Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:38 13 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pescăria lui Matei SRL, în instanță cu Apele Române. Firma cere suspendarea unei proceduri de licitație

ro

13 May, 2025 09:44 360 Marime text

Pescăria lui Matei. Sursă foto: Pescaria lui Matei/FacebookUna dintre cele mai cunoscute afaceri din domeniul pescuitului și gastronomiei maritime de pe litoralul românesc, Pescăria lui Matei SRL, a deschis un nou proces la Curtea de Apel Constanța, având ca pârât Administrația Națională Apele Române. Dosarul înregistrat pe 12 mai 2025 vizează suspendarea executării unui act administrativ, respectiv a unui proces-verbal emis pe 6 mai 2025, însoțit de două adrese oficiale, printre care și un anunț de procedură de licitație lansat în aprilie.

Ce solicită Pescăria lui Matei

 

Potrivit informațiilor din dosarul cu nr. 235/36/2025, înregistrat la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel, societatea solicită suspendarea executării următoarelor documente:

  • Procesul-verbal nr. 31/06.05.2025

  • Adresa DEF-AUME nr. 11614/09.05.2025

  • Anunțul de licitație DEF-AUME nr. 7984/01.04.2025


Cauza se află în faza fondului, fără o dată anunțată pentru prima ședință de judecată.
 

Un jucător major în gastronomia locală

 

Pescăria lui Matei SRL este firma din spatele cunoscutei cherhanale din Agigea, deținută de omul de afaceri Datcu Matei-Alin, care este și asociat în alte firme din același grup, printre care Matei Takeaway SRL, Matyfish SRL și Sarda Fish SRL. Afacerea din Agigea, împreună cu punctele de livrare, a declarat pentru anul 2023 venituri cumulate de aproape 4,77 milioane de euro, un profit de peste 1,35 milioane de euro și 74 de angajați.
 

Mai mult, societatea are în proprietate imobile evaluate la peste două milioane de euro, inclusiv terenuri și apartamente în Constanța și Agigea.
 

Posibil impact asupra activității

 

Informațiile din dosar sugerează că firma contestă o decizie administrativă care ar putea avea legătură cu dreptul de utilizare a unui spațiu sau teren aflat în gestiunea Apelor Române, cel mai probabil în zona de coastă. Dacă această presupunere se confirmă, o eventuală atribuție prin licitație a unei suprafețe pe care firma o utilizează deja ar putea afecta operațiunile curente sau viitoare ale restaurantului.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Pentru documentarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro.
 


Citește și:
 
Undă verde pentru Pescăria lui Matei… la Costinești!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii