Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:11 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

1.000 de lei, spaga politistului

ro

04 Mar, 2010 03:52 1773 Marime text
poli_ru_amenda.jpgFlagrant cu mită la Poliţia Rutieră Medgidia. Procurorii din cadrul Parchetului Curţii de Apel Constanţa au cerut arestarea preventivă a lui Dorin Ioan, agent de poliţie în cadrul Serviciului Rutier Constanţa - Biroul Poliţiei Rutiere Medgidia, asupra căruia planează suspiciunea că ar fi luat mită.

Anchetatorii au solicitat Tribunalului Constanţa să se ia măsura arestării preventive faţă de Ioan, pe motiv că, fiind poliţist, acesta ar putea zădărnici desfăşurarea urmăririi penale împotriva sa. Povestea a început pe 1 martie, când Felix Căprar a fost depistat de agentul de poliţie având numerele de înmatriculare expirate. Potrivit anchetatorilor, pentru a-l face scăpat fără dosar penal, poliţistul i-ar fi propus şoferului să-i dea 300 de euro, însă, în urma negocierilor, suma a scăzut la 1.000 de lei. După ce a „bătut palma" cu omul legii, Căprar s-a dus glonţ la DGA şi l-a denunţat pe agent. Flagrantul a fost realizat marţi seara, în jurul orei 17.00, după ce agentul i-a cerut denunţătorului să-i dea banii lui Ştefan Popescu, un prieten al său. În urma flagrantului, poliţistul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri a fost dus la instanţă, cu propunere de arestare preventivă. La rândul său, Ştefan Popescu este cercetat în stare de libertate pentru complicitate la luare de mită. După deliberări, judecătorii au decis arestarea poliţistului pe o perioadă de 20 de zile. Decizia poate fi atacată cu recurs, la Curtea de Apel.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii