Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:05 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Chiar şi pentru „omul legii" Alcoolemia poliţistului băut care a lovit şi a fugit, un mister total

ro

19 Sep, 2011 01:00 986 Marime text
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa continuă cercetările în dosarul accidentului rutier provocat zilele trecute de unul dintre agenţii şefi ai Secţiei 5 de Poliţie Constanţa. La scurt timp după eveniment, „omul legii" şi-a dat demisia din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, iar colegii de la Serviciul Rutier i-au reţinut permisul de conducere. „Bonus", şoferul turmentat s-a ales şi cu un dosar penal.

Dat fiind că fostul poliţist Mihai Alexandru a refuzat să se supună testării cu aparatul alcooltest, precum şi recoltării de probe biologice, anchetatorii nu vor şti niciodată ce alcoolemie avea individul la momentul producerii accidentului. Reamintim că pe data de 14 septembrie, în jurul orei 24.00, agentul-şef Mihai Alexandru, aflat în timpul liber, a condus un autoturism în Piaţa Ovidiu, din municipiul Constanţa, şi ajungând pe strada Mircea cel Bătrân, din cauza neatenţiei în conducere, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a lovit un Mercedes parcat, automobilul aparţinând lui Vasile Ionuţ Feraru. Iniţial, fostul agent-şef a părăsit locul accidentului fără a avea permisiunea colegilor de la Rutieră, fiind depistat ulterior. După ce s-a bătut prieteneşte pe umăr cu colegii de la Rutieră, după cum reiese şi din filmările surprinse la locul accidentului, poliţistul a refuzat să se supună testării cu aparatul alcooltest, precum şi recoltării de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Din acest motiv a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării de probe biologice sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei şi părăsirea locului accidentului de către conducătorul unui vehicul dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracţiuni.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii