Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:37 18 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alexandru Florin Rizea a fost condamnat

ro

19 Jan, 2015 00:00 917 Marime text
Alexandru Florin Rizea, de 23 de ani, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Tânărul a fost găsit vinovat de Judecătoria Constanţa de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, de vătămare corporală din culpă, dar şi de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia. Decizia Judecătoriei Constanţa nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel.
 
Lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa susţin că tânărul a condus, aproape de jumătatea lunii septembrie 2014, un automobil pe bulevardul 1 Mai Vechi, dinspre strada Caraiman către strada Plopilor. Şi asta deşi băuse înainte să plece la drum. Oamenii legii arată că şoferul a pierdut controlul volanului şi a lovit două femei care aşteptau autobuzul într-o staţie RATC.
 
Revenind la decizia magistraţilor, aceştia au mai hotărât ca tânărul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Căminul pentru persoane vârstnice Constanţa sau la Direcţia de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa, pe o perioadă de 120 de zile. Mai mult decât atât, Judecătoria Constanţa l-a obligat pe Rizea la plata sumelor de 703,70 de lei, cu titlu de daune materiale, şi de 10.000 de euro, echivalent în lei la cursul oficial al BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale. După cum menţionam şi mai sus, decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu drept de apel în termen de zece zile de la comunicare.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii