Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:05 18 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cinci persoane, cercetate în arest de procurorii DIICOT Constanța

ro

26 Feb, 2014 00:00 1341 Marime text
Claudiu Giorson Belecciu, Mioara Duţu, Mihai-Narcis Negoiţă, Lucian Borcea şi Cristian-George Chirimbu, rămân în arest. Decizia este definitivă și a fost luată de Curtea de Apel Constanța.

Toţi cei mai sus precizați sunt cercetaţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa. Alături de cei cinci, în același dosar, DIICOT îi mai cercetează pe Silviu-Nicolae Peniu, fost angajat al Grupării de Jandarmi Mobile Constanţa, şi pe Margareta Drăguţ, cadru didactic al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”. Conform organelor de anchetă, susnumiţii sunt bănuiţi că fac parte dintr-un presupus grup infracţional organizat, format din 19 membri, specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, proxenetism şi prostituţie. În cauză au fost efectuate cinci percheziţii domiciliare.

Procurorii susțin că, „începând cu anul 2012, prin intermediul unei societăţi comerciale care deţinea un salon de masaj, membrii grupării infracţionale au desfăşurat activităţi de proxenetism”. „Angajatele salonului asigurau servicii sexuale contra cost atât la salonul menţionat, cât şi prin deplasări la unităţi hoteliere din Constanţa, Eforie şi Năvodari, organizate în prealabil de membrii grupării. Au fost identificate 26 de tinere, inclusiv minore, recrutate de membrii grupării, în special din medii sociale şi familiale precare. Pe parcursul activităţii, gruparea infracţională a beneficiat şi de sprijinul unui agent de poliţie şi al unui jandarm, aceştia implicându-se în derularea activităţii de proxenetism fie prin transportarea prostituatelor, fie prin punerea la dispoziţie a unor locaţii. S-a stabilit, totodată, faptul că lucrătorul din cadrul poliţiei informa personalul salonului ori de câte ori poliţia desfăşura controale. O altă învinuită, concubina liderului grupării, care îşi desfăşura activitatea ca şi cadru didactic la un liceu din Constanţa, se ocupa de postarea anunţurilor pe diverse site-uri, în scopul găsirii clienţilor”, au conchis organele de anchetă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii