Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:54 17 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident rutier mortal. Iată ce spun poliţiştii!

ro

20 Sep, 2013 00:00 3007 Marime text
Un bărbat a decedat, iar altul s-a ales cu răni după ce maşinile în care se aflau au fost implicate într-un accident rutier.

În urma cercetărilor specifice, lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa au stabilit că, în seara zilei de 18 septembrie, în jurul orei 17.55, Alin Ciprian Aliman, de 35 de ani, din Năvodari, a condus un autoturism Opel Astra pe DN 22, dinspre comuna Lumina către judeţul Tulcea. În momentul în care a ajuns la kilometrul 274 + 300 m, în zona localităţii Sibioara, la ieşirea dintr-o curbă la stânga, a pierdut controlul direcţiei, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune laterală cu un autoturism condus de Dorin Martin, de 45 de ani, din Isaccea, judeţul Tulcea, din sens opus.
În urma accidentului a rezultat iniţial vătămarea corporală gravă a lui Florin Aliman, de 33 de ani, din Năvodari, pasager pe locul din dreapta spate în primul autoturism, şi vătămarea corporală uşoară a lui Decebal Bănică, de 38 de ani, din Constanţa, pasager în primul autoturism.
În ciuda eforturilor depuse de medici, Florin Aliman a decedat. Poliţia Rutieră continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii