Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:40 13 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bilanțul final al Operațiunii „JUPITER 5”, desfășurată la nivel național sub coordonarea PÎCCJ și IGPR

ro

13 Jun, 2026 16:43 170 Marime text
Foto cu rol ilustrativ   Sursă: Pixabay
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a prezentat rezultatele Operațiunii „JUPITER 5”, desfășurată la nivel național în perioada 8-12 iunie 2026, sub coordonarea PÎCCJ și a Inspectoratului General al Poliției Române.
 

Sute de dosare investigate în cadrul operațiunii

Pe parcursul acțiunii, autoritățile au lucrat în 300 de dosare penale care au avut ca obiect investigarea unor infracțiuni diverse, între care evaziune fiscală, înșelăciune, contrabandă, delapidare, încălcarea regimului fiscal, contrafacere, fapte privind protecția mediului, încălcarea regimului armelor și munițiilor, infracțiuni silvice, furt, infracțiuni de serviciu, fapte de corupție și alte infracțiuni prevăzute de legislația penală.

Peste 1.100 de percheziții și sute de mandate puse în executare

Potrivit datelor comunicate de PÎCCJ, în cadrul operațiunii au fost organizate 258 de acțiuni operative, fiind puse în executare 1.170 de mandate de percheziție domiciliară și 535 de mandate de aducere, potrivit stiripesurse.ro.

„În cadrul operațiunii „JUPITER 5” au fost desfășurate 258 de acțiuni operative, fiind puse în aplicare 1.170 de mandate de percheziție domiciliară și 535 de mandate de aducere.

În urma activităților desfășurate, care au vizat 403 suspecți, au fost dispuse măsuri preventive față de 166 de persoane, respectiv 59 de măsuri preventive ale reținerii, 8 măsuri de arestare preventivă, 3 măsuri de arest la domiciliu și 96 de măsuri preventive restrictive de drepturi constând în control judiciar, dintre care 2 pe cauțiune”, se arată în comunicatul de presă al instituției.

În același context, procurorii au anunțat și instituirea unor măsuri asigurătorii importante.

„În cadrul dosarelor penale instrumentate la nivel național au fost instituite măsuri asigurătorii în cuantum total de 141.435.164 lei”, a anunțat PÎCCJ.

Bunuri de contrabandă, arme și deșeuri periculoase, indisponibilizate

În urma activităților desfășurate, autoritățile au ridicat și indisponibilizat cantități semnificative de bunuri și produse identificate în dosarele investigate.

„Au fost ridicate și indisponibilizate bunuri constând în aproximativ 600.000 de țigarete de contrabandă, peste 10.000 de articole pirotehnice, 55 de arme neletale, 40 de arme letale, peste 69 de tone de deșeuri și substanțe periculoase, 790 de litri de motorină, 583 mc de material lemnos, 137 de instrumente muzicale, 12.073 de piese componente ale instrumentelor muzicale”, potrivit sursei citate.

Totodată, printre bunurile confiscate se numără și produse de îmbrăcăminte, bijuterii și sume de bani.
„Peste 8.000 de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, 250 de grame de bijuterii din aur, precum și 458.590 lei”, a mai transmis PÎCCJ.

PRECIZĂRI:

 Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Citește și:
Operațiunea JUPITER și noi percheziții într-un dosar penal pentru bancrută frauduloasă

Ti-a placut articolul?

Comentarii