul cu SC Sera Port. Pe cale de consecinţă, SC Gorun SRL a atacat licitaţia la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, dar acţiunea le-a fost respinsă, ca inadmisibilă. Printre alte revendicări, reprezentanţii firmei SC Gorun solicitau suspendarea procedurii de licitaţie până la soluţionarea plângerii lor. Mai mult, aceştia spun că, în programul de achiziţii publice pentru anul 2008 al CN APM, nu este cuprins şi contractul de prestării servicii pe care îl contestă ei şi, astfel, nu putea fi demarată procedura de licitare. Iar asta, cu atât mai mult, cu cât exista deja o firmă (SC Sera Port SA) care se ocupa de respectivul serviciu.

Uite sera, nu e sera


Totodată, procedura achiziţiei publice ar fi nelegală, iar încheierea contractului de prestări servicii nu este posibilă, spun cei de la SC Gorun, întrucât activul sera, necesar producerii materialului dendrofloricol şi întreţinerii spaţiilor verzi, aparţine în prezent capitalului social al SC Sera Port SA. Astfel, s-ar aduce importante prejudicii patrimoniale atât SC Gorun SRL, cât şi CN APM SA, în cazul în care contractul ar fi atribuit altei societăţi. În replică, reprezentanţii CN APM susţin că înfiinţarea societăţii Sera Port nu poate crea acesteia dreptul de exclusivitate privind executarea serviciilor de întreţinere şi amenajare a spaţiilor verzi din port. De altfel, cei de la Administraţia Porturilor susţin că este vorba despre combaterea concurenţei neloiale, iar CN APM poate licita serviciul respectiv, contractul fiind introdus, în luna august, în programul de achiziţii publice pentru anul 2008. În acelaşi timp, reprezentanţii CN APM au amintit despre existenţa pieţei libere şi au afirmat că nu au oferit motive SC Gorun SRL să creadă că vor mai continua relaţiile contractuale. În prezent, cazul a ajuns pe rolul Curţii de Apel Constanţa, unde se va judeca joi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii