Fara restrictii pentru o inselaciune de milioane de euro
Fara restrictii pentru o inselaciune de milioane de euro
18 Feb, 2009 03:02
ZIUA de Constanta
963
Marime text

Un bărbat cercetat de DNA pentru o complicitate la o înşelăciune de peste
1,2 milioane de euro, a primit acordul de la instanţă să se plimbe liber prin
ţară şi pe unde vrea. Tribunalul Constanţa a decis revocarea măsurii preventive
a obligării de a nu părăsi localitatea în cazul lui Mihai Adrian Truţescu, iar
Curtea de Apel a confirmat hotărârea, respingând recursul DNA. Dosarul lui
Truţescu a fost disjuns din cel al Garofiţei Cojocaru, deja condamnată la opt
ani de detenţie. Conform procurorilor, ajutată de acte false, aceasta s-ar fi
dat drept o anume Elisabeta Ionescu, din contul căreia a încercat să retragă
1,25 milioane de euro. Pe parcursul cercetărilor, a ieşit la iveală faptul că
Garofiţa Cojocaru a avut doar un rol de executant, iţele fiind trase de
Truţescu şi de alţi complici. Pentru moment, dosarul lui Mihai Adrian Truţescu
se află încă în lucru, la DNA Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii