Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:11 12 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O companie din sudul litoralului a câștigat parțial un proces împotriva primarului municipiului Mangalia. Magistrații au decis sancționarea edilului cu amendă!

ro

12 May, 2025 17:00 190 Marime text
  • Magistrații Tribunalului Constanța, s-au pronunțat în dosarul  6855/118/2023, înregistrat de ETD Complet Construct SRL, în calitate de reclamant, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Mangalia și UAT Municipiul Mangalia
  • Obiectul dosarului a fost obligarea emitere act administrativ și sancțiune pentru neexecutarea hotărârii/pretenții
  • Este vorba despre autorizația de funcționare solicitată de ETD Complet Construct SRL din Mangalia încă din 2022, instanțele au emis o decizie definitivă un an mai târziu, dar pe care primarul din Mangalia, Cristian Radu nu a pus-o în executare
  • Magistrații au admis în parte cererea companiei în contradictoriu cu primarul Municipiului Mangalia li au decis să aplice amenda edilului, în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere  începând cu data de 7 aprilie 2023 „și până la data executării obligaţiei de emitere a autorizaţiei de funcţionare prevăzute în sentinţa civilă nr. 1227/22.09.2022, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 3075/118/2022, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 226/06.03.2023 a Curţii de Apel Constanţa
  • Decizia Tribunalului poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel
 
 

 
Magistrații Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal s-au pronunțat în dosarul 6855/118/2023, înregistrat de ETD Complet Construct SRL, în calitate de reclamant, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Mangalia și UAT Municipiul Mangalia.

Obiectul dosarului a fost obligarea emitere act administrativ și sancțiune pentru neexecutarea hotărârii/pretenții.

Este vorba despre autorizația de funcționare solicitată de ETD Complet Construct SRL din Mangalia încă din 2022, instanțele au emis o decizie definitivă un an mai târziu, dar pe care primarul din Mangalia nu a pus-o în executare.

Deoarece se afla în imposibilitatea de a funcționa, compania a deschis un nou dosar,  soluționat la fond de Tribunalul Constanța pe 9 mai a.c.

Iată soluția pe scurt: „Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ETD Complet Construct SRL în contradictoriu cu pârâtul UAT Municipiul Mangalia, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ETD Complet Construct SRL în contradictoriu cu pârâtul Radu Cristian, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Admite în parte cererea formulată de reclamanta ETD Complet Construct SRL în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Mangalia.




În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aplică pârâtului Primarul Municipiului Mangalia, în calitate de conducător al autorităţii publice, o amendă în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, în favoarea statului, începând cu data de 07.04.2023 şi până la data executării obligaţiei de emitere a autorizaţiei de funcţionare prevăzute în sentinţa civilă nr. 1227/22.09.2022, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 3075/118/2022, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 226/06.03.2023 a Curţii de Apel Constanţa.

În temeiul art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, obligă pârâtul Primarul Municipiului Mangalia la plata în favoarea reclamantei a unei penalităţi de 400 lei/zi de întârziere, începând cu data de 07.04.2023 şi până la data executării efective a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu menţionat.

Obligă pârâtul Primarul Municipiului Mangalia la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.


Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată.

Cu drept de a formula recurs în termen de 15 zile de la comunicare prezentei hotărâri.

Cererea de recurs se va depune la această instanţă sub sancţiunea nulităţii.

Pronunţată astăzi 09.05.2025 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei“.
 
Despre ETD Complet Construct SRL
 
Firma a fost înființată în anul 2019, are sediul social în Mangalia și se ocupă de „restaurante".

Unic asociat este Cosmin Vasile Trușcă, care deține și calitatea de administrator, împreună cu Larisa Mihaela Trușcă.
Femeia figurează și în Ascurt Smart SRL.

În 2023, compania a avut o cifră de afaceri de 3.137.501 lei, profit de 309.923 lei și 18 angajați.
 
ETD Complet Construct SRL mai are și alte litigii pe rolul instanțelor în care cere daune/cheltuieli de judecată în sumă de peste 5.600 lei de la Primăria Mangalia într-un dosar mai vechi.

Este vorba despre 5049/254/2024, care a ajuns în apel pe secția civilă a Tribunalului Constanța, după ce pe fond, firma a avut câștig de cauză. Pe 13 mai a.c., magistrații urmează să se pronunțe definitiv în acest dosar.
 
PRECIZĂRI:
  
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Procesul dintre primarul municipiului Mangalia și ETD Complet Costruct SRL, pe rolul Tribunalului Constanța

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii